de ce nu-(ţi) citeşti moromeţii?/ de ce nu-(ţi) citeşti idiotul?
pământul se duce la vale,/ se surpă, se-ntunecă totul!
părinţii se strâmbă la soare,/ copiii se strâmbă la lună,
toţi urlă că ziua-i murdară,/ toţi urlă că noaptea nu-i bună!
de ce te repezi la icoane?/ de ce te răsteşti la cuvinte?
scuipi ţărna din care ţi-i trupul/ şi sudui şi calci pe morminte!
de ce te ascunzi după deget/ şi joci ţara-n bumbi cu sperjurii?
ori ieşi ca păduchele-n frunte,/ sugi sânge deştept şi te-nfurii
că sunt prea domoli paraziţii/ statornici în soldele tale,
ce-ţi suflă în borş, în ureche/ şi-ţi cântă (şi-n somn) osanale?
fă-ţi cruce!... (măcar cu atâta/ smerire să treci peste ape,
măcar cu atâta iertare/ pământul scuipat să te-ngroape!)...
fă-ţi cruce şi cere-(ţi) iertare!/ [astfel te îndeamnă (ne)totul!]
că nu (ţi)-ai citit moromeţii/ şi nu (ţi)-ai citi idiotul!