Toate revoltele duc în Tahrir

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conflictul între manifestanţii din piaţa Tahrir şi puterea militară egipteană s-a soldat, oarecum paradoxal, cu un pas înapoi al puterii civile, respectiv demisia guvernului Essan Sharaf. Pe străzile din Cairo vedem din nou morţi şi răniţi şi două tabere între care concilierea este din de în ce mai greu de atins. Dar conflictul izbucnit acum cu violenţă a început să mocnească încă din primele săptămâni de după înlăturarea de la putere a fostului preşedinte Hosni Mubarak.

După momentele de fraternitate între armată şi manifestanţi, în timp a devenit din ce în ce mai evident că baza sistemului care condus ţara în ultimii 60 ani a rămas neschimbată. Mubarak, la fel ca predecesorii săi, a fost în fapt un produs al armatei, iar în prezent, mareşalul Hussein Tantaui, şeful Consiliului Suprem al Armatei, este conducătorul de facto al ţării. Ironie a sorţii, „revoluţia” a produs un nou tip de „duşmani ai poporului” – jurnalişti, activişti, bloggeri – de care armata s-a ocupat cum ştia ea mai bine, prin intermediul tribunalelor militare şi al condamnărilor la închisoare.

Potrivit organizaţiilor umanitare, unele dintre practicile „de tristă amintire” ale regimului Mubarak, precum tortura sau reprimarea manifestaţiilor, au fost amplificate de noul regim. Noile confruntări de stradă, acutizate de demisia guvernului Sharaf, pun sub semnul întrebării desfăşurarea alegerilor legislative programate peste mai puţin de o săptămână. În prezent, Consiliul Militar pare a căuta o soluţie de rezervă, numele fostului preşedinte al AIEA, Mohamed El Baradei, fiind cel mai des vehiculat pentru funcţia de viitor prim-ministru. Numirea unei personalităţi cu notorietate este, poate, şi o încercare de a oferi comunităţii internaţionale o garanţie că în Egipt continuă procesul de democratizare.

Dar la fel de adevărat este că, deşi El Baradei este o personalitate cunoscută pe plan internaţional, cuvântul său pe scena politică internă este unul destul de fragil. Mai degrabă, o liniştire a apelor ar putea fi adusă de Fraţii Musulmani, cea mai importantă forţă politică a ţării, care nu doreşte o eventuală amânare a alegerilor deoarece simte că ar putea să-şi adjudece victoria. Desigur, pentru o intervenţie a organizaţiei islamiste, armata, un mai vechi adversar al ei, ar trebui să plătească un preţ. Iar preţul nu poate fi altul decât o renunţare din partea generalilor la monopolul asupra puterii.

 

Citit 6679 ori Ultima modificare Marți, 22 Noiembrie 2011 17:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.