Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" La Marginea Lumii (dosarele Z)

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" La Marginea Lumii (dosarele Z)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

când „este” mai şade acasă,/ şi-„a fost” întârzie puţin,

adorm într-„o mie şi una/ de nopţi”... şi mă văd aladin

cu lampa făcându-mi dorinţe,/ aşa, câte pot să nu duc,

şi visuri cu tine, pe dealul/ acela, de-al nostru, sub rug,

pe valea aceea, a noastră,/ sub tei, sub salcâm, sub înalt,

cu gândul că nu eşti cealaltă,/ cu gândul că nu-s celălalt,

cu dorul acesta, de-acuma,/ pe marginea trupului tău,

departe de rar şi-aşteptare,/ de timp, nerăbdare şi rău

dar „este”-i departe de casă,/ şi-„a fost” e aici şi acum,

şi lampa-i rămasă acolo.../ iar eu sunt defect şi postum,

sunt umbra-ntreruptă şi-amară/ a celui ce-a fost aladin,

a celui cu farmecul sigur/ şi singur prin duh, prin amin,

şi tu mă aştepţi într-„o mie/ şi una de nopţi”... poate pot

ajunge sub rugul acela/ aprins până-n sud, până-n nord,

pe drumul acela, al nostru,/ venind ori ducându-se chiar

la marginea lumii, aproape/ de iar... şi de iar... şi de iar

Citit 12300 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Mai 2021 21:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.