Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Tichetul de luni seară s-a dus pe conductă din două motive. Unul ar putea fi golul nevalidat aiurea celor de la Braşov, poată că altfel s-ar fi încheiat nebunia de meci cu cei de la Concordia Chiajna dacă nu o comiteau arbitrii. Celălalt motiv este felul în care cei de la Tottenham îşi bat joc de tot ce au făcut bun un sezon jumătate, cu rateruri după rateuri în ultima vreme. Şi noi suntem vinovaţi, că ne-am tot încăpăţînat să mizăm pe revenirea lor. În celelalte trei ...
Ridicarea maşinilor, doar dacă obturează circulaţia, traficul sau intrarea în instituţii
Marți, 10 Aprilie 2012 19:34 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Senatul a adoptat tacit, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca vehiculele parcate neregulamentar să fie ridicate şi depozitate în locuri special amenajate doar dacă reprezintă un obstacol pentru circulaţie, obturează traficul rutier sau accesul în instituţiile publice.Propunerea legislativă privind ridicarea şi depozitarea vehiculelor staţionate neregulamentar îi are ca iniţiatori pe senatorii PSD Laurenţiu Coca, Alexandru Cordoş, Dan Şova, ope senatorul in ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier au descoperit un autoturism cu numere false de înmatriculare. Autovehiculul, marca Skoda, era condus de Andrei V., de 24 de ani, cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească. „În urma studierii şi verificărilor efectuate asupra documentelor prezentate la controlul de frontieră, poliţiştii au constatat că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulaţie din Spania, iar certific ...
1.578 de gălăţeni au ajuns la medici cu infecţii respiratorii acute
Marți, 10 Aprilie 2012 16:57 | Publicat în SOCIETATE
1578 de pacienţi au ajuns la medici, în săptămâna 2 – 8 aprilie, din cauza infecţiilor respiratorii acute. În 83 de cazuri a fost nevoie de internare, pentru tratament intensiv. În acelaşi interval de timp, la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi au fost raportate peste 400 de cazuri de pneumonii, 119 pacienţi fiind internaţi. S-a înregistrat şi un deces cauzat de această afecţiune, la o persoană de 45 de ani din Galaţi. Săptămâna trecută, Institutul Cantacuzino a infi ...
Nerespectarea regulilor de circulaţie dăunează sănătăţii! Două persoane au ajuns la spital
Marți, 10 Aprilie 2012 15:18 | Publicat în EVENIMENT
Într-o singură zi, două persoane au ajuns în spital în urma unor accidente petrecute pe străzi din judeţul Galaţi. Cauza: nerespectarea regulilor de circulaţie. Prima victimă s-a înregistrat la Tecuci, în urma unui eveniment rutier cauzat de neacordarea de prioritate. Cel care a încălcat regula a fost Bogdan M., de 23 de ani, din Bârlad, care în timp ce se deplasa pe str. Victorri din Tecuci la volanul unei maşini nu a cedat trecerea unui autoturism care circula regulamentar. Î ...
Attila Korodi, nominalizat pentru funcţia de ministru al Mediului
Marți, 10 Aprilie 2012 15:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Deputatul Attila Korodi a fost nominalizat, marţi, de UDMR, pentru funcţia de ministru al Mediului, pe locul rămas vacant după demisia lui Laszlo Borbely.Anunţul a fost făcut de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii. Kelemen a precizat că va înainta propunerea premierului Mihai Răzvan Ungureanu şi că speră ca în această seară, cel târziu miercuri, Attila Korodi să fie instalat în funcţie."Îmi face onoare această nominaliz ...
Transferuri cu 10 la sută din acţiunile FAM Galaţi
Marți, 10 Aprilie 2012 14:09 | Publicat în ECONOMIE
* Directorul Stoianov a cumpărat titluri de 230.000 de lei
Societatea FAM Galaţi a fost, luni, cel mai lichid emitent de pe piaţa Rasdaq, cu transferuri de 231.869 de lei. În total au fost schimbate 46.938 acţiuni, reprezentând circa 10,12 la sută din capitalul social al firmei. Transferurile au fost realizate la 4,94 lei/titlu, cotaţie în creştere cu 145,77 la sută faţă de schimburile precedente.Conform ultimelor raportări, SIF Moldova deţinea 23,35 la sută din titlurile FAM, A ...
Lobby divin pentru amânarea meciului Oţelul – Steaua
Marți, 10 Aprilie 2012 13:38 | Publicat în SPORT
La iniţiativa Arhiepiscopiei „Dunării de Jos”, prefectul judeţului Galaţi a cerut astăzi forurilor superioare de la Bucureşti analizarea posibilităţii amânării meciului de fotbal Oţelul – Steaua, programat pentru seara de Înviere. „Nu ne speriem de jucarea meciului în sine, ci de ceea ce va urma. Mulţumiţi sau nu, suporterii vor fi încălziţi bine după meci şi nu ştiu dacă este bine ca ei să ajungă prin preajma bisericilor, acolo unde vor fi în plină desfăşurar ...
Marius Necula, al treilea Om Bun şi tânăr în cursa pentru primărie?
Marți, 10 Aprilie 2012 12:48 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Perioada de "silentio stampa" în care s-a aflat, până acum, PDL Galaţi se pare că se apropie de sfârşit, o dată cu nominalizarea senatorului Marius Necula drept candidat pentru funcţia de primar al oraşului. În această seară, sunt şanse mari ca nominalizarea sa să fie bătută în cuie, la Bucureşti, unde discuţia este purtată la cel mai înalt nivel din partid, cu preşedintele Emil Boc.
Atuuri care îl recomandăNominalizarea lui Marius Necula ar pune, astfel, capăt, perioa ...
Care sunt cele mai murdare lucruri de la birou
Marți, 10 Aprilie 2012 11:09 | Publicat în VIAŢĂ SĂNĂTOASA
Birourile devin din ce în ce mai neigienice pe măsură ce tot mai mulţi angajaţi mănâncă la locul de muncă. Conform unui studiu, angajaţii care lucrează la birou sunt mai predispuşi la boli. Conform studiului, mouse-ul de la birou are de trei ori mai multe bacterii decât scaunul de toaletăDupă mouse, tastatura este cel mai neigienic lucru de la birou, conform Initial Washroom Hygiene, care a făcut teste la 150 de diferite lucruri în 40 de birouri diferite, informează The ...

