Prolegomene

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cred că aşa e dat mereu:/ să nu mă joc de-a Dumnezeu

şi să nu-i cer nimic în plus,/ dacă nu ştiu ce am de spus!

Nici nu mă joc şi nici nu-i cer/ cheia intrării în Mister...

nu mă atrage nici un rai,/ nici un „rămâi” şi nici un „hai”!

Totul nu zice mai nimic,/ însă mai strig, încă mai strig:

ia ce (nu) ştii că n-ai luat,/ dar nu-mi lua ce nu mi-ai dat!

Nimicul parcă spune tot/ ce n-are sud, ce n-are nord,

ce n-are sus, ce n-are jos/ în Ochiul sfânt şi majestos

al cestui Unu-n care stau/ suflat cu Ag, suflat cu Au...

dar fără suflet, fără rost.../ parcă am fost, însă n-am fost!

Sigur că da, sigur că da:/ nimic ceva...nici alt ceva...!...

Cred că aşa e dat mereu:/ să nu mă joc de-a Dumnezeu!

Citit 9723 ori Ultima modificare Luni, 20 Aprilie 2020 17:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.