Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” CĂRAREA înspre DUMNEZEU (vecernie)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

(Te)-ai răsărit dintr-un demult îndepărtat,

blândă şi dreaptă, într-o margine de sat...

şi-ai râs şi-ai plâns şi (te)-ai crescut

pentr-un mărunt necunoscut,

arătătoare de la nord până la sud!

Şi tot aşa, noapte de noapte, zi de zi,

ai mers cu mine printre-a fi şi a nu fi...

şi te-ai nălţat şi stai mereu

deasupra sufletului meu

şi-mi luminezi cărarea în/spre Dumnezeu!

A fost frumos, tulburător...şi ce frumos

tu mergi pe sus, şi eu, şontâc-şontâc, pe jos...

aşa o fi, nimic de zis,

să-ţi fie scris, să-mi fie scris:

să străluceşti numai la geamul meu închis!

Încet-încet, încep să cred c-a început

să-mi fie timpul rău şi orb şi surdomut...

oricum şi-oricât ar fi de greu,

tu eşti în veacuri Supra/Eu

şi-mi luminezi cărarea în/spre Dumnezeu!

Citit 5194 ori Ultima modificare Vineri, 20 August 2021 23:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.