"Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i!", spune un proverb existent în multe ţări, iar noua politică a coaliţiei aflate la putere în România se pare că exact asta şi-a propus să facă, după ce a pierdut încrederea populaţiei.
De exemplu, premierul susţine că se caută soluţii pentru creşterea pensiilor mici în a doua parte anului, după ce a anulat creşterea substanţială de la 1 ianuarie, în timp ce ministrul Finanţelor spune că nici nu se pune problema de vreo mări ...
Casa Artelor găzduieşte, luni, 20 ianuarie, de la ora 18.00, la sediul din strada Domnască nr. 58, vernisajul expoziției de artă vizuală "Acest spaţiu nu există", semnată de Andreea Gabriela Tudor.
Originară din Brăila, Andreea Gabriela Tudor este absolventă a programelor de licență și master ale Facultății de Arte din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați - specializarea Arte Plastice/ Pictură, precum și a Centrului de Excelență în Studiul Imaginii din Bu ...
Marea aliniere a celor șapte planete din sistemul solar începe pe 21 ianuarie şi se încheie pe 28 februarie, când toate se vor vedea pe cerul nopţii în același timp.
Saturn, Mercur, Neptun, Venus, Uranus, Jupiter și Marte se vor alinia pe rând, într-o sărbătoare magnifică pentru ochi, cunoscută sub numele de marea aliniere planetară. La început, Mercur va lipsi din această aliniere, dar i se va alătura spre sfârşitul intervalului.Nu este neobișnuit ca o parte dintre planet ...
Conform contractului încheiat între Primăria municipiului Galaţi şi firma Autentic Events, "Feeria de Iarnă" din Grădina Publică ar fi trebuit să se încheie pe 8 ianuarie 2025. Numai că firma a decis să prelungească distracţia în parc până pe 2 februarie 2025. După cum a anunţat pe pagina publică de socializare, roata panoramică, patinoarul în aer liber şi parcul de distracţie cu carusel şi trenuleţ pentru cei mici au rămas pe poziţii. Pentru ca amatorii de distracţi ...
Astăzi, 16 ianuarie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: bulevardul Siderurgiștilor, între strada Gheorghe Asachi (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan") și strada 1 Decembrie 1918 (General); strada Traian, între strada Alexandru Măcelaru și strada Tecuci (Piața Centrală); strada 1 Decembrie 1918, strada Traian Vuia, bulevardul Henri Coandă; strada Basarabiei, între strada Traian și bule ...
Guvernul nu va lua măsura măririi cotei de TVA, o creștere a acesteia cu un punct procentual ar aduce automat o creștere a inflației cu 0,5 puncte procentuale, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
"Nu-i nici prima și presupun că nici ultima oară și depășim zona de tatuaje, nu mărim TVA. De ce nu mărim TVA? Reprezint un partid social-democrat. În primul rând, efortul ar fi mutat în mod egal la toți românii, indiferent de venituri, efort însemnând o scădere a puterii de ...
”Bugetul de stat va fi construit prudent pe partea de venituri”
Miercuri, 15 Ianuarie 2025 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Bugetul de stat pentru 2025 va fi construit prudent pe partea de venituri, fără să se exagereze și fără să includă venituri nerealizabile sau foarte greu realizabile, a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, într-o conferință de presă.
Acesta a menționat că principala provocare pentru acest an va fi să se încadreze într-un deficit de 7 la sută până la sfârșitul anului. ''Cu siguranță, este o abordare într-adevăr prudentă și normală a construirii b ...
Opera gălățeană a primit Premiul de Excelență la Gala Premiilor "MUSICRIT"
Miercuri, 15 Ianuarie 2025 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Gala Premiilor "MUSICRIT", desfășurată la Ateneul Român, pe 14 ianuarie, chiar înainte de Ziua Culturii Naționale, i-a adus Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" un premiu important, pentru unul dintre cele mai interesante spectacole din ediția a XX-a a Festivalului Internațional "Leonard".
Astfel, teatrul nostru liric a fost recompensat cu Premiul de Excelență pentru cea de-a XX-a ediție a Festivalului "Leonard", dar și pentru spectacolul extraordinar "Un bel d ...
Securitatea cibernetică a spitalelor din Europa
Miercuri, 15 Ianuarie 2025 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană a prezentat miercuri un plan de acțiune menit să consolideze securitatea cibernetică a spitalelor și a furnizorilor de servicii medicale.
Digitalizarea aduce o revoluție în domeniul asistenței medicale, permițând servicii mai bune pentru pacienți prin inovații precum dosarele electronice de sănătate, telemedicina și diagnosticarea bazată pe inteligența artificială. Cu toate acestea, atacurile cibernetice pot întârzia sau compromite procedurile medicale. Sta ...
Germania va furniza Ucrainei zeci de rachete ghidate
Miercuri, 15 Ianuarie 2025 17:40 | Publicat în Război în Ucraina
Germania este hotărâtă să furnizeze încă 60 de rachete ghidate Ucrainei, în vederea consolidării capacităților acesteia de apărare antiaeriană în fața atacurilor forțelor ruse, informează miercuri DPA.Rachetele, în valoare de 60 milioane de euro, vor fi livrate din stocurile forțelor armate germane (Bundeswehr). Ca urmare a situației dificile a Ucrainei, decizia a fost luată fără ca problema refinanțării să fie soluționată integral.Decizia Berlinului a fost anunțată ...