Caii putere şi vidul din mansardă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ori de câte ori mă întorc din concediu, mă izbesc străzile înguste, cu maşini parcate aiurea şi cu şoferi din ce în ce mai nervoşi, mai necivilizaţi şi mai lipsiţi şi de şcoală de şoferie ca lumea şi de cei şapte ani de-acasă. Ştiu, mă voi expune reacţiilor de nemulţumire, ca să nu le spun înjurături, pe româneşte, ale acelora care se simt cu musca pe căciulă. Dar nu-mi mai pasă, sincer. Pentru că ştiu că oamenii civilizaţi, aceia pe care mi i-aş dori majoritari şi în Galaţi, vor fi de acord cu mine. Nu e suficient să ai câteva mii de euro pentru o maşină decentă sau chiar câteva zeci de mii, pentru una tare, ca să devii, peste noapte, şofer responsabil şi atent, care se gândeşte nu doar cum să ajungă cât mai repede din punctul A în punctul B, ci şi la ceilalţi.

Săptămâna trecută, pe strada Oltului, chiar lângă Gropzilla cea mâncătoare de nervi, care a închis de mai bine de o lună strada recent dată în folosinţă, o ambulanţă se chinuia, cu lumini şi sirene cu tot, să intre pe străduţa de lângă Liceul "Dunărea". O văzusem străduindu-se să se strecoare deja de pe Brăilei, înainte de intersecţia semaforizată - dar acum lăsată "la liber" - şi, evident, eu ajunsesem mai repede, printre blocuri, decât maşina salvatoare, pe şosea. Asta pentru că nimeni, dar nimeni, nu s-a dat la o parte să-i facă loc. Aşa cum e nu numai legal, dar şi uman, de bun simţ. Ambulanţa salvează vieţi, doamnelor şi domnilor şoferi! Iar data viitoare, vieţile acelea ar putea fi ale dumneavoastră. Pe străduţa unde, probabil, cineva foarte bolnav aştepta intervenţia medicului aproape nu se putea intra însă, fiindcă riveranii parcaseră pe ambele părţi, fără măcar să se gândească la spaţiul rămas între maşini. Până la urmă, după n manevre, şoferul ambulanţei a reuşit să treacă. Dar drumul a durat câteva minute bune în plus. Inutil să spunem ce se întâmplă când, la un victima unui accident vascular cerebral, de pildă, ajutorul ajunge târziu. Timpul cursei cu obstacole în trafic poate însemna diferenţa dintre viaţă şi moarte sau măcar dintre viaţa de calitate şi handicap permanent. Dar e mai important, nu-i aşa, să parcăm maşina în buza blocului sau la umbră, decât să ne gândim că nu intră ambulanţa, poliţia sau pompierii! Iar situaţia văzută de mine nu este, din păcate, singulară. Tot în zonă, dintr-o parcare ascunsă între blocuri, pe o alee, mai mult, un Audi A7 ieşea în trombă, cu geamurile jos şi muzica la maximum, ridicând tot praful şi zburătăcind pe trotuarul îngust vreo două bunici ieşite cu nepoţii la plimbare. La volan, un pitic de abia se vedea - de ce oare îşi iau oamenii scunzi maşini aşa de mari, o fi vreo încercare de a ascunde nişte complexe de inferioritate? - foarte plin de el şi preocupat, deşi nu cred să fi avut mai mult de 20 de ani, deci mă îndoiesc sincer că avea treburi mai urgente decât ieşitul la agăţat pe bulevard. Iar asta, zic şi eu, se poate şi la pas, nu de alta, dar se văd fetele mai bine.

Eu nu zic să nu existe maşini. Evident, avem nevoie de tehnică, de progres, de automobile frumoase ochiului, de oameni pasionaţi, care să le cumpere, să se bucure de ele. Dar, frate, de ce trebuie să fie bunul simţ invers proporţional cu mărimea motorului?

Citit 1440 ori Ultima modificare Miercuri, 01 August 2012 18:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.