Să-l ajutăm pe Teo să se poată mişca!

Să-l ajutăm pe Teo să se poată mişca!
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cazul lui Teodor Lupea, băieţelul de 3 ani şi 9 luni din Galaţi care are nevoie urgentă de 25.000 de euro pentru o operaţie în Austria, a sensibilizat sute de oaneni, care au sărit să ajute, cu cât au putut. Peste 7.400 de euro se strânseseră ieri, în conturile deschise pentru salvarea vieţii micuţului, grav afectat de o hemipareză provocată de înţepătura unei insecte, donatorii mai având la dispoziţie, începând de astăzi, încă 27 de zile ca să contribuie.

Aşa cum scriam, săptămâna trecută, în "Viaţa Liberă", Teodor Lupea trebuie să ajungă la o clinică privată din Viena, la începutul lunii februarie, pentru ca medicii austrieci să îi implanteze un nerv, astfel încât să îi salveze funcţionalitatea braţelor. Afecţiunea care îl chinuie pe micuţul din Galaţi şi i-a adus pe părinţii săi în pragul colapsului financiar s-a declanşat în vara anului 2016. De atunci, copilul a trecut prin mai multe spitale din ţară şi a fost văzut de zeci de medici. Doar specialiştii austrieci au fost cei care, în cele din urmă, i-au pus un diagnostic clar şi au stabilit ca iminentă intervenţia chirurgicală, pe care, din păcate, familia lui Teo nu o poate suporta financiar. Cei care vor să ajute o pot face prin intermediul Asociaţiei "Salvează o inimă", în următoarele conturi:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL, deschise la Banca Transilvania Botoşani.

Donatorii sunt rugaţi să specifice cazul pentru care virează banii.

Citit 11131 ori Ultima modificare Marți, 09 Ianuarie 2018 19:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.