* Slăbiţi de luptele interne, liderii sindicali de pe platforma siderurgică gălăţeană au primit lovitura de graţie de la stat, care i-a executat cu o legislaţie lacunară * Ei sunt toleraţi la negocierile salariale, unde au un rol pur decorativ * Toţi aşii sunt la patronat * „Aşteptările sunt mari şi aproape sigur nu vor fi satisfăcute” *
În combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, întreprinderea fanion a judeţului nostru, tocmai au demarat negocierile salariale şi cei peste 8.000 de salariaţi urmăresc evoluţia acestora cu speranţă. Veniţi după trei ani consecutivi de îngheţ salarial şi de indexări moderate dictate de un patronat preocupat să reziste turbulenţelor de pe piaţa mondială a oţelului, siderurgiştii aşteaptă mărirea lefurilor în ajunul unui an care, spun finanţiştii, va aduce cu sine o adâncire a crizei economice. În cine îşi investesc, însă, speranţele aceşti oameni? Într-un grup eterogen de lideri sindicali care, deşi activează în cea mai mare companie din regiune, nu au fost în stare să construiască un sindicat reprezentativ, puternic şi credibil, în faţa căruia patronatul să nu poată veni cu o ofertă de start de zero la sută.
Patronatul ştie latină
„Divide et impera”, în traducere „Dezbină şi stăpâneşte”, este dictonul latin despre care înşişi liderii sindicali au spus că descrie cel mai bine situaţia de la ArcelorMittal Galaţi.
În combinatul siderurgic sunt o mulţime de sindicate, însă niciunul dintre ele nu este suficient de puternic pentru a fi un partener de dialog pentru patronat. Ele s-au grupat sub umbrela câte unei federaţii sindicale, de la care obişnuiesc să împrumute reprezentativitate pentru a putea participa la negocierile salariale. Grupările duc o luptă acerbă pentru influenţă, luptă care a dat naştere unor conflicte ireconciliabile între ele şi a distrus calea dialogului. Cele câteva încercări de unificare a masei sindicale din unitate, iniţiate de o grupare sau alta, au fost şi încă sunt blocate de adversari. Ce nu par să înţeleagă aceste grupări - şi facem această observaţie analizându-le exclusiv acţiunile - este faptul că „adversarul” nu trebuie căutat în rândurile lor, ci trebuie identificat cu patronatul, singurul obstacol între ele şi voinţa celor pe care îi reprezintă.
Gluma se îngroaşă
Anul acesta, lupta dusă de grupările din Combinat a atins culmea ridicolului, de unde sindicatele riscă să se prăbuşească în prăpastia eşecului. Pentru că nu au reprezentativitatea necesară intrării la negocieri, ele au pătruns şi de această dată la tratative cu împuterniciri de la federaţiile la care sunt afiliate. Asta în ciuda faptului că, la ora actuală, nici federaţiile nu ştiu dacă mai au vocaţie pentru negocieri, din cauza unui vid legislativ apărut după modificările aduse în primăvară legislaţiei dialogului social. Există, aşadar, riscul ca noul Contract Colectiv de Muncă al Combinatului - rezultat al negocierilor purtate de patronat şi de reprezentanţii acestor federaţii cu statut incert - să fie lovit de nulitate.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), autoritatea care are prerogativul înregistrării Contractului, se abţine de la comentarii. „Noi nu avem dreptul să ne dăm cu părerea. Nu spunem că e bine sau e rău cum au ales să negocieze cei de la ArcelorMittal Galaţi. Spunem doar că noul Contract Colectiv de Muncă al unităţii va fi înregistrat doar dacă vor fi respectate toate etapele procedurale prevăzute de Legea 62 din 2011 (Legea dialogului social, n.r.)”, a declarat, ieri, şeful ITM Galaţi, Ionel Petrea.
Legea prevede în mod expres că, în lipsa sindicatelor şi a federaţiilor, singurii cu care patronatul poate negocia drepturile salariale sunt reprezentanţii salariaţilor, aleşi de muncitori în cadrul unor adunări generale. Câţiva reprezentanţi ai salariaţilor au pătruns, într-adevăr, la aceste negocieri. Totuşi, juriştii consultaţi de „Viaţa liberă” au afirmat că există un pericol real ca viitorul Contract Colectiv de Muncă din Combinat să nu fie înregistrat tocmai din cauză că reprezentanţilor salariaţilor li s-au alăturat reprezentanţi ai federaţiilor.
Dacă noul CCM nu va fi înregistrat, compania va rămâne fără Contract, în condiţiile în care Contractul Colectiv de Muncă de la nivelul ramurii metalurgice este în aer din cauza vidui legislativ amintit, iar Contractul de la nivel naţional e desfiinţat. Situaţia este extrem de periculoasă pentru salariaţi. O recunosc şi liderii sindicali, deşi preferă să menţină discuţia la nivel teoretic şi să-şi păstreze optimismul. „Dacă ITM nu va înregistra noul CCM, unitatea va rămâne, într-adevăr, fără Contract. Aici apar două situaţii: fie administraţia are obraz şi, deşi Contractul nu e înregistrat, aplică cele convenite cu sindicatele, fie nu aplică nimic. De exemplu, dacă unitatea rămâne fără Contract şi administraţia anunţă concedieri colective, nimeni nu o poate obliga să le ofere plăţi compensatorii celor disponibilizaţi”, a declarat, ieri, Gheorghe Tiber, liderul Sindictului Solidaritatea al Metalurgiştilor din România şi al Federaţiei Solidaritatea Virgil Săhleanu a Metalurgiştilor din România.
Patronatul are mâna câştigătoare
Desigur, nimeni nu va putea împiedica atunci organizaţiile sindicale să urmeze calea instanţelor judecătoreşti. Pentru moment, însă, ele se află pe o gheaţă extrem de subţire şi, în condiţiile în care sunt nevoite să se bazeze pe „obrazul” patronatului atunci când în joc sunt drepturile a peste 8.000 de siderurgişti, devine clar cine are mâna câştigătoare. În acest context, revendicările sindicaliştilor capătă accente comice. „Sperăm să obţinem conservarea drepturilor prevăzute în actualul Contract Colectiv de Muncă al unităţii şi o majorare salarială de 15 la sută, cerută de salariaţii pe care i-am chestionat”, a spus Gheorghe Tiber, luni, la finalul celei de-a doua runde de discuţii cu patronatul.
Pe lângă faptul că acum are avantajul unei poziţii de negociere superioare sindicatelor, patronatul are tolba plină cu argumente pentru a spune „Nu” unei asemenea revendicări: pierderile s-au adâncit din nou, preţurile produselor siderurgice sunt în scădere şi, pentru a le conserva, este nevoit să oprească sau să închidă capacităţi de producţie, iar perspectivele de însănătoşire a pieţei oţelului sunt îndepărtate.
Sindicatele nu au aproape nimic de partea lor. „Aşteptările sunt mari şi aproape sigur nu vor fi satisfăcute. Se merge cu o revendicare de 15-20 la sută, dar, pentru prima dată, nu există niciun argument pentru a o susţine. Dacă se obţine sub şase la sută, nu înseamnă nimic”, a afirmat, sub protecţia anonimatului, un sindicalist.
Trebuie să spunem că, la negocierile din 2010, sindicatele au obţinut de la patronat o creştere salarială de opt la sută plus 20 de lei pentru muncitori şi, respectiv, de patru la sută plus un bonus anual mediu de 2,5 la sută pentru TESA. În acel an, însă, compania reuşise să-şi reducă pierderile de patru ori faţă de 2009.
