Războiul care se poartă acum în Ucraina a arătat, pentru cine se mai îndoia, adevărata față a lui Vladimir Putin: un tiran fără scrupule, demn urmaș al URSS și KGB! Putin nu e un fel de Petru cel Mare, vreun "despot luminat" cu care "se poate negocia", așa cum cu naivitate încă mai sperau unii, tentați de spiritul "realpolitik". Putin este noul Ivan cel Groaznic! Un tiran înnebunit de putere, care este dispus să dea foc întregii lumi, cu Rusia cu tot, în numele delirului său ucigaș!
Putin a reușit să readucă în Europa spectrul unui război cum nu s-a mai văzut de la Al Doilea Război Mondial! Culmea, tot în numele luptei împotriva "nazismului"! Am văzut cu toții cine sunt "naziștii": soldații ucraineni care luptă la Kiev, la Mariupol, la Harkov, deși știu că sunt copleșiți numeric de mașina de război a Rusiei, locuitorii care refuză să primească ”trupele eliberatoare” cu flori și pregătesc baricade și cocteiluri Molotov, părinții disperați care încearcă cu copiii în brațe să se refugieze departe de ”pacificatorii” ruși!
Putin are, poate, puterea de a cuceri Kievul, de a cuceri întreaga Ucraină! Dar nu va reuși niciodată să câștige războiul! Pentru că, indiferent care va fi pe termen scurt rezultatul invaziei rusești, ucrainenii l-au învins deja pe Putin, demonstrând că sunt o națiune! Una care a ales calea libertății și democrației, în ciuda amenințării tancurilor rusești!
Mai mult, Putin a reamintit, inclusiv statelor UE, că libertatea și democrația nu sunt ”un dat” natural, ci trebuie apărate. Și asta face acum, prin sprijinul acordat Ucrainei, întreaga lume liberă!
Lecțiile trecutului
Acum, când Kievul se află sub ploaia de bombe a Moscovei, nu putem să nu ne reamintim cât de naivă era ideea de a privi sfârșitul Războiului Rece ca "sfârșitul istoriei" - universalizarea democrației și pacificarea țărilor despărțite de Cortina de Fier!
Destrămarea aparentă a lagărului sovietic în urma celebrului Acord de la Belaveja (1991), prin care liderii din Belarus, Rusia și Ucraina au decis dizolvarea URSS și formarea unei comunități de ”state independente” (CSI), nu a deschis automat calea autodeterminării pentru statele ex-sovietice.
În fapt, în Rusia, pentru cei crescuți după chipul și asemănarea sistemului totalitar, precum Vladimir Putin, „prăbușirea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut”. Din păcate, această opinie a fost împărtășită de parte din populația pentru care visul prosperității după model occidental s-a dovedit mult mai îndepărtat decât se credea inițial.
În câțiva ani, Rusia a pierdut controlul asupra unor vaste teritorii, cea mai mare pierdere din punct de vedere geopolitic fiind restrângerea drastică a influenței în zona Mării Negre.
Sub conducerea unui Boris Elțîn tot mai bolnav, dar poate nu mai puțin suferind de ”sindromul țarului”, Moscova a ajuns destul de repede să folosească atât războiul direct, precum în Cecenia, cât și mișcările separatiste pentru a controla republicile care aspirau la prea multă independență.
Celebrele ”conflicte înghețate” din Abhazia și Osetia în Georgia, conflictul din Nagorno-Karabah din Azerbaidjan și cel din Transnistria din Republica Moldova s-au dovedit un model atât de eficient, încât avea să fie ulterior extins inclusiv în Ucraina, în ”republicile” Donețk și Lugansk, folosite acum drept pretext pentru războiul declanșat de Putin.
”Sufletul” lui Putin
În același timp, ascensiunea la putere a lui Vladimir Putin și adoptarea unor poziții revizioniste tot mai agresive nu ar fi fost posibile fără ”complicitatea” (unei părți a) Occidentului. Cu o Rusie ajunsă în fața colapsului economic și politic în timpul lui Elțîn, ce nu a reușit cu adevărat să aducă democrația la Moscova, Vladimir Putin - acceptat de vechiul sistem, ca fost agent KGB, dar totuși cu o retorică în favoarea democrației - a fost privit ca un eventual reformator.
Pornind de la promisiunea alegerilor libere și respectarea principiului rotației la putere până la libertatea de expresie și respectarea drepturilor omului, toate se aflau în discursul lui Putin.
Președintele George W. Bush nu era singurul lider al lumii democrate care putea să jure ”că a văzut sufletul lui Putin când l-a privit în ochi”...
Adevăratul ”suflet” al lui Putin avea să se releve de-a lungul timpului prin derapajele sale autocratice, din ce în ce mai intense, începând de la plasarea apropiaților săi în principalele puncte de putere, formarea unei clase de oligarhi obedienți față de Kremlin, prin controlul presei și reprimarea tot mai accentuată a societății civile.
