
Cristinel Luca
Blocuri cu apartamente ale Primăriei, lăsate fără gaze timp de şase zile
Miercuri, 31 Iulie 2019 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Trei scări ale blocului A4 de pe strada Traian nr. 93 şi alte trei blocuri de pe strada Cezar, care au apartamente cu chiriaşi ai Primăriei Galaţi, au fost deconectate de Engie de la reţeaua de gaze naturale, pe motiv de neplată a facturilor de către Calorgal. Pe de altă parte, directorul general al Calorgal, Marian Alexandru, afirmă că "suntem cu plata la zi" şi că a cerut reconectarea de urgenţă a consumatorilor afectaţi.
Patru blocuri cu locuinţe ale Primăriei Galaţi - blo ...
Ultima zi pentru depunerea declaraţiei unice
Miercuri, 31 Iulie 2019 04:00 | Publicat în ECONOMIE
Astăzi, 31 iulie, este ultima zi în care pot fi depuse la Finanţe declaraţia unică şi Formularul 230 (pentru redirecţionarea unui procent din impozit). 2019 ar fi trebuit să fie primul an în care depunerea acestor formulare se face exclusiv online, dar Guvernul a acceptat ca acestea să fie depuse şi în format "clasic", pe hârtie. Nedepunerea în termenul stabilit a declaraţiei unice poate fi sancţionată cu amendă de până la 500 de lei.
Începând din anul 2018, Fiscul nu a ma ...
AVARIE electrică în Siderurgiştilor Vest
Miercuri, 24 Iulie 2019 22:30 | Publicat în SOCIETATE
Miercuri dimineaţă, 24 iulie 2019, o avarie la reţeaua de medie tensiune aparţinând SDEE Galaţi a afectat mai mulţi abonaţi din zona Siderurgiştilor Vest, consumatori casnici şi societăţi comerciale.
„Incidentul a fost înregistrat la ora 10,10, iar la ora 10,23 echipele Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Galaţi au izolat și remediat parțial avaria, repunând sub tensiune peste 80 la sută dintre locurile de consum afectate. Avaria a fost remediată total la ora 10 ...
Investiţii de peste 20 milioane lei la CERONAV Galaţi
Joi, 25 Iulie 2019 09:30 | Publicat în Regional
Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV a inaugurat ieri, 24 iulie, obiectivele de investiții realizate pentru dezvoltarea Subunității CERONAV Galați, necesare activității de instruire a personalului navigant maritim şi fluvial. Investițiile în infrastructura de educaţie din perioada 2016-2019, în valoare de aproape 20 milioane de lei şi din care 7,5 milioane au reprezentat sediul CERONAV Galaţi, s-au concretizat în cel m ...
Fiscul vinde îmbrăcăminte de damă
Miercuri, 24 Iulie 2019 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Fiscul gălăţean scoate la licitaţie, pe 30 iulie, la sediul AJFP din strada Brăilei, mai multe articole de îmbrăcăminte de damă, la un preţ total de 46.565 de lei, fără TVA. Astfel, printre "bunurile mobile" scoase la vânzare se numără: rochii (96 de bucăţi, pentru 5.365 de lei), sacouri de damă (67 de bucăţi, 4.814 lei), fuste (81 de bucăţi, 2.586 de lei), pantaloni de damă (388 de bucăţi, 12.390 de lei), cămăşi de damă (154 de bucăţi, 5.533 de lei), sacouri jerse ...
Câţi gălăţeni mai lucrează şi pe ce salarii
Miercuri, 24 Iulie 2019 00:01 | Publicat în ECONOMIE
Pe 31 decembrie 2018, numărul salariaţilor gălăţeni a fost de 117.994, cu 421 mai puţini decât în luna precedentă, dar cu 2.337 mai mulţi comparativ cu decembrie 2017, reiese din "Raportul privind starea economică, socială şi administrativă a judeţului Galaţi", publicat de Prefectura Galaţi pe site-ul propriu şi bazat pe datele furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică. Câştigul salarial net al acestora a fost, în medie, de puţin peste 2.600 de lei.
În decembrie 2 ...
Cartel ALFA cere stabilirea salariului minim garantat
Miercuri, 24 Iulie 2019 07:30 | Publicat în ECONOMIE
Sindicaliştii din Cartel ALFA i-au transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, prin care îi cer convocarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social şi discuţii pe subiecte "urgente", cum ar fi stabilirea salariului minim garantat în plată pentru anul 2020 și modificări legislative cu impact bugetar. De asemenea, Cartel ALFA a anunţat că respinge orice acord politic electoral.
"PSD şi PNL au semnat un acord, cu cinci confederaţii de angajatori și confederațiile ...
”Perseus” a plecat spre Mangalia
Miercuri, 24 Iulie 2019 15:00 | Publicat în ECONOMIE
Cel mai mare spărgător de gheaţă al AFDJ Galaţi, "Perseus", a plecat spre Şantierul Naval Damen Mangalia, săptămâna trecută, unde va sta timp de 24 de luni, pentru lucrări de modernizare şi remotorizare. Contractul semnat între AFDJ şi Damen Mangalia are o valoare de 50,4 milioane de lei şi echivalează cu prelungirea duratei de viaţă a navei "Perseus" cu cel puţin 20 de ani, pe baza unui proiect realizat de Ship Design Group Galaţi.
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos ...
Repetenți la IT, într-o țară de IT-iști
Luni, 22 Iulie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Se spune despre IT că este unul dintre cele mai performante domenii din România. O cifră de afaceri prognozată pentru 2019 de peste 5 miliarde de euro, o contribuție de 6 la sută la PIB-ul României, față de 0,5 la sută cât era în 2003, și aproximativ 100.000 de specialiști care lucrează în domeniu. Specialiști plătiți cu salarii ca în Vest și care nu plătesc impozit pe venit. Scutirea de impozit este o măsură care a fost decisă de Guvern și pentru care au fost argumente ...
Aproape sfâșiat de ursul pe care îl hrănea
Duminică, 14 Iulie 2019 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un tânăr a fost la un pas să fie sfâşiat de un urs care cerşea mâncare la marginea drumului, în apropiere de Cetatea Poenari din judeţul Argeş. Bărbatul s-a apropiat nepermis de mult de animal şi a încercat să-i dea ceva de mâncare, în timp ce filma ursul cu telefonul mobil. Animanlul s-a speriat, a încercat să-l muşte pe bărbat şi a fost la un pas să-l doboare la pământ. Deşi par obişnuiţi cu oamenii şi se apropie deseori destul de mult de zonele locuite, urşii sun ...