Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Criză, mon cher! - Colocviu de teatru dominat de Mircea Diaconu
Joi, 11 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în CULTURA
La televiziuni ne prostim, la „curat-murdar” râd şi americanii
„Criza comediei/comedia crizei” a fost titlul colocviului organizat marţi în cadrul Festivalului de comedie. Foarte potrivită temă pe fondul economiilor de festival şi a zâmbetului strâmb al spectatorului la unele cioace teatrale contemporane… Actori şi regizori, fie din juriile festivalului, fie de la teatrul-gazdă (ei, nu prea mulţi…), gălăţeni mari iubitori de teatru, unii chiar oameni simpli, dar cu am ...
Absurd de Galaţi - Licitaţiile electronice şi Paştele Cailor
Joi, 11 Octombrie 2012 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde! Paradoxul de astăzi nu e doar unul local, ci poate fi ridicat la rangul unui absurd naţional şi ar putea depăşi puterea de înţelegere a unor oameni care aşteaptă luni în şir, dacă nu chiar ani întregi, ca strada să le fie reparată sau să nu mai meargă la buda din fundul curţii, ca în evul mediu şi să aibă şi ei canalizare de secol 21. Ei bine, degeaba aşteaptă, pentru că desemnarea, prin licitaţie electronică, a firmei ca ...
„Umor, amor, fior de dor... în Bucureşti”: Evocare a vremurilor apuse
Joi, 11 Octombrie 2012 04:00 | Publicat în CULTURA
Spectacolul „Umor, amor, fior de dor… în Bucureşti", al Teatrului „Notarra”, i-a plimbat, marţi seară, pe gălăţeni prin Bucureştii vechi. Spectacolul, în regia Dianei Lupescu, cu o coregrafie de Roxana Colceag şi o direcţie muzicală de Dan Ardelean, este un colaj de muzică şi poezie, cu precădere din perioada interbelică. Aşadar, ne-au fost reamintiţi Maria Tănase, Zavaidoc, Cristian Vasile, dar atmosfera au creat-o şi poemele lui Ion Minulescu şi George Topârceanu. ...
O partidă de cumpărături s-a terminat la poliţie pentru un bărbat din judeţul Neamţ
Joi, 11 Octombrie 2012 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Un nemţean în vârstă de 42 de ani a ajuns pe mâna poliţiei după o "sesiune" de cumpărături gratuite. Bărbatul intrase într-un supermarket din Tecuci de unde se aprovizionase cu tot felul de bunuri alimentare în valoare totală de 500 de lei. La plecare, a încercat să evite casa, dar a ajuns direct în mâinile agenţilor de pază. Poliţiştii, sesizaţi telefonic, l-au identificat pe Vasile T., din Piatra Neamţ, şi i-au întocmit dosar penal pentru furt calificat. ...
Bugete echilibrate pentru opt comune
Joi, 11 Octombrie 2012 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de opt comune gălăţene şi-au împărţit, graţie proiectului de hotărâre a Consiliului Judeţului iniţiat de un trio de aleşi compus din vicepreşedinta liberală Tania Bogdan, Viorica Sandu, consilieră PSD, şi Eugen Durbacă, ales PC, suma de 424.000 de lei. Fondurile provin din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale şi din sumele reţinute ca urmare a diminuării cu gradul de necolectare, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi ...
Lexicul politic, temă de dezbatere la Facultatea de Litere
Joi, 11 Octombrie 2012 02:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Astăzi şi mâine, Departamentul de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere organizează a cincea ediţie a conferinţei internaţionale „Lexic comun / lexic specializat: Lexicul politic – martor al transformărilor social-politice şi de mentalitate din lumea contemporană”. Manifestarea este organizată în colaborare cu Universitatea Liberă Internaţională din Moldova şi Institutul de Cercetări Filologice şi Interculturale. ...
Nu s-a udat în octombrie, potrivit Îmbunătăţirilor Funciare
Joi, 11 Octombrie 2012 02:00 | Publicat în SATUL
În cursul săptămânii trecute, fermierii gălăţeni nu şi-au udat câmpurile cu apă livrată prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF). Astfel, suprafaţa pe care s-a udat (o singură dată sau de mai multe ori, suprafaţa raportându-se din nou la fiecare udare) este, la nivel de judeţ, de 38.725 hectare. Ar mai fi putut uda fermierii care au puţuri forate şi instalaţii proprii pentru irigaţii şi care nu depind în nici un fel de filiala gălăţe ...
Mihail Boldea a fost adus în instanţă ca un om liber: fără cătuşe şi la costum!
Joi, 11 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Dosarul în care Mihail Boldea este acuzat de înşelăciune şi de constituirea unui grup infracţional a ajuns la Curtea de Apel Galaţi. Instanţa gălăţeană trebuie să se pronunţe şi pe legalitatea măsurii preventive, care expiră pe 14 octombrie. Acesta este motivul pentru care dosarul celui mai răsunător proces judecat la Galaţi în ultimul deceniu a primit termen pe data de 9 octombrie.Mihail Boldea şi Bogdan Alexandru Boza nu au avut apărători la termenul de pe 9 octombrie, ...
Pentru concursul de rezidenţiat organizat anul acesta, pe data de 25 noiembrie, judeţului Galaţi i-au fost repartizate, pe specializări, 25 de locuri. Locurile alocate judeţului nostru vizează doar domeniul medicină, nu şi pe cele de farmacie şi medicină dentară. Pentru al doilea an consecutiv, examenul are loc în sistem descentralizat, în şase centre universitare din ţară. Absolvenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi vor susţine examenul la Iaşi.
Dacă vor ...
Statuia închinată lui Ioan Vodă cel Viteaz zace în mizerie * Nimeni nu îşi asumă responsabilitatea pentru halul în care a ajuns monumentul, prădat de hoţii de fier, de vandali şi năpădit de buruieni * Mai rău, nimeni nu spune că va da bani ca să dreagă lucrurile * Doar oamenii din Roşcani îşi mai amintesc cât de mult le plăcea monumentul, pe vremea când era întreţinut
După ce i-a învins în repetate rânduri pe turci şi după ce şi-a dat viaţa la Roşcani, în ...