Cu toate astea, Putin a fost privit drept ”răul cel mai mic”, omul care asigura ”stabilitatea” Rusiei. Putin deja ”vindea” cu succes ideea că el era ”țarul” fără de care Rusia ar fi alunecat în haos, cu riscul de a aduce distrugerea în întreaga lume...
În acest timp, fiecare concesie făcută lui Putin, fiecare gest de sugrumare a democrației ce încerca să se nască în Rusia și în celelalte state ex-sovietice au fost paşi spre infern. Iar Putin, încă o față a monstrului care a ținut o lume captivă în spatele unei cortine de fier!
Primii pași spre infern
Apariția unei ”coliziuni” între lumea democratică - având în avangardă SUA și Uniunea Europeană - și ”noua Rusie” a lui Vladimir Putin a fost doar o chestiune de timp. Iar la un moment dat nu a mai putut fi negată realitatea obiectivă că Moscova nu acceptă ideea de libertate și autodeterminare a altor state și că-și dorea o revenire la împărțirea lumii între marile puteri.
Reacția virulentă a lui Putin la adresa ”revoluțiilor de culoare” din Georgia, Kazahstan, Republica Kârgâză, Republica Moldova sau Ucraina era un semn că monstrul neo-sovietic era pe cale să se trezească. Mai mult, Kremlinul a început să acuze Occidentul că s-ar fi aflat în spatele ”răsturnării regimurilor legitime” plăcute Moscovei.
Primul ”duș rece” administrat celor care încă mai credeau că Rusia poate fi ”un partener de dialog rezonabil” a fost războiul din Georgia, din 2008. Forțele georgiene au căzut în capcana de a răspunde provocărilor venite din regiunile separatiste din Osetia de Sud, iar operațiunea militară lansată împotriva acesteia a fost pretextul ideal pentru Rusia de a interveni militar într-o ofensivă fără precedent de la sfârșitul Războiului Rece.
Aproape de neconceput până atunci, Kremlinul a demonstrat că este dispus să meargă până la declanșarea unui război pentru a-și reface zonele de influență pe axa Mării Caspice - Marea Neagră. Mai mult, Rusia demonstra statelor ex-sovietice care aveau aspirații democratice că Statele Unite nu-și puteau apăra la momentul respectiv, de facto, aliații din regiune în fața unei agresiuni rusești.
Ucraina, ca un câmp de luptă
Ucraina a fost întotdeauna ”un câmp de luptă” al libertăților civile pentru Rusia. Pentru că, da, ucrainenii și rușii sunt popoare înrudite, împărtășesc o istorie comună ce merge multe secole în urmă. Iar teama cea mai mare a Kremlinului a fost că orice aspirație de libertate și democrație la Kiev ar putea avea ecou și la Moscova, că un proiect democratic de succes al Ucrainei ar putea insufla și democratizarea Rusiei și, implicit, prăbușirea noului ”imperiu” pe care Putin dorea să îl construiască.
În 2004, Rusia și regimul pro-rus de la Kiev al președintelui Leonid Kucima nu au acceptat rezultatul alegerilor ce l-ar fi adus la conducerea țării pe Viktor Iușcenko și prin fraudarea masivă a scrutinului l-au declarat câștigător pe pro-rusul Viktor Ianukovici.
Protestele din timpul "Revoluției Portocalii" au dat însă o voce societății civile și au scos, pentru prima dată, Ucraina de sub controlul absolut al Moscovei și instaurarea unei conduceri democrate, cu Victor Iușcenko - președinte și Iulia Timoșenko - premier.
Din păcate, eșecul tinerei democrații de a gestiona reformele din economie a permis în cele din urmă reinstaurarea unui regim pro-rus, în 2010, condus autoritar de Viktor Ianukovici.
Însă nici în aceste condiții nu au fost înăbușite aspirațiile pro-democratice ale societății civile din Ucraina. Iar acest lucru s-a văzut, în 2014, prin protestele EuroMaidan, ce au izbucnit după ce regimul Ianukovici a decis să suspende procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și Acordul de Liber Schimb cu aceasta. Controlat de Putin, regimul Ianukovici intenționa să ducă Ucraina în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, o ”alternativă” post-sovietică pe care Rusia o oferea la piața unică europeană, în fapt o expresie economică a noii sfere de influență pe care Kremlinul încerca să o construiască.
Succesul noii revoluții democratice din Ucraina a declanșat acțiunile de pedepsire din partea Moscovei. Vladimir Putin a trecut, în 2014, la anexarea peninsulei Crimeea și la incitarea apariției ”republicilor” cu populație preponderent rusofonă din Donețk și Lugansk.
