Florin Răvdan

Florin Răvdan

REPORTAJ la Parfumul Teilor/ Cartierul ISTORIC al Galaţiului zace ABANDONAT în uitare (GALERIE FOTO)

Luni, 03 Noiembrie 2014 00:00 | Publicat în REPORTAJ
"Păcat de clădirile astea de patrimoniu din zonă. Locuiesc în Galaţi de când m-am născut, iar zona de la Parfumul Teilor mi-a fost mereu extrem de dragă. Aici mă plimbam, aici îmi luam picătura de cultură. Acum, însă, mă apucă nostalgia când ies din casă, pentru că nimic nu mai e aşa cum era cândva…”. Acestea au fost primele cuvinte ale unei gălăţence „cu vechime” în cartier. Dacă tinerii din zonă evite să intre în discuţii sau să genereze polemici pe tema ...

Concluzii ALARMANTE. Cât de pregătiţi sunt tinerii instituţionalizaţi pentru viaţa de adult

Vineri, 31 Octombrie 2014 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Un studiu al Institutului pentru Cercetarea Calităţii Vieţii a analizat ce şanse au tinerii cu vârste cuprinse între 17 şi 26 de ani să îşi facă un rost în viaţă după ce ies din sistemul de plasament.  Din această analiză reiese faptul că aceşti tineri sunt foarte protejaţi de lege, motiv pentru care ajung să considere că au doar drepturi, nu şi obligaţii, că sunt foarte uşor de manipulat, că îşi interiorizează trăirile şi că nivelul lor de toleranţă este unul ...

În atenţia STUDENŢILOR gălăţeni: Programe de VOLUNTARIAT în străinătate

Joi, 30 Octombrie 2014 17:00 | Publicat în CARIERE
Tinerii voluntari din AIESEC Galaţi vor organiza sâmbătă, 1 noiembrie, un eveniment surpriză în holul Shopping City Mall, de la ora 14.00. Scopul evenimentului este de a-i motiva pe tineri să devină voluntari şi să se înscrie la unul dintre programele de practică voluntară pe care ONG-ul le pune la dispoziţia lor. "Îi aşteptăm pe tinerii care îşi doresc să trăiască o experienţă de neuitat într-o altă ţară să se înscrie în programul nostru. Avem pregătite mai mult ...

Preselecţiile pentru BALUL BOBOCILOR continuă astăzi

Joi, 30 Octombrie 2014 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Marţi seara, în corpul D al Facultăţii de Mecanică, fetele înscrise în anul I la studii de licenţă, în cadrul Universităţii "Dunărea de Jos", au arătat ce pot face pentru a intra în cursa pentru titlul de Miss Boboc 2014. Acestea au dansat, au prezentat moda şi au cântat, în încercarea de a impresiona juriul, format din liderii Ligii Studenţilor din Galaţi. A 19-a ediţie a Balului Bobocilor va însemna şase săptămâni de probe grele, dar pline de aventură pentru cei 20 ...

Miercuri SE OPREŞTE furnizarea APEI POTABILE în Port. Iată cine va fi afectat

Marți, 28 Octombrie 2014 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Reprezentanţii SC. Apă Canal SA au emis un comunicat în care îi anunţă pe locuitorii din zona Port că astăzi, 29 octombrie, în intervalul orar 08,00 – 16,00, alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă. Motivul este reprezentat de efectuarea unor lucrări de revizii şi reparaţii la reţeaua publică de distribuţie a apei. Mai exact, vor fi montate două vane, unaîntre str. Portului şi Navlomar, iar a doua între str. Portului şi Institutul piscicol. Conform SC.APĂ CANAL. ...
Pagina 220 din 220