Doamne, câte stele crude! Nu văd nici o steauă coaptă!/ Parcă-s iele scăpătate într-un dans tulburător!/ Fac din ochi, fac din picioare, fac din mâini şi fac din şoaptă!/ Cred că vor să mă vrăjească, însă eu nu ştiu să mor!//... Sunt abia la începutul vieţii mele fără milă!/ Sunt abia un mic părelnic,/ cel mai mic dintre cei mici!/ A trecut abia o clipă şi deja sunt plin de silă,/ sunt sătul de perspectiva lui Acum şi lui Aici!//... Şi, când văd dânsele astea ...

Şi cum să nu ţi se umple sufletul şi memoria cu cele mai frumoase şi adânci şi înalte şi răscolitoare poezii scoase din Fântănă?!... Mihai Eminescu: „Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,/ valea-i în fum, fluiere murmură-n stână!”... Lucian Blaga: „Când mă privesc într-o fântână/ mă văd cu-adevărat în zi,/ aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi!”... Tudor Arghezi: „Fântâna curge, ca şi-atunci, mereu./ Tu curgi, fântână, pe trecutul meu!”... Adri ...

Secundă fără timp în lumea asta-s... şi fără spaţiu...! Au pierit de când m-ai dat mâncare veşnică la ceasuri, să fiu tic-tac prezentului înfrânt şi glorios chiar în aceeaşi clipă cu noimă, fără noimă, fiecum!... Ce osteneală-ntr-o deşertăciune, într-un absurd şi sec desen de fum! Ce vină am de-mi dai aşa osândă? sunt firul tău ne/vrednic de nisip, cad şi mă sui continuu-n clepsidră, nu-mi dai nici un răgaz să mă-nfirip şi nu auzi cum/că abia mai sfâr� ...

Nimic mai singur şi mai trist ca o fântână goală şi părăsită. Nici vrăbii, nici apă, nici urmă de lună şi de stele în luciul odinioară adânc şi ademenitor. Din ce în ce mai înclinat şi mai mâncat de putreziciune, stâlpul care sprijină cumpăna îşi trăieşte şi-şi numără ultimele clipe oblice pe faţa pământului. Cumpăna, din ce în ce mai încovoiată, scârţâie tulburător, la cea mai mică bătaie de vânt. Şi tare mult seamănă cu o bătrână care cară ...

Să mergem înainte de a fi tot ce se vede şi ce nu se vede... şi să vedem ce fel (se) face „sunt”... unde nu sunt mistere şi secrete!   Mergem aşa, nu trebuie nimic în mijlocul absenţei genuine... (să nu fim altfel, cum până acum, te iau cu mine şi mă iei cu tine!)   Doi singuri laolaltă-i mai frumos, mai lesne decât unul după altul... fiindcă „doi” e cheia unui „sunt”: sfărâmă „lipsa” şi dărâmă „statul”!   Până acolo drumul e mai scurt decât c ...

Mulţumescu-ţi, doamne, că mi-ai dat ceastă jucărie minunată...!... Cred că-i începutul unui drum şi sfârşitul altui, deodată...   cred că-i tot ce poate mai frumos fi-n această lume cu păcate, cu iertări şi cu-ntâmplări de rând printre-adânci nălţimi nenumărate...   printre lacrimi vreau să-ţi mulţumesc... altfel, nu-i curat şi nu se poate!   Mulţumescu-ţi, doamne, că mi-ai dat cânt de leagăn, dor de legănare...!... Am să-ţi scriu de câte ori mi-o fi ne/ ...

Mă duc la şcoala 7. În Ţiglina a doua. Caut o învăţătoare. Şi o găsesc. Seamănă cu domnişoara Ruth, un personaj straniu şi răscolitor (şi cu vioara) din opera lui Laurenţiu Fulga. Îi dăruiesc trei cărţi. Înconjurată de şcolari şi şcolăriţe, mă face să cred că-i elevă...şi s-o invidiez frumos...şi să-mi umplu memoria cu timpurile şi vremurile de odinioară, când eram în clasa a doua şi când totul era minunat şi curat ca o zăpodie cu grâu şi cu maci, dup ...

Tramvaiul cu tanti Maria (din ziarul de ieri) dispare într-o curbă aproape dulce, dacă n-ar fi altfel.  Încerc să-mi iau gândul de la ea, de la nebunia ei. Încerc să nu-mi mai aduc aminte nici un vers din textul pe care mi l-a dat să i-l cetesc. Şi încerc să mă îndepărtez de tragediile şi de dramele care se produc şi se consumă în jurul mic şi-n jurul mare, zilnic, milimetric, într-o sarabandă nimicitoare, fără posibilităţi de oprire în următoarele veacuri de veacuri ...

Foaie verde, foaie verde.../ doar fântâni cu gura-n jos, şi doar păsări talentate,/ şi doar fluturi în zigzag...      stele perpendiculare,/ fără sud şi fără nord... ouă de privighetoare-n/ zori de cântec majestos... prâslea şi ileana-n poartă,/ zmeul sobru şi pribeag... traistă-n băţ, haihui şi tandri,/ „după vorbă, după port”!   Vine moartea şi începe:/ bună ziua! ce mai faci? merge treaba? văd că merge!/ nu te doare vro ceva? nu ţi-i foame? nu ţi-i ...

Se uită-n stânga şi-n dreapta. Parcă-i lipseşte ceva, cineva. Are ochi uzi. Şi zice: „Mă cheamă Maria, am cincizeci de ani, vin de la gara cea cu trenuri şi vreau să ajung la spitalul judeţean cel mare!”...N-o aude nimeni. Mai zice o dată. Însă iar n-o aude nimeni. O femeie tânără şi ştiutoare se repede s-o ajute pe tanti Maria. Dă din mâini şi din cuvinte: „Autobuzul ăsta merge la cimitir, nu la spital! Dacă nu vrei la cimitir, cobori la prima, o iei încolo, faci ...