Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Cereri cu justificare în negocierile de la ArcelorMittal

Vineri, 04 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE

Cereri cu justificare în negocierile de la ArcelorMittal
* Solicitările salariale ale sindicaliştilor de la Combinat pentru anul 2010 sunt fundamentate, în principal, pe evoluţia economică din ultimii ani * Potrivit liderului sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, comisia de negociere care reprezintă interesele salariaţilor a decis în unanimitate să formuleze cererea de creştere salarială de 18 procente după ce a analizat rata inflaţiei, contextul economic, dar şi situaţia companiei. În plus, s-a avut în vedere şi  că anii 200 ...

Carnaval şi poveşti de succes

Vineri, 04 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Carnaval şi poveşti de succes
Sub măştile carnavalului, 23 de persoane cu handicap din Galaţi au încercat, ieri, să părăsească anonimatul social la care par a fi condamnate, printr-o acţiune derulată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii. „Carnavalul Bucuriei”, un eveniment desfăşurat cu ocazia Zilei Internaţionale de Solidaritate cu Persoanele cu Handicap, a fost o mostră de art-terapie, la care au participat atât cele 23 de persoane cu handicap, cât şi părinţi ai unora dintre acestea, alături d ...

Cumulul pensiei cu salariul de la stat

Vineri, 04 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Cumulul pensiei cu salariul de la stat
În Monitorul Oficial nr. 805 din 25 noiembrie 2009 a fost publicat Ordinul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1.730/20.11.2009 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea prevederilor cap. IV „Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare” din Legea nr. 329/2009. Din comunicatul pe această temă remis redacţiei de Casa Judeţeană de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, spicuim urm ...

Spectacol la CE.T.A.T.E.

Vineri, 04 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Spectacol la CE.T.A.T.E.
*  Eveniment organizat de şi pentru membrii asociaţiei persoanelor cu handicap „Sporting Club” Galaţi * Ieri, de Ziua Internaţională a Persoanei cu Handicap, în colaborare cu Asociaţia „Casa Noastră” şi cu Primăria Galaţi, Asociaţia „Sporting Club” le-a pregătit membrilor săi câteva clipe de bucurie, în cadru festiv. Totul s-a petrecut la CE.T.A.T.E, unde 15 persoane cu dizabilităţi au susţinut un spectacol. „Am avut muzică, poezie şi dans în cărucioare. În ...

Cum se votează în străinătate

Vineri, 04 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

* Având în vedere specificul votului în străinătate - completarea unei declaraţii pe proprie răspundere, completarea datelor în tabelul electoral - şi pe baza experienţei primului tur, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetăţenilor români din afara ţării să se prezinte din timp, de la primele ore ale dimineţii, pentru a-şi exercita dreptul de vot. Conform  legislaţiei în vigoare (Legea 370/2004 cu modificările şi completările ulterioare), votarea pentru alegerile ...

Alte două cazuri de gripă nouă

Vineri, 04 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Alte două cazuri de gripă nouă au fost confirmate la o unitate de învăţământ din Galaţi – Şcoala de Arte şi Meserii „Simion Mehedinţi”. Numărul unităţilor de învăţământ în care au fost descoperite astfel de cazuri se ridică acum la 19. Vestea bună e că, deocamdată, nicio unitate şcolară nu se mai află în carantină totală. „Cazurile ar putea fi mult mai multe, dar sunt elevi care se tratează acasă, prin cabinetul medicului de familie şi nu li s-au făcut ...

Bătaia schimbă cursul istoriei

Vineri, 04 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Un tânăr de 18 ani din Jorăşti a ajuns la Urgenţe, miercuri seara, într-o stare nu tocmai de invidiat. El îşi aminteşte că era cu familia acasă la un cumnat,  când au dat năvală peste ei vreo „şapte-opt-nouă” indivizi, puşi pe scandal. „Ne judecăm cu ei, pentru că mai demult veniseră să fure. Şi noi i-am dat în gât pentru asta. Acum veniseră să ne bată”. „Au dat în mine, iar lui frate-meu i-au dat câteva pe spinare, dar atât. El n-a rămas la spital”, p ...

“Copilul-umbră”, de P.F.Thomése

Vineri, 04 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

“Copilul-umbră”, de P.F.Thomése
* Luni puteţi cumpăra cartea, la numai 8,5 lei, împreună cu ziarul “Viaţa liberă” P.F.Thomése s-a născut în 1958 la Doetinchem, în Olanda. În prezent trăieşte la Haarlem. A publicat povestiri şi romane, cel de-al cincilea roman aducându-I celebritatea. Este vorba chiar despre “Copilul-umbră”, cartea pe care v-o aduce “Viaţa liberă” săptămâna viitoare. Meditaţie, poem în proză, eseu, cartea olandezului s-a bucurat de un succes extraordinar în ţara sa de ba ...

Ţigări moldoveneşti, pe drumul Italiei - via Galaţi

Vineri, 04 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Ţigări moldoveneşti, pe drumul Italiei - via Galaţi
* Traficul cu tutun valorând 31.000 de lei s-a oprit la Oancea * Peste 7.000 de pachete de ţigăriUn autocar Volvo, înmatriculat în Moldova, a ajuns ieri dimineaţă, la ora 5,30, la frontiera Oancea, cu intenţia de a străbate România în drum spre Italia. Maşina era condusă de Constantin G., de 52 ani, cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească.  La control, echipa poliţiştilor de frontieră şi a vameşilor a descoperit în diferite locuri din autocar - în bord, podea, a ...

Locuitori în Galaţi, oraşul-şantier

Vineri, 04 Decembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Locuitori în Galaţi, oraşul-şantier
* Înţelegători, gălăţenii spun că lucrările trebuie făcute * „Se simte la bani că ocolesc ca să ajung la adresa clientului” (Marcel, şofer de taxi) * „De ce nu s-au apucat să dea găuri astă-vară?” (pensionar) * „Tot nouă o să ne fie bine când se va termina, că e pentru Galaţi!” (şofer) * Nici măcar aparatele GPS nu mai ţin pasul cu felul în care ni se surpă oraşul sub picioare! Aparent, se poate circula bine-mersi pe Domnească, Brăilei, Eroilor, Gării, P ...