În această noapte, pompierii gălățeni au fost alertați cu privire la un incendiu care se manifesta la groapa de gunoi din Sendreni, a anunțat în urmă cu puțin timp ISU Galați.   După câteva ore de luptă cu focul, forțele de intervenție au decis suplimentarea mijloacelor de luptă, dat fiind că incendiul se propagă cu repeziciune. Au fost solicitate ajutoare de la stațiile de pompieri din tot județul.    ”S-au deplasat inițial două autospeciale de stingere din cadru ...

UPDATE. Fetiţa a fost găsită, a anunţat poliţia

Joi, 12 Iunie 2025 22:12 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE: Minora a fost găsită în siguranță, împreună cu mama sa, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Giurgiulești, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi. Poliţiştii au precizat că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Este alertă în zona centrală a orașului după ce o fetiță de opt ani de naționalitate ucraineană a dispărut. Forțe multiple formate din echipaje de poliție, pompieri, dar și voluntari au lu ...
O misiune de amploare a avut loc în Franța pentru salvarea unor speologi blocați în peștera Guiers, în Saint-Pierre-de-Chartreuse (Isère), potrivit Le Figaro. Trei speologi au rămas în interior, unul dintre ei fiind rănit de un bolovan prăbușit. Aproape 80 de persoane au fost implicate în operațiunea de salvare, inclusiv 50 de pompieri. Doi speologi au fost salvați pe parcursul nopții, iar al treilea, cel rănit, a fost scos la suprafață luni dimineață. Înainte de a fi sco ...

Viteza excesivă, pașaport spre tragedie

Sâmbătă, 07 Iunie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Un teribil accident rutier s-a petrecut joi seară într-o zonă centrală din oraș, la intersecția străzilor Traian şi Basarabiei. Din păcate, un tânăr de 29 de ani și-a pierdut viața, după ce mașina în care se afla a intrat în coliziune cu un alt autoturism, a ricoșat în bordură și apoi s-a  "înfipt" într-un copac. Locuitorii din zonă au avut parte de imagini mai puțin obișnuite, iar liniștea serii le-a fost zdruncinată de zgomotul teribil produs de impactul autoturism ...
Se înmulțesc ”disparițiile” în flăcări ale unor afaceri din jurul Galațului, fie din cauza neglijenței, fie a instalațiilor electrice suprasolicitate, fie ”arse de mână criminală”. O hală aparținând unui agent economic cu sediul la Vânători a ars ca o torță în noaptea de miercuri spre joi, patru ore de luptă cu flăcările fiind necesare pentru ca vâlvătaia să fie stinsă. Alarma a fost dată în jurul orei 2,00, fiind semnalată prezența focului la acoperișu ...
O misiune de căutare a unei persoane înecate a avut loc luni în comuna Suceveni, localitatea Rogojeni, mai precis la iazul Stoborăni, aflăm de la purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, lt. Rebeca Popa. În cursul zilei, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Galați a fost solicitat pentru intervenția la o misiune de căutare a unei persoane posibil înecate, în localitatea Rogojeni. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială din cadrul Gărzii de Int ...

O casă a luat foc de la un aragaz uitat aprins

Luni, 02 Iunie 2025 15:00 | Publicat în SATUL
O gopodărie din satul Furcenii Noi, comuna Cosmești, a fost distrusă în totalitate în urma unui incendiu pornit de la un aparat de gătit nesupravegheat. Alarma s-a dat în cursul serii de duminică, 1 iunie, la fața locului fiind trimise de urgență mai multe echipaje de pompieri de la Tecuci și voluntarii din Cosmești. Flăcările puternice, care au afectat inclusiv acoperișul casei, au lăsat prăpăd în urmă. Patru camere cu tot ce era în ele au fost distruse, la fel și acoper ...
Inundațiile devastatoare care afectează în aceste zile centrul țării mobilizează salvatori din mai multe județe, care au ajuns în zonele aflate sub ape cu tehnici de intervenție și forță de lucru. ISU Galați nu a rămas indiferent în fața nenorocirilor prin care trec acum nu doar locuitorii din Covasna și Harghita, dar și colegii lor, care anul trecut, în septembrie, au venit să pună umărul la operațiunile de salvare din județul nostru. Șase militari de la ISU Galați au ...
UPDATE: ora 19,44. Violentul incendiu de la Șendreni, cu impact major asupra mediului înconjurător, a fost provocat de o mână criminală, au concluzionat pompierii după ce au finalizat intervenția de stingere a focului. Lupta cu flăcările a durat câteva ore, incendiul fiind însoțit de degajări mari de fum care au afectat calitatea aerului, vizibilitatea și traficul rutier în zona de la periferia municipiului Galați.  ”În urma incendiului, au ars în total aproximativ o mi ...
Aproximativ 500 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sunt angrenaţi, în misiunile de astăzi, la nivelul județului Galați, anunţă Centrul de Comunicare Județean Galați. Ei vor asigura protecția buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile vot. „Subliniem încă o dată faptul că angajații MAI nu intr ...
Pagina 1 din 15