Accident grav la Cudalbi, provocat de un șofer-problemă. Ce spune poliția despre el
Foto: Captură video cameră bord

Accident grav la Cudalbi, provocat de un șofer-problemă. Ce spune poliția despre el
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Un recidivist al șoselelor a fost la un pas să provoace o tragedie pe o stradă din comuna gălățeană Cudalbi după ce a făcut o depășire în dreptul unei treceri de pietoni, a ”ratat” la mustață doi oameni care voiau să traverseze și s-a oprit într-un motostivuitor parcat pe marginea străzii. Accidentul s-a petrecut duminică seară, implicată fiind mașina condusă de un tânăr de 26 de ani din Cudalbi.

Acesta conducea cu o viteză excesivă în interiorul localității, spre Costache Negri, iar în dreptul unui marcaj pietonal nu a oprit, deși un alt șofe rfăcuse deja acest lucru pentru a lăsa doi oameni să traverseze. Tânărul a depășit în viteză autoturismul oprit, intrând pe contrasens și și-a continuat deplasarea haotică până s-a izbit violent de un motostivuitor staționat regulamentar pe marginea șoselei. În urma impactului, mașina s-a făcut praf, iar șoferul și o tânără de 24 de ani, aflată pe scaunul din dreapta, au fost răniți.

În privința șoferului, care ca și pasagera, a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale, polițiștii au stabilit că acesta nu avea permis de conducere, acesta fiindu-i reținut anterior ca urmare a altor abateri la regimul rutier. Mai mult, plăcuțele de înmatriculare ale mașinii nu erau cele reale, numerele folosite aparținând, în bazele de date, altui autoturism. Oamenii legii au stabilit că tânărul nu consumase alcool, motiv pentru care au deschis dosar penal pentru conducere fără permis, vătămare corporală din culpă și punerea în circulație a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare.

Este posibil ca, după externare, șoferul să fie dus în fața unui procuror care va decide dacă va cere, împotriva lui, o măsură privativă de libertate. 

Citit 8590 ori Ultima modificare Marți, 29 August 2023 11:30

1 comentariu

  • postat de Iulian
    Luni, 21 August 2023 21:42
    5.13.216.***
    Noi cetatenii vedem zilnic zeci de cazuri de mare viteza in localitate, depasiri pe linia continua ,depasire pe trecerea de pietoni, soferi bauti sau drogati. Politia unde este ??? Politia apare dupa ce te spulbera un nebun pe trecerea de pietoni, si atunci vine ca apeleaza cineva 112.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.