Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Demonstraţie în premieră la „Viaţa liberă”: Inovaţie pentru nevăzători, realizată de gălăţeni
Luni, 01 Iulie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Câţiva copii din Galaţi au testat, ieri pentru prima dată, la sediul „Vieţii libere”, o aplicaţie inovatoare pentru telefoanele inteligente, realizată de studenţi Aceştia din urmă, printre care se află şi trei gălăţeni, au profit de vizita în oraş pentru a se întâlni cu micuţii, adică exact cei pentru care au realizat „Seenesthesis”. Autorii aplicaţiei pentru Android sunt gălăţenii Ştefan Alexandru, Radu Vlad, Bogdan Bîrlădeanu (toţi foşti elevi ai Colegiulu ...
Prezentare la Folteşti: Monsanto şi BASF vor rapiţă bogată!
Luni, 01 Iulie 2013 00:00 | Publicat în SATUL
Monsanto şi BASF Romania şi-au prezentat, la Folteşti, oferta de soiuri şi pesticide pentru viitorul sezon în cultura de rapiţă. Iniţial, activitatea era planificată ca demonstraţie de recoltare, dar ploile din ultimele zile au împiedicat intrarea în lan, astfel că prezentarea s-a făcut în cadrul unui seminar care s-a ţinut tot pe un câmp, dar pe unul deja treierat. Despre înfiinţarea culturii de rapiţă până cel mai târziu pe 20 septembrie - operaţiune de care depinde ci ...
* Mai bine cu gonflabila decât cu gonflata. „Zici că-i paraşută!… Rochia!” – „Măi, vorbeşte frumos că e vorba de Carmen Negoiţă”. Cam aşa a decurs dialogul dintre Agentul VIP Cristi Brancu şi Dragoş, toboşarul, ţinta fiind rochia neobişnuită, dar spectaculoasă, purtată de divă. O rochie gonflabilă, creaţia lui Gareth Pugh, ce poate fi purtată în două moduri: în stare dezumflată, când arată ca o rochie obişnuită şi umflată cu pompa, când pare o pernă. ...
* Prea multă apă în judeţul Constanţa, nu credeţi? Şi nu mă refer la prezenţa Mării Negre, ea rămâne cel mai volubil vecin de care poate dispune România. Ploile de ieri au ridicat nivelul lichidului la un metru pe genunchi de locuitor, însă a lipsit cu desăvârşire whiskey-ul (sau romul cu un singur r). Păi, se poate aşa, domnilor, taman în parohia întâiului marinar? * Apropo de tipul de la Cotroceni. S-a trezit. De fapt, e mai complexă fraza. S-a trezit să spună că US ...
Puţin câte puţin, zmeu cu zmeu, ileană cu ileană...
Luni, 01 Iulie 2013 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Doamnelor şi domnilor, în această seară răsare numai o bucată de lună. V-aţi pus, vreodată, întrebarea de ce luna răsare şi vine bucată cu bucată? Dacă nu, trebuie să vă uitaţi cu mare şi aleasă atenţie şi să vedeţi că luna nu răsare niciodată întreagă, cum nici iubirea nu răsare şi nu vine întreagă niciodată...Sigur că da! Iată, chiar acum, eu stau cu zmeul de vorbă în poarta Copilăriei. Şi stăm de vorbă încet, iar el o face pe prostul. Şi stăm de vo ...
!te rog să-mi laşi acasă icoana mea de seară, te rog să-mi laşi acolo icoana mea de zi... fiindcă eu, de mâine, mă duc odinioară, să uit întotdeauna a fi şi a nu fi! !miroase a iubire nemernică şi-a ură... de la acasa noastră eu nu mai plec nicicând, fiindcă doar acolo mă bate cu măsură o lună foarte plină şi goală până când...! !numai icoana mamei acolo mă aşteaptă, numai icoana tatei cu ochii pân-la cer... te rog, lasă-le-acasă, îmi trebuie o dreaptă ...
Nu ştiu ce-a fost în capul celor care au decis ciuntirea teilor din Galaţi. Dar sunt curios să aflu. Logica îmi spune că este posibil să existe un studiu, o analiză, ceva, dar că este la fel de posibil să asistăm la aplicarea capriciilor cuiva care se crede prea important pentru a mai trebui să-i întrebe ce părere au pe gălăţeni sau pe specialişti. Oricare ar fi motivul acţiunii, trebuie să spunem că maniera de executare şi finalitatea sunt dezastre în formă pură.
Orice ...
Angajări la negru în construcţii, sancţionate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi
Duminică, 30 Iunie 2013 18:00 | Publicat în SOCIETATE
La o verificare recentă făcută la 15 firme din domeniul construcţiilor, inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi au găsit mai multe nereguli. Astfel, au fost sancţionaţi trei angajatori, fiind aplicate trei sancţiuni contravenţionale, dintre care o amendă de 20.000 lei, pentru muncă fără forme legale de angajare. Inspectorii au dat şi două avertismente pentru necompletarea (în contractele individuale de muncă cu timp parţial), a informaţiilor privind ...
De mâine, preţul gazului se măreşte cu opt procente
Duminică, 30 Iunie 2013 17:00 | Publicat în ECONOMIE
Începând de la 1 iulie, preţul gazului pentru gospodării se scumpeşte cu 8 la sută, potrivit calendarului de liberalizare convenit cu FMI în timp ce preţul curentului rămâne aproape neschimbat, potrivit preşedintelui Agenţiei de Reglementare în Energie.Liberalizarea pieţei de energie electrică presupune ca furnizorii să achiziţioneze de pe piaţa liberă o cantitate de energie reprezentând 10 la sută din consumul pieţei reglementate. „Depinde ce aleg furnizorii. Dacă dec ...
Evaluare naţională: Vezi listele cu rezultate la Şcoala Nr. 29, CNVA şi "C. Negri"
Duminică, 30 Iunie 2013 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
* Anul trecut, 71 la sută dintre elevi au luat note de la 5,00 în sus, în timp ce anul acesta sunt 76,51 la sută * Număr record de note de 10,00 la matematică, 268 dintre elevi obţinând această performanţă
Procentul notelor de la 5,00 în sus a crescut de la 71 la sută, cât a fost în 2012, la 76,51 la sută. Faptul că subiectele de anul acesta au fost foarte uşoare se reflectă şi în numărul mare de note de 10,00 la matematică. Anul trecut, au fost doar 157 de n ...