Din colecţia "Cele mai clare poezii rămase tablou" INFINITATE (de... ne/ajuns)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

nu am trecut, nici viitor,/ ci numai cred că mi se pare
c-am fost şi c-am să fiu cândva/ un oarecine-oarecare
prezent acolo... ş-am să spun:/ şi eu, de azi, am înainte
şi am şi înapoi, şi eu/ am tot ce vreau şi se cuprinde
între un punct fără nimic/ din tot ce încă nu se ştie
şi alt punct, însă cu nimic/ din tot ce-nseamnă vecinicie,
între un tot neterminat/ şi-un tot ce încă nu se poate
muşca, fiindcă nu-i de-ajuns/ pentru ce-ar fi infinitate

ceva îmi pune punct mereu/ şi altceva-mi dă dezlegare,
ceva şi altceva îmi spun:/ să nu mai crezi că ţi se pare
că eşti absent, atâta timp/ cât plus şi minus nu există,
şi nici trecut, nici viitor.../ credinţa-i hohot în batistă,
părerea-i rictus inutil/ la drumul mic, la drumul mare,
e-un fel de a uita cât „viu”/ mai ai suit în calendare,
e-o amăgeală că mai ai/ puţin ori mult ori cumsecade -
oricât, oricum şi-oricând ar fi,/ n-ajunge de-o infinitate

Citit 4338 ori Ultima modificare Joi, 30 Decembrie 2021 00:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.