Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

S-a spart conducta cu bani!

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO

Vorba unui amic, banii nemunciţi sunt cei mai buni. Luni seară, la fel ca-n weekend, am bifat un bilet câştigător, acesta fiind chiar mai important din punct de vedere valoric. Cu 10 lei pariaţi, aţi obţinut 87 de lei, sumă care trebuie luată în serios. N-aş spune însă până la final că sunt „gologani” fără iz de transpiraţie pentru că şi joaca de-a inspiraţia presupune efort. Ca să ne iasă ceva pe cuponul zilei, trebuie să gândim variantele cele mai oportune. „Vi ...

CASCO, bă, ochii!

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Dacă ai asigurare CASCO şi nu eşti echipat cu anvelope de iarnă, rişti să nu primeşti despăgubiri în caz de accident. Aşa spune un ziar central cu oarece credibilitate. De fapt, orice ţi s-ar întâmpla, băieţii de la companiile de asigurări te vor plimba luni de zile înainte de a decide dacă trebuie să te scoată din încurcătură sau nu. Ai maşina bulită? Tu ţi-ai mutilat-o, iar în eventualitatea în care ţi-a ars, evident că tu ai umblat cu cocteilul Molotov pe lâng ...

Cum să nu plăteşti apa de două ori?

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE

Dacă locuiţi la curte şi vă udaţi, vara, florile, roşiile, sau pur şi simplu cimentul, dar folosiţi apa potabilă de la societatea locală Apă Canal, ar trebui să ştiţi că aveţi posibilitatea legală de a nu plăti la serviciul de canalizare pentru întreaga cantitate de apă potabilă furnizată. Cu o condiţie: să vă contorizaţi apa pe care o primiţi, dar care nu se va scurge în reţeaua de canalizare, ci direct în pământ.  Pe scurt, dacă apometrul dumneavoastră ...

Canalizarea în judeţ, un vis frumos!

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Numai 25 la sută din totalul populaţiei celor şase localităţi membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Serviciul Regională Apă Galaţi” beneficiază, în prezent, de beneficiile reţelei de canalizare. Astfel, dacă, în total, populaţia celor şase localităţi membre ADI – Tecuci, Tg. Bujor, Bereşti, Pechea, Lieşti şi Iveşti – este de 85.971, numai 22.095 de locuitori au gospodăriile racordate la reţeaua de canalizare. Raportat la numărul total al loc ...

CE dă guvernanţa economică jos din pod

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în ECONOMIE

  * Propuneri pentru salvarea zonei euro: ajutoare condiţionate, bugete naţionale puse sub supraveghere şi chiar modificarea regulilor constituţionale * Moneda euro este în acest moment „baricada” pe care se dă bătălia pentru viitorul UE. O soluţie la criza datoriilor suverane trebuie să răspundă deopotrivă unor imperative economice, politice şi sociale. Din păcate, sistemul de translare a deciziilor de la nivelul naţional la cel comunitar este unul stufos, cu patru „ ...

Infochioşcurile, mult mister şi niscaiva utilitate

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

În timp ce în multe din municipiile ţării infochioşcurile nu mai reprezintă demult un mister pentru cetăţeni, la Galaţi este încă o mare noutate! Singurul infochioşc funcţional şi pe care îl poate folosi nestingherit oricine este cel amplasat în holul Prefecturii Galaţi. Aparatul, o investiţie destul de importantă – minim 5.500 de euro, conform surselor on-line – a fost achiziţionat cu bani guvernamentali, în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Admi ...

Cine vrea să îngroape „Ţigareta de Galaţi”?

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Aşa cum remarcau unii cititori hâtri şi interesaţi ai ediţiei noastre online, „Ţigareta de Galaţi” pare să se fâsâie. Da, lucrurile pot fi privite şi în acest mod. Dar e un mod simplist şi comod. Altfel, vă invit să citiţi o argumentaţie onestă, din care nu veţi afla elemente noi de anchetă, ci doar o serie de explicaţii din spatele cortinei. A celei jurnalistice. Din capul locului trebuie precizate clar scopul şi puterile noastre. Suntem o instituţie a cărei menire ...

În jaful de la Frumuşiţa, Curtea a mai scurtat din condamnări

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în JURIDIC

Doi dintre cei trei autori ai jafului de la Frumuşiţa, din ianuarie 2010, au primit de la magistraţii Curţii de Apel pedepse un pic mai uşoare. Un lucru de remarcat este faptul că la tâlhărie au participat, potrivit anchetatorilor, Nicolae Borş, Vasile Diamant şi Sorin Enache, dar numai primii au atacat decizia Judecătoriei. Ultimul, primind o pedeapsă de patru ani cu suspendare, nu s-a mai obosit să facă recurs. Borş şi Diamant au primit acum câte şapte ani şi jumătate, resp ...

Trenurile de Bucureşti, anulate sau suplimentate de Ziua Națională

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE

Două trenuri Intercity care circulă pe distanţa Galaţi - Bucureşti vor fi anulate pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, iar alte 12 trenuri cu rang de Personal, Accelerat, Rapid şi Intercity vor fi suplimentate în preajma sărbătorii, a anunţat, ieri, Centrul Comercial de Călători Galaţi. Anulate vor fi două garnituri care trec prin Urziceni. E vorba de trenul Intercity 572, care pleacă din Galaţi la ora 5.00 şi soseşte în Capitală la 9.09, şi trenul Intercity 571 ...

Toate revoltele duc în Tahrir

Miercuri, 23 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITOARIAL EXTERN

Conflictul între manifestanţii din piaţa Tahrir şi puterea militară egipteană s-a soldat, oarecum paradoxal, cu un pas înapoi al puterii civile, respectiv demisia guvernului Essan Sharaf. Pe străzile din Cairo vedem din nou morţi şi răniţi şi două tabere între care concilierea este din de în ce mai greu de atins. Dar conflictul izbucnit acum cu violenţă a început să mocnească încă din primele săptămâni de după înlăturarea de la putere a fostului preşedinte Hosni Mub ...