La televiziuni ne prostim, la „curat-murdar” râd şi americanii
„Criza comediei/comedia crizei” a fost titlul colocviului organizat marţi în cadrul Festivalului de comedie. Foarte potrivită temă pe fondul economiilor de festival şi a zâmbetului strâmb al spectatorului la unele cioace teatrale contemporane… Actori şi regizori, fie din juriile festivalului, fie de la teatrul-gazdă (ei, nu prea mulţi…), gălăţeni mari iubitori de teatru, unii chiar oameni simpli, dar cu amintirea marilor spectacole înţelese de toţi, au participat, în foaierul teatrului, la colocviul „de sezon” moderat de actorul Mircea Diaconu, venit special din Capitală. Atracţia secretă şi secretul reuşitei colocviului, dincolo de tema, incitantă dar greu de acoperit, a fost de fapt chiar iubitul actor. Care, înainte de discuţii, s-a confesat presei, venită în păr la o aşa personalitate, în privinţa necazului de a fi persoană publică, deci mai afectată decât alţii la convocările în Justiţie de care a avut parte ca om politic. Fostul ministru, în continuare senator, membru, printre altele, al comisiei pentru egalitatea de şanse, dar şi al grupului parlamentar de prietenie cu Danemarca, nu poate da decât replica lui Hamlet privind putreziciunea sistemului. La un colocviu cultural, nu s-a discutat însă decât cultură, inclusiv despre închiderea canalului TVR Cultural, care nu pare să-l supere enorm pe fostul ministru: este vorba despre o reorganizare pentru reducerea datoriilor mari ale postului naţional tv, dar se va dezvolta TVR 2 – cultural, ne-a asigurat.
Diaconu sau rolul omului normal
Dacă în deschidere, care trena copleşită de emoţie, moderatorul Diaconu a fost nevoit să spargă gheaţa, povestindu-şi mai frumos chiar şi decât Ion Creangă amintirile de la debutul artistic al copilului bun la matematică, care s-a datorat exclusiv înălţimii potrivite pentru a intra în „distribuţia” unui montaj literar, dialogul s-a animat apoi interesant. Răţuşca cea urâtă, tânărul banal cu care profesorii de actorie nu prea ştiau ce să facă, s-a dovedit a fi un maestru al jocului firesc, creând personaje banale, fireşti, atât de iubite de public. Amintiri din teatru şi din dragoste/căsnicie, din comunism, un film impus, cu deplasare la Oltchim, spuse cu şarm, au făcut să nu simţim cum trece timpul.
„Urâtul e pe gratis!”
Dar să revenim la oile noastre: este o criză a teatrului? Trebuie respect! - cere actorul. „La teatru te îmbraci puţin alfel, acolo stai pe pluş”, Teatrul e terapie, ori, „enervant” e că „prea mulţi dintre regizori” ţin să aducă în sala de teatru şi de refugiu urâtul de afară: păi, oricum, afară „urâtul e gratis, e cât vrei!” „Televiziunile ne-au modificat creierul” şi strică actorul în telenovele, nu numai spectatorul. „De multe ori se râde în momente de dramă, dar tot din cauza nevoii de descărcare”. „Nu ştiu încotro o să ne ducem. Mi-e frică, grozav de frică, de tehnologie”, care înlocuieşte emoţia, spune Diaconu. Teatru de televiziune, scheciul, stand-up comedy au fost subiectele analizate apoi. Tema lipsei de dramaturgi de comedie a fost atinsă de criticul Marinela Ţepuş. Deci… mai există viaţă (dramaturgică de comedie) după Caragiale? Cei de faţă credeau că nu prea, deşi chiar Caragiale era contestat la vremea lui. O po/veste bună, tot de la Mircea Diaconu: publicul, exclusiv american (doar şase români, de la Ambasadă!) de la Washington, a râs atâta la replica lui Pristanda-Bănică („curat-murdar”), încât actorii de la cabină nu-şi imaginau decât că şi-o fi rupt Bănică pantalonii pe scenă… Deci nu e nevoie de scălâmbăieli şi înjurături pentru ca să râdem, nu-i aşa?
