Te rog să intri, Înălţimea Ta...
mi-i sufletul deschis pentru primire,
n-ascund nimic... totu-i ş-aici ş-acum,
să-ţi placă negreşit, să te admire,
să-ţi mulţumească până în pământ
şi până-cer... aşa... să-ţi mulţumească
fiindcă ai bătut atâta drum
să-mi dai aiastă clipă fără mască,
să-mi iei din vis, din suflet şi din trup
stigmatul păcălelii şi-al minciunii
stăpâne între leagăn şi prohod,
hohotitoare sub căderea lunii,
exact când mai credeam că cineva
stă-n jilţ... acolo, drept... şi mă iubeşte...
şi am simţit mereu, fără cusur,
dâră de gheare şi hatâr de cleşte!
Te rog să intri, Înălţimea Ta...
îţi mulţumesc... şi-ţi spun fără tăgadă:
stai fără grijă, nu ascund nimic...
eşti steaua mea di/stinsă înc-o dată!