Paradoxal, chiar și după astfel de acte, Occidentul părea ”hipnotizat” de Putin. După anexarea Crimeei, președintele Obama vorbea pacificator de ”resetarea” relațiilor cu Putin, iar președintele Trump vedea și vede și acum în Putin ”un geniu”. Tabloul era completat de imitatorii europeni ai lui Putin, care mizau pe cartea ”iliberalismului”. Parteneriatul Estic al UE părea a-și fi abandonat ambițiile inițiale, iar extinderea NATO era pur teoretică.
Războiul lumii libere
Războiul din Ucraina, bombardamentele tot mai intense inclusiv asupra țintelor civile, folosirea unui armament tot mai distrugător, iar mai nou amenințarea cu arma nucleară dau adevărata față a lui Vladimir Putin. A clădit un regim bazat pe minciună, pe teroare, pe forță, pe distrugere. Calcă pe cadavre pentru a-și vedea visul ”imperial” transpus în realitate. Aceasta e realitatea ce nu se poate nega!
Cât de departe pare acum Perestroika lui Gorbaciov ce a deschis calea libertății în Europa de grozăviile pe care le-a adus asupra lumii Vladimir Putin!
După cum aminteam, părea prea frumos acel ”sfârșit al istoriei” prorocit la sfârșitul Războiului Rece. Cercul acelui conflict ce a angrenat întreaga planetă abia acum se închide. Războiul dus de Vladimir Putin în Ucraina este ultima zbatere a URSS, monstrul pe care-l credeam dispărut din istorie!
Din acest motiv, războiul dus în Ucraina este războiul întregii lumi libere! Înfrângerea Ucrainei ar fi o înfrângere a întregii lumi libere. Dar acest lucru nu se va întâmpla! Ucraina poate fi cucerită, dar nu va fi înfrântă niciodată, pentru că are acum, alături, întreaga lume liberă!
Cât de mult a contrastat marți, 1 martie, imaginea reprezentantului Rusiei, Serghei Lavrov, care făcea apologia războiului lui Putin în fața diplomaților care i-au întors spatele în semn de protest, cu aplauzele pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a primit în plenul Parlamentului European!
Nu știm până unde va merge Vladimir Putin cu toată această nebunie. Cert este că, pentru el, războiul din Ucraina este începutul sfârșitului! Grozăviile războiului vor sparge zidurile de teroare și minciună pe care le-a ridicat inclusiv în jurul Rusiei! Sfârșitul său, în fața unui tribunal penal internațional, acuzat de crime de război, este locul pe care îl merită cu adevărat în istorie!
"Dictatorul Putin, mai izolat ca oricând"
Preşedintele SUA, Joe Biden, l-a atacat dur pe liderul rus Vladimir Putin, numindu-l un ''dictator'' care este acum izolat de lume mai mult ca oricând. Vladimir Putin ''s-a înşelat'', ''suntem pregătiţi, suntem uniţi'', a spus Biden, în primul său discurs despre Starea Uniunii, la Washington, cerând Congresului american să ovaţioneze în picioare poporul ucrainean care ''nu se teme de nimic'', relatează AFP.
Preşedintele rus ''a crezut că Occidentul şi NATO nu vor răspunde''.
Dar ''Putin este acum mai izolat ca oricând de restul lumii'', deoarece în lupta împotriva ''autocraţiei'', ''democraţiile sunt pregătite'', a adăugat el, enumerând sancţiunile fără precedent care s-au abătut asupra Rusiei după invazia din Ucraina.
Totuşi, ''dacă dictatorii nu plătesc preţul pentru agresiunea lor, ei provoacă şi mai mult haos'', a avertizat cel de-al 46-lea preşedinte din istoria SUA, referindu-se la liderul de la Kremlin.
Biden a promis că Putin va plăti un preţ ridicat continuu pe termen lung.
Parlamentul European, sprijin pentru Ucraina
Parlamentul European, reunit într-o şedinţă plenară extraordinară consacrată situaţiei din Ucraina, a adoptat, pe 1 martie, o rezoluţie prin care ''invită instituţiile Uniunii Europene să acţioneze pentru a acorda Ucrainei statutul de ţară candidată la UE", "în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi pe baza meritelor".
Rezoluția vine după ce, pe 28 februarie, sub bombardamentele rusești, Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare la UE.
Rezoluţia PE, adoptată cu 637 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă şi 26 de abţineri, ''condamnă în cei mai fermi termeni posibili invazia ilegală a Ucrainei de către Rusia" şi îi solicită acesteia ''să înceteze toate activităţile sale militare din Ucraina".
Eurodeputaţii resping categoric "retorica rusă care face aluzie la posibila recurgere la arme de distrugere în masă", îi reamintesc Rusiei obligaţiile internaţionale şi avertizează cu privire la pericolele unei escaladări nucleare a conflictului, se arată într-un comunicat de presă al PE.
