Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Protestul transportatorilor, între 23 şi 25 martie

Joi, 11 Martie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Protestul transportatorilor, între 23 şi 25 martie
Pirateria din domeniul transporturilor rutiere, haosul legislativ existent, dar şi aplicarea cu întârziere (sau chiar deloc!) a legilor în vigoare sunt doar câteva dintre motivele care îi vor scoate în stradă pe operatorii şi transportatorii autorizaţi. Îi vor scoate la proteste, pentru că, de altfel, ei sunt în stradă zi de zi, dar se pare că le-a ajuns cuţitul la os. Astfel, în perioada de 23-25 martie, la nivel naţional vor fi organizate mitinguri şi marşuri de protest la ...

Ne-a părăsit Aurel Manolache

Joi, 11 Martie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Ne-a părăsit Aurel Manolache
* Ultima dorinţă: „Să fiu înmormântat la Galaţi!” * Sosit marţi, la Galaţi pentru a juriza etapa zonală a Festivalului „Mamaia Copiilor”, cunoscutul compozitor Aurel Manolache a murit la spital, miercuri dimineaţă, în jurul orei 7,30, după un infarct. Cu o zi înainte, nimic din modul de a se comporta al compozitorului nu le-a dat semne colegilor de jurizare că ar fi ceva în neregulă. Dimpotrivă, pentru cei 79 de ani pe care-i avea, compozitorul era foarte activ. Ieri, l ...

Am să dau o fugă şi am să dau foc

Miercuri, 10 Martie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA

* (revelaţie în autobuz) * În ziarul de luni am promis că dau femeilor un hectar de ghiocei, adică grija de o viaţă şi toată averea părinţilor mei. Marţi, în autobuzul care mă duce toată ziua la moara cu noroc, mi-am retras promisiunea când o femeie spunea că sunt dobitoc. Citea ziarul de luni,şi hlizea, şi tot zicea: în puii mei,uite ce mai scrie şi ăsta, s-o creadă elcă buruienile deschid năsturaşii la femei!Astăzi am să dau o fugăşi am să dau foc hectarului în ...

Infecţiile respiratorii încă ne chinuiesc

Miercuri, 10 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Infecţiile respiratorii încă ne chinuiesc
Pe durata săptămânii care a trecut au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare 1.230 de gălăţeni, potrivit datelor oferite de directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea (FOTO). În 82 dintre cazuri a fost nevoie de internarea pacienţilor. Alţi 246 de gălăţeni s-au îmbolnăvit de pneumonii, iar 70 dintre ei au rămas internaţi. Din fericire, săptămâna trecută nu s-a înregistrat niciun deces cauzat de pneu ...

Controale, amenzi şi obiecte confiscate

Miercuri, 10 Martie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC

Sâmbătă, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Investigare Fraude, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor din domeniul investigaţiilor criminale şi economico-financiare. Cu această ocazie au fost verificate 7 societăţi comerciale, au fost legitimate 31 de persoane şi verificate 23 de autoturisme. Poliţiştii au constatat 2 infracţiuni ...

Recidivist arestat pentru tâlhărie

Miercuri, 10 Martie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC

Recidivist arestat pentru tâlhărie
Marţi, la Judecătoria Galaţi a ajuns dosarul lui Alin Iuliu (21 de ani), cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie. Tânărul este cunoscut cu antecedente penale. Alin a furat o geantă dintr-un taxi, după ce le-a ameninţat pe cele două persoane din maşină cu un cuţit. Procurorii gălăţeni au considerat că tânărul nu poate fi judecat în stare de libertate, aşa că au propus instanţei emiterea unui mandat de arestare. În cursul după-amiezii de ieri, judecătorii au ...

Tâlhărie la internatul şcolii

Miercuri, 10 Martie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC

Tâlhărie la internatul şcolii
Luni după-amiază, elevul Silviu A. (16 ani), din comuna Griviţa, judeţul Galaţi, i-a sesizat pe poliţiştii Secţiei 2 despre faptul că, în timp ce se afla internatul liceului la care învaţă, un individ cu identitate necunoscută a pătruns în camera sa şi, prin violenţă, l-a deposedat de un telefon mobil în valoare de 600 lei. În baza sesizării şi a semnalmentelor furnizate de partea vătămată, precum şi în urma vizionării camerelor de supraveghere din interiorul căminu ...

Înscrierea la gradaţii de merit, din 15 martie

Miercuri, 10 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Singura premiere salarială rămasă valabilă în învăţământ la momentul actual este gradaţia de merit. Ca urmare, se va da o luptă crâncenă între profesori pentru obţinerea ei. De luni, 15 martie, începe primul pas: depunerea dosarelor la ISJ. Termenul limită pentru această operaţie este 12 aprilie. ...

Sindicaliştii SIP ies la pichetare

Miercuri, 10 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Reprezentanţi ai Sindicatului Învăţământului Preuniversitar vor participa joi, între orele 11 şi 13, la pichetarea Prefecturii, alături de salariaţii bugetari afiliaţi la CNS „Cartel Alfa”. „Am depus cerere la Primărie şi am solicitat să putem picheta şi sediul ISJ, după încheierea pichetului de la Prefectură”, susţine liderul SIP, Valeriu Diculescu.Pichetarea de mâine este prima acţiune de protest din seria celor pe care intenţionează să le iniţieze în perioada ...

Liceele îşi vor alege singure elevii

Miercuri, 10 Martie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Liceele îşi vor alege singure elevii
* Unităţile fără concurenţă ar putea cere doar portofoliul elevului * Liceele unde numărul candidaţilor îl depăşeşte pe cel al locurilor pot organiza o probă de competenţe * Deşi Daniel Funeriu nu a făcut deocamdată public proiectul noii legi a învăţământului, reprezentanţi ai ministerului Educaţiei au afirmat că printre modificările propuse se numără şi schimbarea modului în care elevii vor fi admişi la liceu. Se pare că actualul ministru vrea să renunţe la rep ...