Maşinile pe numele altuia, suspendate din trafic

Maşinile pe numele altuia, suspendate din trafic
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

O ordonanţă de urgenţă care va intra în vigoare în mai puţin de o lună prevede că cei care achiziţionează vehicule trebuie să înregistreze tranzacţia în cel mult trei luni de la cumpărare.

20 mai 2018 este data la care va intra în vigoare  O.G. nr. 14/2017 privind suspendarea înmatriculării vehiculelor, act normativ care vine să modifice anumite prevederi existente în Codul Rutier. Două menţiuni importante cuprinse în actul normativ adoptat de executiv anul trecut se referă la cauzele în care suspendarea înmatriculării intervine de drept, ambele sancţionând conduita pasivă a posesorilor de maşini. Dacă într-un prim caz este vorba de inspecţia tehnică periodică, a cărei expirare sau anulare atrage de drept sancţiunea suspendării, cel de-al doilea introduce practic obligaţia transcrierii vânzării-cumpărării într-un termen bine stabilit. 90 de zile vor avea la dispoziţie cei care achiziţionează vehicule să le treacă pe numele lor, în caz contrar înmatricularea fiind suspendată de drept, iar pe cale de consecinţă cu acea maşină nu se va mai putea circula pe drumurile publice. Asta nu înseamnă că înregistrarea nu se va putea face şi după expirare acestui termen, ne asigură reprezentanţii Serviciului de Înmatriculări Galaţi. Ce riscă cei care circulă cu maşină fără să o fi înregistrat în 90 de zile şi a cărei înmatriculare va fi fost suspendată de drept? Într-o primă fază, amendă şi ridicarea plăcuţelor de înmatriculare, iar în caz de „recidivă”, dosar penal. Pentru a verifica starea înmatriculării vehiculului, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor pune la dispoziţia deţinătorilor de maşini, pe site-ul propriu, la secţiunea servicii online – stare înmatriculare, o aplicaţie prin intermediul căreia există posibilitatea de a verifica în timp real dacă înmatricularea este suspendată sau validă.

Citit 22944 ori Ultima modificare Vineri, 27 Aprilie 2018 00:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.