CSAT a anunţat că atacurile cibernetice au influenţat alegerile prezidențiale
Joi, 28 Noiembrie 2024 18:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au constatat, în şedinţa convocată joi, 28 noiembrie 2024, de preşedintele Klaus Iohannis, că au existat atacuri cibernetice al căror scop a fost de a influenţa corectitudinea primului tur al alegerilor prezidențiale.
Administrația prezidențială precizează, într-un comunicat, că reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniul apărării, al ordinii publice și al securității naționale au prezentat în ședința ...
Călin Georgescu, unul dintre cei trei candidați care au declarat zero lei contribuții
Miercuri, 27 Noiembrie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, miercuri, că toţi cei 14 candidaţi care au participat la alegerile prezidenţiale din data de 24 noiembrie şi-au înregistrat, în termenul legal, conform legii, mandatarul financiar la AEP. Totalul contribuţiilor declarate până în prezent de aceştia este de peste 119,4 milioane de lei, în timp ce cheltuielile sunt de peste 104,7 milioane de lei. Marcel Ciolacu a declarat cele mai mari contribuții (66 milioane de lei), dar și cele ...
"Vorba dulce mult aduce" spune un proverb românesc, iar rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale l-a confirmat din plin. Cu un discurs gol de conţinut, dar extrem de frumos ambalat, unul dintre candidaţi i-a câştigat pe români cu o retorică naţionalistă total depăşită de vremuri, care trimite mai degrabă la creştinismul naţionalist al legionarului Zelea Codreanu şi la doctrina "independenţei" atât faţă de ruşi, cât şi faţă de americani, promovată de Nicolae ...
PSD decide pe 2 decembrie pe cine sprijină la prezidenţiale
Marți, 26 Noiembrie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Partidul Social Democrat (PSD) va decide după alegerile parlamentare pe cine susține pentru turul al doilea al prezidențialelor, a declarat, marți, președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose. "Asta va fi o decizie pe care o va lua partidul după alegerile parlamentare, pe data de 2 decembrie", a arătat Tudose, într-o declarație acordată presei, la sediul PSD, potrivit Agerpres.
Discuțiile referitoare la o posibilă schimbare a întregii conduceri a PSD, a apreciat el, vor ...
Ce cred partidele despre scorurile de la prezidenţiale. Cifre, declaraţii şi reacţii după turul I
Luni, 25 Noiembrie 2024 21:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Numărătoarea rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat în toate secțiile, procentajul de procese-verbale centralizate fiind de 100%Pe primul loc se află Călin Georgescu – 22,94%, cu 2.120.404 voturi, cu 347.901 mai multe decât Elena Lasconi – 19,18%. Numărul de voturi obținut de candidata USR este de 1.772.503, cu numai 2.742 voturi peste Marcel Ciolacu (PSD) care, cu cele 1.769.761 de voturi, a obținut doar 19,15%. Rezultatul surprinzător a fost comen ...
„Continuăm lupta pentru o Românie a tuturor!”
Luni, 25 Noiembrie 2024 19:40 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Vă mulțumim tuturor celor care ați votat pe data de 24 noiembrie. Este mai mult decât limpede că fiecare vot a contat. Fiecare vot ne responsabilizează, fiecare vot ne arată că România își dorește să își găsească speranța într-o schimbare reală și democratică”, este mesajul pe care ni l-a transmis prof. univ. dr. Daniela-Ancuța Șarpe, președinta USR – Filiala municipală Galați, după primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Politiciana a ţinut să pr ...
Rezultate finale: Călin Georgescu şi Elena Lasconi se vor lupta pentru funcţia de preşedinte al României
Luni, 25 Noiembrie 2024 16:22 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Călin Georgescu şi Elena Lasconi se vor lupta în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale pentru funcţia de preşedinte al României. Conform datelor centralizate din toate secţiile de votare, Georgescu a primit 2.120.404 de voturi reprezentând 22,94 la sută, iar Lasconi 1.772.503 de voturi, care înseamnă 19,18 la sută, Pe locul al treilea, cu 1.769.761 de voturi - 19,15 la sută – s-a clasat Marcel Ciolacu, urmat de George Simion - 1.281.327 de voturi (13,86 la ...
Votul pentru primul tur al alegerilor prezidențiale schimbă total paradigma de pe scena politică românească. De la proiecțiile sociologice inițiale - incluse în scenariile politice vehiculate sub o formă sau alta în ultimele săptămâni – până la realitatea șocantă a rezultatelor finale, totul a fost dat peste cap.Prăbușirea lui Nicolae Ciucă, ieșit resemnat la declarațiile de după închiderea urnelor, era vizibilă din momentul sondajelor exit-poll. Încă dinainte să cu ...
Costel Fotea: „Trebuie să ținem cont de voința electoratului”
Luni, 25 Noiembrie 2024 16:41 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Președintele executiv al PSD Galați, Costel Fotea, a declarat, referitor la rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale, că ”trebuie să respectăm voința poporului și să ținem cont de părerea electoratului”
”Eu pot să spun doar atât: la Galați, organizația județeană PSD a câștigat alegerile. Am câștigat aproape peste tot, am avut 27 la sută pentru Marcel Ciolacu, apoi au venit Georgescu, Lasconi, Simion...Referitor la rezultatele la nivel național, la fapt ...
„Cred că ne-am bătut singuri!”, spune primarul Ionuţ Pucheanu, vicepreşedinte PSD la nivel naţional, despre rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale
Luni, 25 Noiembrie 2024 13:22 | Publicat în EVENIMENT
„Evident că nu e câtuși de puțin confortabilă situaţia la care asistăm, mai ales din perspectiva celui mai mare partid politic din România. Cred că ne-am bătut singuri. Cred că, în momentul de față, asistăm - aşa cum se întâmplă şi în America - la trezirea unui gigant, de cele mai multe ori molatec sau amorf, care înseamnă marea populație. Marea populație care are o agendă total și total diferită decât establishmentul european. Și, din păcate, marea parte a clase ...