Din colecţia "Cele mai frumoase poezii finale" Doi într-o cană (despre lăcomie)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Moto: "nu-i mai cere apă/ nici o caravană...

            vino mai degrabă/ dacă poţi fi ană!"

                                                      (anonim)

 

Ce-adânc este înaltul şi ce înalt e-adâncul

când merg să scot oleacă de lună plină-n ciuturi

şi s-o răstorn în cana cu marginile şterse

de setea mea imensă şi talele săruturi!

 

Şi s-o răstorn în cana...aceeaşi cană-n care

am pus şi lună veche, am pus şi lună nouă...

dar n-am scăpat de setea devastatoare, doamnă,

şi beau, fără suflare, cu mâinile-amândouă!

 

Mânat de lăcomie şi visuri şi vestale

şi sete fără capăt, am scos şi lună goală...

şi am ascuns-o-n noapte, să beau doar eu lumină

cu apă din această fântână catedrală!

 

Am scos şi scot, întruna...şi, fără încetare,

mă uit cum lăcomia înaltului mă-ngână

şi-mi hohoteşte-n ciuturi şi-n cană...şi pe margini

sărut deşertăciunea şi-adâncul din fântână!

Citit 8437 ori Ultima modificare Marți, 22 Ianuarie 2013 15:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.