Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Facultatea de Drept a păşit cu… dreptul

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Facultatea de Drept a păşit cu… dreptul
În prezenţa unor personalităţi locale şi naţionale de prim rang din domeniul juridic, ieri, 24 aprilie, la Casa de Cultură a Studenţilor, a debutat prima conferinţă internaţională „Educaţie, Cercetare şi Progres în Mileniul III”, în organizarea Facultăţii de Drept, de la Universitatea „Dunărea de Jos”. Câteva zeci de studenţi, profesori şi cercetători în domeniul dreptului au asistat la ceremonia de deschidere a acestei manifestări, care se desfăşoară, timp de ...

Economii pe spinarea… şoferilor

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Economii pe spinarea… şoferilor
* „Suntem conducători auto cu atestate pentru transportul de persoane, iar ei ne plătesc cum vor, ca muncitori II” *Angajaţi pentru a transporta elevi, cu „Maşina şcolarului”, din localităţile de domiciliu ale acestora până la şcolile unde învaţă, şi retur, câţiva dintre titularii microbuzelor Fiat Ducato, primite de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ne-au contactat, aducându-ne la cunoştinţă nereguli de încadrare care îi „ard” la buzunare. Dintre aceste ...

Liberalii se ţin cu dinţii de 45 la sută

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Săptămâna viitoare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor va dezbate Ordonanţa de Urgenţă nr. 226/2008, a anunţat preşedintele Comisiei, deputatul Victor Paul Dobre. „Vom introduce din nou un amendament pentru punctul de pensie la 45 la sută din salariul mediu pe economie. Voi continua această bătălie, pentru că la 1 ianuarie 2009, actualul Guvern, de fapt, a tăiat pensia!”, a declarat parlamentarul liberal. Victor Dobre a propus şi un amendamen ...

Raportul Ţicău susţine clădirile viitorului

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Raportul Ţicău susţine clădirile viitorului
* Izolaţia termică reduce cheltuielile şi poluarea * Noi locuri de muncă * Joi, 23 aprilie, în Parlamentul European (PE), a fost adoptat, la primă lectură, Raportul Ţicău privind performanţa energetică a clădirilor. Raport care a fost dezbătut marţi seară în plenul PE de la Strasbourg, în cadrul discuţiilor asupra pachetului de energie. UE este în plin proces de revizuire a directivei existente privind performanţa energetică a clădirilor, care consumă în prezent 40 la sut ...

Impozitul forfetar = peste un milion de şomeri!

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Impozitul forfetar = peste un milion de şomeri!
* „Ne-a costat… dar n-am minţit” * Liberalii atacă reducerile  bugetare * Preşedintele PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, a prezentat ieri poziţia partidului său faţă de ordonanţa Guvernului de rectificare bugetară negativă: „Am depus o serie de amendamente, urmează ca marţi, 28 aprilie, acestea să se dezbată în plenul Camerelor reunite”. Preşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, deputatul a declarat ieri că PNL solic ...

Prezidenţiabili, pe meleagurile Galaţiului

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Prezidenţiabili, pe meleagurile Galaţiului
De Înviere, mirosul cozonacilor copţi, al micilor la grătar şi al mielului fript a fost întrecut de o aromă cu mult mai puternică. Atotcuprinzătoare. Campania electorală. Şi nu vorbim de campania alegerilor europarlamentare, unde s-a trecut deja la joc de glezne pe marginea terenului, ci la propaganda pentru prezidenţiale. Iată numai două argumente: în Bucovina, unde-a sărbătorit preşedintele Băsescu, Lumina a fost „portocalie”, iar premierul Boc a căutat un ou portocaliu ...
Dumitru Nicolae, reales preşedintele Organizaţiei Municipale PSD
Cu 309 voturi pentru şi doar două nule, primarul Dumitru Nicolae a fost ales, pentru treia a oară consecutiv, preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Galaţi. Conferinţa Municipală de dare de seamă şi alegeri a Consiliului Municipal al PSD Galaţi s-a desfăşurat vineri, la Teatrul Muzical într-o atmosferă de unanimitate absolută. Nicolae nu a avut contracandidat la funcţia supremă. Sute de social-democraţi au umplut vineri după-amiază Teatrul Muzical. Liderul organizaţiei ...

Oţelul joacă vineri cu Steaua şi marţi cu Dinamo

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SPORT

Echipa de fotbal Oţelul va sărbători Ziua Muncii prin muncă. De 1 mai, roş-alb-albaştrii lui Petre Grigoraş vor juca în Ghencea, cu Steaua Bucureşti, partida de vineri urmând să înceapă la ora 20.45. Gruparea gălăţeană va întâlni apoi pe Dinamo, disputa fiind programată pe propriul teren, marţi, 5 mai, de la ora 17.00. Jocurile cu formaţiile din Capitală vor fi transmise în direct de canalul GSP TV. ...

Oţelul II, la trei puncte de Liga a II-a

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SPORT

Derbi autentic. Astfel poate fi denumită întâlnirea din Seria I a Ligii a III-a, Oţelul II şi CSM Rm. Sărat demonstrând că nu sunt degeaba primele formaţii ale campionatului. Formaţia pregătită de Viorel Tănase şi Tudorel Pelin i-a fost chiar superioară liderului, învingând cu 2-0 (1-0) prin autogolul lui Vişan şi reuşita sărbătoritului Alex Avram (sâmbătă a făcut 18 ani). Mai întâi a fost o finalizare în propria poartă a fundaşului de la Rm. Sărat, pe o lovitură ...

CSU Metal - Tomis Constanţa, în finala Diviziei A1 de volei feminin

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SPORT

Primul eşalon feminin de volei a ajuns înaintea finalei, în care s-au calificat dubla campioană naţională CSU Metal Galaţi şi echipa surpriză – Volei Club Tomis Constanţa. Aceasta din urmă a eliminat-o pe Dinamo Bucureşti, o abonată a meciurilor pentru titlul de campioană!Ultimele meciuri ale gălăţencelor au avut loc în compania Ştiinţei Bacău, pe care au depăşit-o după patru jocuri, cu 3-1.CSU Metal şi Tomis susţin, sâmbătă şi duminică, la Galaţi (Sala „Sider ...