S-a scufundat corabia bătrână, lovită de vântoase-n lung şi-n lat, umplută cu scrisori despre departe... aproape de liman s-a scufundat, umplută cu tandreţe şi candoare, cu lacrămi şi nădejdi fără sfârşit, cu tot ce-a strâns din largul rătăcirii prin farmecul pustiului lichid... cu tot cu vis şi dor, cu toate cele ieşite-n cale, fulgerate-n gând, n-atâtea vremuri şi-n atâtea timpuri... şi fără dezlegare la pământ! S-a scufundat corabia bătrână, cu mii de manu ...

Ştiu că am de mers cale lungă şi plină cu peripeţii până la Ea. Ştiu că trebuie să plec devreme, dacă vreau să nu ajung (prea) târziu. Şi mai ştiu şi că nu am voie să nu fiu spilcuit pentru marea întâlnire, pentru Marea Înfăţişare, exact cum zice magistrul Mihai Ursachi. Dacă plec azi, la fix, am toate şansele să fiu Acolo în timp util, la fix, mâine, ori poimâine, ori săptămâna următoare, sau poate luna cealaltă, sau anul următor. De/mersul plecării şi aju ...

La muncă!... La muncă!... Poetul trebuie condamnat la muncă silnică, pe viaţă, să se sature, să-i ajungă, să nu mai viseze, să nu trăiască mult şi uşor!... Ce-i cu atâta frumuseţe/estetică nejustificată? Ce-i cu atâta poezie pe cap de locuitor? Ce-i cu atâtea cuvinte folosite/violate ilegal? Ce-i cu atâtea imaginaţii şi figuri de pi/stiluri? Ce-i cu atâta destrăbălare-n stamine? Ce-i cu atâta semantică risipită pe şa/cal? La muncă!... La muncă!... Jos metafora! ...

Doamnele despre care fac vorbire şi scriere în gazeta de azi, pe care le înghesui în colţul cesta ajuns de lectură şi de comentariu prin tăriile cârciumioarelor, dar şi prin tăriile digitalului devenit ilustrul „fără de care nu se poate”, sunt surioare gemene şi frumoase ca florile de mărăcine. Amândouă, venite „pe lume” exact în acelaşi timp, îşi reclamă necesitatea şi prezenţa în fiecare secundă, chiar dacă „independenţii” le bârfesc, le iau în vârfu ...

Trec zilele, trec lunile, trec anii... şi se pare că alde Ion cei leiţi sunt împăcaţi cu soarta lor pecetluită de cele două boli incurabile: seismofobie şi agorafobie. Nu-i compătimeşte nimeni. Nimeni nu-i întreabă nici măcar cât e ceasul. Nici unul nu are familie. Cine are curaj să stea cu-n spăimântat de cutremur ori de piaţă?! Mai sunt douăzeci şi patru de ceasuri până când cei doi ating cincizeci de ani de viaţă. Până acum, de-a lungul timpului, s-au felicitat p ...

Ai să vii, frumoaso, la salcâmul strâmb, după ora şapte, colo, după dâmb, lângă drumul care duce înainte, să-ţi aduc aminte, să-mi aduci aminte? Să-ţi aduc aminte cum te mai aştept într-o noaptea-adâncă, la salcâmul drept, pe cărarea care duce-ntr-un departe, colo, peste dealuri, după ora şapte? Să-mi aduci aminte unde ne-am ascuns, colo, după dâlmă, la salcâmul smuls, cu ilene-n lacrimi, şi am stat la pândă, să se-ntâmple ora... ora noastră sfântă? Ai să ...

La capătul din partea cealaltă, pe linia dintre naştere şi moarte, foarte subţire, se aude scâncet de steauă: mama începe să plece fără oprire! Şi se înalţă, şi se înalţă, şi se înalţă, şi ne înălţăm şi noi, biruitori, deodată cu ea... încă nu vedem capătul din partea cealaltă, încă mai avem (lângă veşnicie) o stea! Şi câtă frumuseţe, şi câtă iluminare din tot sufletul ei pentru toate icoanele noastre!... Din ce în ce mai sângerie, lucirea ei las ...

Doi fraţi buni, de-aceeaşi mamă şi de-acelaşi tată. Născuţi în aceeaşi noapte, la cinci minute distanţă unul de altul. Gemeni, adică. Şi leiţi, nu glumă. Chiar şi mă-sa-i recunoaşte greu. Ca să nu-i încurce şi să nu-i dea ţâţă numai unuia sau numai altuia, a scris pe unul „primul Ion” şi pe celălalt a scris „următorul Ion”. Fiindcă, evident, pe amândoi îi cheamă la fel. Aşa vrură nănaşii, Ion Poiană şi Ioana Poiană. Şi cumătra mică, Ioana Salc� ...

Mă duc până la uşă...mă duc până la geam... văd numai treacă-meargă, numai nitam-nisam, numai nimic în minus, numai nimic în plus... doar unghiuri ascuţite-n habar de unghi obtuz!   Deschid o carte mare şi rară până când găsesc o carte mică şi deasă pe Pământ... o carte care-(mi) spune cum şade unghiul drept întins de-a lungul firii, cu mâinile pe piept!   Şi numai zei rahitici şi numai sfinţi haihui şi numai tâmpi de vază la capul dumnealui... toţi – ascu� ...

Ochii tăi, frumoaso, nu mai pot să plângă singuri, fără mamă, singuri, fără tată... stai pe drum, zvârlită, singură, uitată...! (nani-nani-nani, dormi, sărmană ţâncă!)   Mâna ta măruntă stă încet, cuminte, nu mai umblă-ntinsă, moale, după lapte, după sânul mamei duse prea departe, duse tocmai unde nu mai sunt cuvinte!   Gura ta (dulceaţă de-o cireaş-amară) nu mai gângureşte, tace, numai tace, nu mai poate spune: vino, vino-ncoace!... (nani-nani-nani-n veci de ...