Prima și Ultima Rugă (odovania sfântului nimic)

Prima și Ultima Rugă (odovania sfântului nimic)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Mai întâi stau încet... şi mă uit înapoi,

cer şi iau cât e-n stare un suflet să ducă,

strâng şi iau cât cuprinde un gând şi un vis,

cât mi-i dat pentru prima şi ultima rugă!

Mai întâi stau încet... şi încerc să aud

şi să văd cât (nu) poate cest fel să se-ntindă,

cât ştie, cât vrea, cât mi-i dată şi cum

hohotirea lui nimeni/nimic în oglindă!

Mai întâi plec încet... şi mă dau din oglinzi,

şi mă uit înainte: ce moarte măruntă!

şi mă rog să nu piară cest fel de alt "fel",

şi ce viaţă încearcă-n zadar să s-ascundă!

Mai întâi stau de tot, nu mă uit înapoi,

nu mă uit înainte... dar cine să ducă,

punct cu punct, o fărâmă de gând şi de vis,

cât i-i dat pentru prima şi ultima rugă?!

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 7169 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Ianuarie 2023 03:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.