Spectacolul străzii ce a însoțit demisia din funcția de premier a lui Silvio Berlusconi se înscrie, pe undeva, pe aceeași linie a ”bufoneriilor”, fie ele de ordin politic sau social, ce au marcat scena publică italiană din ultimii ani. Pentru Il Cavaliere, huiduielile ce i-au însoțit ultimul act pe scena politică au fost la fel de puternice precum ovațiile aduse, de aceeași mulțime, după alegerile legislative din 2008… Între procese de fraudă, corupție, scandaluri ”bunga-bunga”, Berlusconi are un viitor cel puțin la fel de trepidant precum trecutul. Dar pentru ”restul lumii” vin, poate, vremuri și mai tulburi.
De bine, de rău, Berlusconi va fi ”un biet” miliardar ieșit din lumina puternică a reflectoarelor, dar oamenii în delir care desfăceau șampania pe străzile Romei vor fi ”moștenitorii” unei datorii publice de peste 1.900 de miliarde de euro, reprezentând 120 la sută din PIB-ul Italiei! Indiferent dacă Berlusconi că va merge la închisoare sau va face plajă pe vreo insulă exotică, Italia va fi mult timp de aici înainte sub monitorizarea FMI și a Uniunii Europene.
O prăbușire a economiei Italiei sub povara datoriilor ar face criza elenă să pară ”o glumă” față de catastrofa care ar apărea în zona euro, una în fața căreia moneda unică aproape că nu are sorți de supraviețuire. De moneda euro sunt legați toți ceilalți piloni ai economiei și politicii europene, așa că soarta lui Berlusconi ar trebui să fie una dintre ultimele noastre griji când în joc este vorba de soarta tuturor celor 450 de milioane de cetățeni care trăiesc în spațiul comunitar. Șampania ce se varsă pep străzile Romei seamănă mai degrabă cu un fel de ”bucurie a nebunilor” care își imaginează că ieșirea din scenă a lui Berlusconi va aduce salvarea națiunii, a UE și zonei euro.
Pentru succesorul lui Berlusconi, fostul comisar european Mario Monti, se anunță vremuri grele și pare mai degrabă un premier de sacrificiu. Executivul format de el va trebui să pună în practică planul de austeritate convenit la summitul europeană din octombrie și la conferința G20. Dar pentru refacerea balanței financiare va fi nevoie de măsuri dure ce se vor repercuta în plan social, iar până acum nu am auzit de nimeni care să sară în sus de bucurie când se pun noi taxe, când se fac reduceri de posturi, reduceri de salarii sau de pensii. Nici în plan politic Mario Monti nu are o poziție mai ușoară. Nominalizarea lui s-a făcut cu scrâșnete din dinți din partea unor formațiuni politice, sub presiunea circumstanțelor politice și economice.
Cu perspectiva alegerilor anticipate Monti are toate șansele să devină rapid paratrăsnetul nemulțumirilor sociale, dar și calul de bătaie al partidelor aflate în căutarea de capital electoral. Așa că, mai lăsați-l pe Berlusconi. Cumva, la fel ca și până acum, va găsi o metodă pentru a cădea în picioare. Întrebarea este dacă, după toată povara economică lăsată în urmă, va mai rămâne cineva în picioare în jurul lui?
