În perioada 29-30 iulie, Poliţia Română a adus în ţară şase persoane care aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea sau de arestare preventivă. Printre aceştia s-a aflat şi un bărbat din Galaţi, în vârstă de 37 de ani, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, care a fost escortat din Italia, având de executat o pedeapsă cu închisoarea de doi ani şi cinci luni. ...
Doi bărbați din județul Galați, condamnați definitiv la închisoare cu executare, dar care au părăsit țara înainte ca instanțele să dea verdictul final, au fost aduși sub escortă după ce țările în care s-au refugiat i-au extrădat.
Este vorba, în primul rând, despre un tânăr de 31 de ani, prins pe teritoriul Marii Britanii și adus la Galați în baza unui mandat de executare a pedepsei emis de Judecătoria Constanța, instanță care l-a găsit vinovat de înșelăciune ș ...
Erupția vulcanului Etna închide aeroportul din Catania
Marți, 23 Iulie 2024 15:18 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Aeroportul Catania din Sicilia, una dintre cele mai importante destinații turistice italiene, a suspendat marți toate zborurile din cauza erupției Etnei, care a aruncat cenușă
"Din cauza erupțiilor și a emisiilor de cenușă, s-a decis suspendarea operațiunilor de zbor", a scris operatorul aeroportului pe X, invitând pasagerii să contacteze compania aeriană pentru informații despre zboruri. Mesajul a fost postat împreună cu o avertizare care cataloghează Etna cu "activitate vulca ...
EURO 2024. Elveţia a învins uşor o Italie foarte mică
Sâmbătă, 29 Iunie 2024 21:25 | Publicat în SPORT
Selecţionata Elveţiei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, după ce a învins fără drept de apel echipa Italiei, deţinătoarea titlului, cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Olympiastadion din Berlin, în primul meci din optimile de finală. Fosta adversară a României din preliminarii s-a impus prin golurile marcate de Freuler ('37) şi Vargas ('46), în faţa unei echipe care a fost o umbră a celei care câştiga titlul contin ...
EURO 2024. Italia - Croaţia 1-1, campioana se califică în minutul 90+8
Marți, 25 Iunie 2024 00:30 | Publicat în SPORT
Selecţionata Italiei, deţinătoarea trofeului, s-a calificat in extremis în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a remizat dramatic cu Croaţia, 1-1 (0-0), luni seara, pe Leipzig Stadium, în Grupa B.
Croaţii au deschis scorul prin veteranul Luka Modrici ('55), după ce tot el ratase un penalty un minut mai devreme, însă italienii au egalat la ultima fază a neciului, prin Mattia Zaccagni ('90+8), rezultat la care croaţii, m ...
EURO 2024. Spania - Italia 1-0. Y España es la mejor
Vineri, 21 Iunie 2024 00:29 | Publicat în SPORT
Selecţionata Spaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Italia, campioana en-titre, cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Arena AufSchalke din Gelsenkirchen, în Grupa B.
Diferenţa în acest derbi al competiţiei a fost făcută de autogolul lui Riccardo Calafiori ('55), însă Spania a dominat jocul de la un căpat la celălalt şi putea să se impună mult mai clar. Ibericii şi-au asigurat câşt ...
EURO 2024. Italia a învins Albania fără să forţeze
Duminică, 16 Iunie 2024 00:22 | Publicat în SPORT
Selecţionata Italiei, campioana continentală en-titre, a învins echipa Albaniei cu scorul de 2-1 (2-1), sâmbătă seara, pe BVB Stadion din Dortmund, într-un meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, din Germania.
''Squadra Azzurra'' a obţinut victoria fără mari emoţii, deşi a fost condusă din primul minut. Alessandro Bastoni ('11) şi Nicolo Barella ('16) au marcat golurile italienilor, după ce Nedim Bajrami ('1) deschisese scorul în secunda 23, în urma un ...
Trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română luați de ape, găsite
Duminică, 02 Iunie 2024 16:21 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Echipele italiene de salvare au găsit, duminică, trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone, după ce, vineri, la puțin timp după ora 13.30, au fost luați de ape la Orsaria di Premariacco (Udine), potrivit ziarului Repubblica. Cadavrele Biancăi și Patriziei au fost găsite la 700 de metri, respectiv, la un kilometru în aval de locul dispariției. Căutările celei de-a treia persoane dispărute, Cristian, continuă, potrivit HotNews.
Patrizia Cor ...
Guvernul italian va obliga şcolile să verifice nivelul de cunoştinţe de limba italiană al elevilor proveniţi din familiile de imigranţi de primă generaţie, iar cei cu rezultate nesatisfăcătoare vor trebui să urmeze un curs de limba italiană suplimentar faţă de programa şcolară. Şcolile trebuie să se asigure că toţi copiii din rândul imigranţilor cunosc limba italiană, potrivit ministrului italian al Educaţiei, Giuseppe Valditara. "Trebuie să intervenim în chestiunea in ...
Teroriști ce vizau Turcia, arestați de poliția italiană
Miercuri, 22 Mai 2024 16:42 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Poliţia italiană a anunţat miercuri destructurarea unui grup armat turc ''cu obiective teroriste'' şi arestarea a 19 persoane, între care un lider de origine kurdă cu legături cu atacurile recente din Turcia. Sute de poliţişti au fost mobilizaţi în Italia, Elveţia, Germania şi Turcia pentru a-i aresta pe aceşti cetăţeni turci care fac parte dintr-o presupusă reţea infracţională. Grupul este, de asemenea, suspectat de crime, trafic internaţional de droguri şi ajutor pentru i ...