Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Până când Primăria nu va da comandă Ecosalului, gălăţenii vor continua să se topească prin parcuri, pe lângă fânânile uscate Decizia luată vara trecută de primarul de atunci al municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, potrivit căreia o parte din fântânile arteziene din oraş să funcţioneze cu program redus, încă se păstrează, deşi primarul s-a schimbat. În continuare, aproape jumătate din totalul celor 13 fântâni arteziene aflate în administrarea Serviciului pub ...

Caii putere şi vidul din mansardă

Joi, 02 August 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Ori de câte ori mă întorc din concediu, mă izbesc străzile înguste, cu maşini parcate aiurea şi cu şoferi din ce în ce mai nervoşi, mai necivilizaţi şi mai lipsiţi şi de şcoală de şoferie ca lumea şi de cei şapte ani de-acasă. Ştiu, mă voi expune reacţiilor de nemulţumire, ca să nu le spun înjurături, pe româneşte, ale acelora care se simt cu musca pe căciulă. Dar nu-mi mai pasă, sincer. Pentru că ştiu că oamenii civilizaţi, aceia pe care mi i-aş dori majori ...

Argint adus de Roxana Cocoş

Miercuri, 01 August 2012 19:00 | Publicat în SPORT

Sportiva româncă Roxana Cocoş a reuşit să obțină medalia de argint la haltere, categoria 69 de kilograme. Aceasta a ridicat 113 kilograme la stilul smuls și 143 la aruncat, încheind concursul pe locul secund, în spatele principalei favorite, nord-coreeanca Jong Sim Rim. Roxana Cocoş a adus cea de-a şasea medalie pentru România şi a doua la haltere, după bronzul cucerit de Răzvan Martin. ...

O adolescentă, căutată de Poliţie

Miercuri, 01 August 2012 17:31 | Publicat în EVENIMENT

O fată în vârstă de 15 ani este căutată cu disperare de părinţi şi poliţie deoarece nu a mai dat niciun semn de viaţă de pe data de 17 iulie. Elis Ioana Niţă şi-a făcut un obicei din a pleca frecvent de la domiciliu şi din acest motiv părinţii nu au cerut ajutorul poliţiei decât după ce au văzut că fata nu le dă nicio veste timp de o săptămână. Elis Ioana Niţă are aproximativ 1,60 - 1,65 m înălţime, 50 - 55 kg, faţă ovală, păr şaten, ochi căprui, tenul în ...

Mâine se dă startul la examenul de titularizare

Miercuri, 01 August 2012 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Peste 900 de profesori care doresc să ocupe un post în învăţământ vor susţine mâine, 2 august, concursul de titularizare organizat în patru centre de examen - Grupul Şcolar de Marină, pentru unităţile de învăţământ care s-au asociat cu ISJ în vederea susţinerii titularizării centralizat, respectiv, CNVA, Pedagogic şi Şcoala Nr. 29, pentru candidaţii care s-au înscris la aceste trei unităţi care au optat să-şi angajeze singure personalul. „Accesul concurenţilor î ...
Programul naţional de screening pentru depistarea cancerului de col uterin începe de astăzi. Spitalul Judeţean, Spitalul CFR, Maternitatea „Bunavestire” şi Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci sunt instituţiile sanitare unde vor avea loc testările. Eligibile pentru testul de screening sunt toate femeile cu vârste cuprinse între 24 şi 64 de ani. În judeţul nostru există aproximativ 200.000 de femei cu vârsta cuprinsă în intervalul de mai sus. Programul de screening ...
Participarea la referendum a fost de 46,24 la sută, iar dintre alegători, 87,52 la sută au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 11,15 la sută s-au pronunţat împotrivă, potrivit rezultatelor finale ale referendumului din 29 iulie, anunţate miercuri de BEC. Preşedintele BEC, Gabriela Bogasiu, a anunţat că miercuri dimineaţă a fost semnat de către membrii Biroului procesul-verbal privind rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Tr ...

Şcoală de vară pentru copii şi tineri

Miercuri, 01 August 2012 10:00 | Publicat în MAGAZIN

Biblioteca Judeţeană ”V.A.Urechia” organizează, în parteneriat cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Şcoala de vară pentru copii şi tineri intitulată ”Evrika! Pot să creez! Introducere în Proprietatea Industrială”. Programul se va desfăşura în perioada 1 - 8 august, între orele 9.00 - 16.00, cu sprijinul Centrului Enterprise Europe Network, de la Camera de Comerţ şi Industrie şi al Parcului de Soft din Galaţi. Coordonatori de program: ...

Modul nou la Facultatea de Ştiinţe Juridice

Miercuri, 01 August 2012 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Din toamnă, profesori din cinci ţări vor preda la Galaţi * Se vor elibera certificate de competenţă, la final   Strategia conducerii Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” prevede, printre altele, compatibilizarea planurilor proprii de învăţământ cu cele ale universităţilor similare partenere din Europa, pentru a putea asigura, pe de o parte, schimbul de cadre didactice şi studenţi, iar pe de altă parte ...
Căderea leului la cursul de schimb valutar s-a făcut simţită şi în creşterea restanţelor pe piaţa bancară gălăţeană. Pe parcursul lunii iunie, creditele restante au crescut cu 15,8 milioane de lei, la un total de 642,4 milioane de lei, rezultă din datele centralizate de BNR. Numai că, dacă ar fi să analizăm situaţia pe categorii de împrumuturi, se constată că în timp ce la creditele în moneda naţională gălăţenii încep să se descurce mai bine, la creditele în valu ...