Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 10 - 23 decembrie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probab ...
Electrica a remediat avariile produse, în ultimele două zile, pe reţeaua electrică din judeţ din cauza chiciurii şi a vântului puternic şi a reluat furnizarea de energie electrică către toţi consumatorii care fuseseră afectaţi, a anunţat, marţi, societatea. „Din această dimineaţă, de la ora 9.30, sunt alimentate toate localităţile judeţului”, a precizat Biroul de Relaţii Publice din cadrul Electrica Galaţi. Totodată, societatea a atenţionat că, izolat, s-ar mai pu ...
Formaţiunile politice au început să cureţe oraşul de panourile electorale care ne-au încurcat circulaţia şi ne-au făcut mii de nervi timp de o lună. Oricum, potrivit viceprimarului Radu Cosca, ele sunt obligate să dea jos afişele de pe stâlpi în două zile. Dacă nu o fac ele, o va face Primăria. „Începând de luni, în două zile, partidele politice trebuie să demonteze panourile electorale de pe stâlpi. Dacă nu le vor demonta ele, le vom demonta noi şi îi vom pune să pl ...

Rata anuală a inflaţiei scade la 4,56 la sută

Marți, 11 Decembrie 2012 12:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE

Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 4,56%, după ce în noiembrie preţurile de consum au crescut pe total cu doar 0,04%, influenţate de scăderile înregistrate la mărfurile nealimentare şi servicii, potrivit datelor anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS)."În luna noiembrie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,3%, iar cele ale mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au scăzut cu 0,1% pentru fiecare", se arată ...
Redistribuirea mandatelor la nivel naţional reprezintă pentru cei mai votaţi dintre candidaţii Partidului Poporului - Dan Diaconescu şi Alianţei România Dreaptă (ARD) şansa de a prinde un mandat parlamentar. În acest moment, potrivit calculelor noastre, ambele formaţiuni au depăşit coeficientul electoral al circumscripţiei, astfel că vor beneficia sigur de cel puţin câte un mandat de deputat fiecare, care va fi atribuit celui mai votat candidat din fiecare partid.Democrat-libera ...
Doar elevii de la şcoala din Furcenii Vechi (comuna Cosmeşti) nu învaţă astăzi. Restul de 13 unităţi care au fost închise ieri în Nicoreşti, Priponeşti şi Cosmeşti şi-au redeschis astăzi porţile.„Problemele de la reţelele de electricitate, create de ninsorile abundente, au fost rezolvate. Ca urmare în aproape toate şcolile închise ieri din acest motiv s-au făcut azi cursuri. La Furcenii Vechi nu s-au terminat reparaţiile, dar sperăm că mâine vor putea începe şcoala ...

Casele lui Corneliu Mangalea, scoase la vânzare de Fisc!

Marți, 11 Decembrie 2012 11:00 | Publicat în ECONOMIE

DGFP Galaţi s-a lansat ieri într-o nouă tentativă de vânzare a unor bunuri imobile ce aparţin omului de afaceri Corneliu Mangalea. În procesul de executare silită a SC Metal Grup Industrie SRL Galaţi, Fiscul a anunţat scoaterea la licitaţie, pe 27 decembrie, a trei locuinţe, cu un preţ total de pornire de 617.000 lei. Cel mai preţios imobil este o vilă cu o suprafaţă de 114,8 mp şi terenul aferent de 413 mp, evaluat la 442.950 de lei. Pe listă se mai află un apartament cu pat ...
UPDATE: Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a anunţat public că etapa a 20-a a Ligii I nu se va mai disputa în acest an, dar a precizat că nu s-a stabilit încă la ce dată se va reprograma. "Campionatul s-a amânat. În urma cererii a 12 cluburi din Liga I, LPF a făcut o cerere către FRF pentru amânarea etapei a XX-a. Comitetul de Urgenţă al FRF a decis amânarea. Nu ştiu când se va juca, încă nu s-a găsit o dată liberă", a spus Dragomir. Liga Profe ...
Oana Zăvoranu este internată de luni seară la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, unde a fost adusă cu o ambulanţă SMURD, au declarat marţi pentru Mediafax surse medicale.Potrivit surselor citate, Oana Zăvoranu era intubată când a fost adusă la Spitalul de Urgenţă Floreasca.Familia Oanei Zăvoranu a solicitat spitalului să nu dea informaţii despre starea de sănătate a acesteia.Sursele citate au precizat că Oana Zăvoranu este în prezent în star ...
Cele peste 24 de ore de stat în picioare ale preşedinţilor secţiilor de votare şi-au spus cuvântul, ieri, pe holurile Prefecturii. Mai multor şefi de secţie, care aşteptau, luni, la BEJ, finalizarea verificării buletinelor de vot, li s-a făcut rău din cauza oboselii şi a stresului acumulate. Aceştia au necesitat intervenţia medicilor de pe Ambulanţă, care le-au acordat primul ajutor. Printre cei cărora li s-a făcut rău a fost şi unul dintre şefii secţiei din Drăguşeni, ...