Pictorul Sterică Bădălan, membru marcant al Filialei Galați a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR), și-a onorat aniversarea vârstei de 70 de ani cu o nouă expoziție personală, intitulată „Impresii atemporale”, găzduită în aceste zile de Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”. 50 de lucrări de pictură, în majoritate peisaje, populează simezele, fiind expresii edificatoare ale bucuriei pe care artistul a simțit-o în fața spectacolului mirific al naturii, al emo ...
Primăria municipiului Galați a anunţat că a lansat în licitație contractul pentru modernizarea Falezei Dunării. Contractul, „Revitalizarea turismului în Galați, prin valorificarea durabilă a elementelor de patrimoniu cultural și natural de pe Faleza Dunării”, are o valoare estimată de 165.624.092,75 de lei fără TVA (circa 32,8 milioane de euro), iar ofertele sunt așteptate până pe 7 iulie 2025. Termenul de realizare va fi de trei luni pentru proiectare și 24 de luni pent ...

Plină de calcar, apa de la robinet nu este periculoasă!

Marți, 03 Iunie 2025 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Explicații ”dure” pentru rinichii și arterele gălățenilor Cu siguranță vi s-a întâmplat, în calitate de consumator de apă potabilă de la robinetele alimentate cu apă de Dunăre, să constatați că oala, ibricul sau filtrul de cafea rămân pline de urme albe, după o banală fierbere. ”Sarea” rămasă după apa pe care vreți să o beți sau să o folosiți la gătit nu este periculoasă pentru sănătate, dă asigurări furnizorul de apă din oraș, ci este doar un elemen ...

Un gălăţean drogat a „inaugurat” Drumul Expres

Vineri, 23 Mai 2025 15:30 | Publicat în Regional
Urmărire ca-n filme, miercuri seară, în jurul orei 23.30, pe digul Brăila - Galați, unde polițiștii brăileni au încercat să oprească un autoturism condus de un şofer gălățean. Mașina a ajuns în sensul giratoriu de la podul peste Dunăre, a virat dreapta, spre Baldovinești, apoi iar dreapta, intrând pe șantierul Drumului Expres Brăila - Galați, unde, evident, circulația este oprită. După câțiva kilometri, șoferul a lovit o grămadă de balast şi s-a răsturnat. G ...

Poza zilei. Pescăruşul de Ţiglina III

Marți, 20 Mai 2025 15:00 | Publicat în Regional
Ploaia de luni a creat, prin unele zone, bălţi numai bune să mai bea şi animalele ceva apă proaspătă, ba chiar, pentru păsări, au fost bune şi de o scaldă. Şi dacă tot suntem obişnuiţi să vedem păsări multe pe faleză, aproape de Dunăre, acolo unde este habitatul lor normal, iată că vremea rea din ultima perioadă sau poate posibilitatea de a găsi mai multă hrană le-a adus pe unele mai adânc prin cartiere. Este şi cazul pescăruşului din imagine, surprins în timp ce ...

Braconieri de sturioni surprinşi la Cotul Pisicii

Marți, 13 Mai 2025 08:30 | Publicat în Regional
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) au desfășurat, duminică, o nouă acțiune de descurajare a braconajului piscicol, nu departe de Galați. „Se spune că duminica e zi de odihnă, ceea ce și este pentru mulți dintre noi... Nu și pentru comisarii Gărzii Naționale de Mediu, care s-au gândit să mai organizeze o acţiune de verificare pe Dunăre, în dreptul localităţii Grindu, în zona denumită de localnici Cotul Pisicii. Şi dacă verificările nu sunt interzise în aceast ...

Poza zilei. Lebădă pe malul Dunării, la Galaţi (video)

Duminică, 04 Mai 2025 15:00 | Publicat în Regional
Frumoasa lebădă a fost surprinsă pe malul Dunării, la Galaţi, de unul dintre cititorii fideli ai ziarului „Viaţa liberă”. Deloc stingherită de prezenţa apropiată a unui pescar şi nici de pontoanele-terasă din zonă, pasărea a considerat că e momentul potrivit pentru a-şi aranja penajul. În fond, ca orice model, îşi doreşte să arate cât mai bine atunci când este fotografiată. Imaginile acestui weekend, pe care le considerăm demne de rubrica „Poza zilei”, ne-au fos ...
Președintele Sindicatului Farul din cadrul Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, Ștefan Frunză, ne-a trimis un document ce se poate constitui într-un nou episod al disputei dintre conducerea regiei și sindicatul angajaților, în ceea ce privește respectarea „la literă” a contractului colectiv de muncă. „Viața liberă” a publicat, pe 9 aprilie, articolul „Angajații AFDJ amenință cu grevă generală și blocarea navigației pe Dunăre”, în care lider ...

Bacurile vor fi transformate în terase plutitoare

Marți, 01 Aprilie 2025 08:30 | Publicat în MAGAZIN
Navrom Bac Galați a găsit o soluție pentru a-și crește veniturile, valorificând bacurile care nu mai sunt folosite în traversarea Dunării, având în vedere că traficul a scăzut de când s-a deschis Podul de la Brăila. Ambarcațiunile au fost renovate și vor transformate în terase plutitoare, în acest sezon estival. Navele vor putea fi închiriate pentru a găzdui evenimente private: de la petreceri, până la conferințe și întâlniri profesionale. Mai mult, Navrom Bac va pune ...
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a declarat, într-o conferință de presă, că a făcut plângere penală în vederea desființării împrejmuirii nelegale de pe malul Dunării, împrejmuire în care a fost „capturată” sculptura în metal „Capriciile ielelor”. Tot edilul-șef a dezvăluit că, în cadrul proiectului de revitalizare turistică a Falezei Inferioare, desființarea construcției „Libertatea” se va putea face cu justă despăgubire, pentru că, între ...
Pagina 1 din 8