Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și să semneze, în numele și pe seama municipiului Galați, un contract de credit în valoare de 150 de milioane de lei, cu Exim Banca Românească. Nu este prima dată când municipalitatea s-ar împrumuta de la aceast bancă. Banii sunt necesari pentru realizarea unor investiţii publice de interes local, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile necesare derulării proiectelor PNRR aflate în implementare.
„Plătim cu dobândă pentru investiţiile din Galaţi: Credit de 150 de milioane de lei, la votul aleşilor locali”, vă anunţam în ediţia de luni, 24 martie 2025, a ziarului „Viaţa liberă”. Contractarea acestui împrumut a fost transpusă în Hotărârea Consiliului Local nr. 138 din 27 martie 2025.
La finele săptămânii trecute, aleşii locali au fost convocaţi în şedinţă extraordinară, pentru a aproba şi proiectul de contract de credit între municipiul Galați și Exim Banca Românească SA. În documentaţia proiectului de hotărâre, Primăria arăta că s-au solicitat oferte de la Libra Internet Bank, Exim Banca Românească, CEC Bank, Banca Comercială Română şi UniCredit Bank: „În urma solicitărilor transmise s-au purtat negocieri, obţinându-se oferta cea mai avantajoasă de la Exim Banca Românească SA”, era asigurarea dată aleşilor locali.
„Care este situația cu celelalte oferte? De ce nu se află în documentația proiectului de hotărâre? Trebuie să vă credem pe cuvânt că a fost cea mai bună ofertă?!”, a întrebat preşedintele de şedinţă, consilierul local PACT pentru Galaţi Gregor Teodorescu.
Explicaţiile au venit din partea administratorului public al municipiului Galaţi, Cezar Bichescu: „Contractarea unui credit este exclusă unei proceduri de achiziții, pe de o parte. În afară de asta, noi avem o procedură proprie, prin care solicităm operatorilor economici - în speţă băncile, în momentul de față - oferte. Sunt unii care ne răspund, sunt unii care nu ne răspund, sunt unii care se încadrează, sunt unii care nu se încadrează în termenul pe care îl dăm noi. Am primit patru sau cinci oferte. Am ales-o pe cea mai scăzută, cu prețul cel mai mic. Eu puteam să mă duc la o singură bancă, să cer o singură ofertă. Considerați că asta este singura ofertă”.
La insistenţele grupului consilierilor PACT, autorităţile au promis că le vor pune la dispoziţiile ofertele şi că pe viitor vor da dovadă de mai multă transparenţă. Cu 16 voturi „pentru”, un vot împotrivă şi şase abţineri, proiectul a fost aprobat. Conform documentelor, perioada de tragere a creditului va fi de 18 luni de la semnarea contractului, iar termenul de rambursare va fi de 15 ani, cu o perioadă de graţie de doi ani. Oferta prevede ROBOR 3M + marja de 1,4%. Împuternicirea acordată primarului de a negocia şi semna contractul se referă şi la orice modificări și/sau completări aduse acestui document sau al altora, notificări sau cereri legate de încheierea, derularea sau executarea împrumutului. Contractul de credit se va semna după obţinerea avizului favorabil pentru contractarea finanţării de la Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale.
Pentru ce ne trebuie banii
„Creditul pe care intenționăm să-l contractăm se duce în special în zona finanțării proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), proiecte care au termen de finalizare iunie 2026, modificat pentru august 2026. Practic, noi trebuie să acoperim toate cheltuielile care sunt neeligibile. Urgența este dată de faptul că mai avem un an și vreo două luni ca să putem să finalizăm toate proiectele. Mai mult decât atât, am luat în calcul faptul că mare parte din proiecte au nevoie pentru a fi finalizate de recepție finală. Practic, acolo ne trebuie vreo două luni ca să putem întocmi procesul-verbal de recepție. Într-un an de zile trebuie să finalizăm toate proiectele, ca să nu pierdem banii atraşi din PNRR”.
30 de obiective de investiţii
Lista finală a obiectivelor care ar urma să fie finanţate din acest împrumut cuprinde 30 de poziţii. Prima este renovarea şi consolidarea Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, pentru care se propune o alocare din împrumut de 14,5 milioane de lei. Este urmată de renovarea fostului Cinematograf „Ţiglina” - 12 milioane de lei şi amenajarea viitorului sediu al Serviciului Evidenţa Persoanei - 9 milioane de ei, la fel ca pentru salvarea Casei „Simion Gheorghiu”.
Pe listă se mai regăsesc renovările fostelor cinematografe „Dacia” şi „Flacăra”, a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, a sediilor mai multor instituţii de învăţământ, a unor blocuri şi a unor foste puncte termice.
Cea mai consistentă alocare este propusă pentru construirea unei parcări subterane la Spitalul pentru Copii şi amenajarea unui nou parc deasupra - 26 de milioane de lei. Acesta nu este un proiect cu fonduri PNRR, aşa cum nu sunt alte două obiective care încheie lista - parcările supraterane construite în Micro 21 şi Micro 39C.