ce, nu-ţi mai ajunge steaua?/ vrei vro una mai înaltă?
mai frumoasă? mai încolo?/ mai încoace? mai naivă?
vrei mai dulce? mai amară?/ mai pitică şi mai caldă?
n-asculţi popa cum (des)cântă/ mult râvnita ei colivă?
nu vezi lumea cum aşteaptă/ sumbrul fornăit al popii?
şi cum salivează-ntruna,/ gudurându-se la gândul
că-i porneşte asfinţirea/ şi s-apropie comândul
chiar acum şi-aici, pe malul/ cest nemărginit al gropii?
bucură-te, las-o păcii,/ zi-i să-i fie mai uşoară
ţărna decât i-a fost viaţa-n/ sacrosanctă strălumină!
zi-i „la revedere, doamnă.../ te aştept iar, domnişoară,
să-ţi aud scâncetul grabnic/ prin ogradă, prin grădină,
să-ţi păzesc naturaleţea:/ râsul, plânsul, visul, rândul!”
bucură-te şi te uită/ peste umăr, taci şi-nvaţă
cum se-ntâmplă iarăşi cerul/ şi văzduhul şi pământul
când o viaţă-i fără moarte,/ dacă moartea n-are viaţă!
