Concursul de colinde al "Vieţii libere" a ajuns la final

Concursul de colinde al "Vieţii libere" a ajuns la final
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Concursul de colinde al "Vieţii libere" din sezonul de iarnă 2025 a ajuns la final. După cum deja ştiţi, colindătorii, în total, circa 860, potrivit datelor noastre, ne-au călcat pragul în perioada 15-22 decembrie 2025, în săptămâna premergătoare sărbătorii Naşterii Domnului.

De la o singură persoană, la grupuri de 70 de copii, toţi colindătorii au fost primiţi după datină, ascultaţi, fotografiaţi, filmaţi, răsplătiţi cu dulciuri şi fructe, iar despre fiecare în parte am scris în ziar. Articolele au apărut în ediţia print, începând de marţi, 16 decembrie, iar în ediţia online au fost publicate înainte de Crăciun, toate odată, pentru ca nimeni să nu "fure" startul. 

Toţi cei care citeau articolele despre colindători aveau opţiunea să-i voteze, acordându-le steluţe aurii. Menţionăm că, în opinia noastră, toţi sunt câştigători, pentru că duc mai departe frumoasele noastre tradiţii româneşti de iarnă, pentru că pledează pentru puterea comunităţii, pentru într-ajutorare şi munca în echipă, toate calităţi pe care ni le dorim cât mai prezente la copiii noştri şi nu doar la ei.

Cele mai citite articole, implicit şi cei mai votaţi colindători, au fost, în acest sezon, Copiii talentaţi şi cuminţi de la Grădiniţa "Motanul Încălţat" – cu 3.418 de voturi, Școlarii de clasa a II-a de la Școala 17 au adus vestea Nașterii Mântuitorului – cu 1.312 voturi, respectiv Școlarii de clasa I de la Școala Nr. 28 au răspândit bucurie - 768 de voturi. Felicitări copiilor, părinţilor şi profesorilor care le formează caracterul.

Rugăm profesorii care au însoţit clasele şi grupele câştigătoare să contacteze secretariatul "Vieţii libere" la 0725348672, pentru detalii. 

Minunaţii spiriduşi ai Moşului de la Grădiniţa "Tweety" – 43

 

Colindători din Micro 17, la redacţia "Vieţii libere" – 9

 

Colindători la "Viaţa liberă". Urări de speranţă şi sprijin reciproc (We Love Abilities) – 2

 

Copii de la Centrul de zi al Fundaţiei "Inimă de copil"din Pechea, cu colinda la "Viaţa liberă" – 6

 

Școala Gimnazială Nr. 29 ne-a transmis mesajul divin – 401

 

Școlarii de clasa I de la Școala Nr. 28 au răspândit bucurie – 768

 

Boboceii de la Școala Nr. 18 au vestit Naşterea Domnului – 91

 

"Puişorii" Emiliei Savu au voci de oameni mari – 59

 

Jumătate de oră de colinde cu Corul "Arpeggio", la "Viaţa liberă" – 3

 

Un cântec din toată inima de la Grupul "Vitalis" – 56

 

Magie „Voces” la „Viața liberă” (VIDEO) – 22

 

Explozie de energie de la Şcoala "Dan Barbilian" – 11

 

Vitejii colindători de la Şcoala "Mihai Viteazul" – 2

 

Trei grădiniţe, într-un program de zile mari – 362

 

De la Camerata "Juventus" a Colegiului Naţional "C. Negri", un dar din inimă – 86

 

Cânt frumos românesc de la Corala "Armonis" – 13

 

După primul lor spectacol, colind în premieră la „Viața liberă” – 72 (Centrul Cultural)

 

Elevii clasei I de la Școala Nr. 25, mesagerii sărbătorilor de iarnă – 133

 

Tradiţii româneşti autentice, prin glasuri de copii de la Seminarul Teologic – 62

 

Colinda pură a Leonicăi Roman, o păstrătoare a tradiţiei – 5

 

Elevii de la CNMK, vestitori ai Naşterii Domnului – 41

 

Colindă cu suflet, ca la bunii gospodari, de la elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Rediu – 259

 

Mesajul din inimă al corului "Angelis" – 16

 

Princhindeii de la Grădiniţa "Elena Doamna", primii cu colinda – 130

 

Vocile copiilor de la Școala Nr. 26 au adus magia sărbătorilor – 2

 

Tineri muzicieni vestesc Crăciunul – 2

 

Copiii talentaţi şi cuminţi de la Grădiniţa "Motanul Încălţat" – 3.418

 

Elevii Liceului de Arte "D. Cuclin" ne-au transformat redacţia într-o scenă – 143

 

Piticii de la Tulucești ne-au adus mesajul sfânt – 1

 

Gânduri de bine şi colinde de la Corni – 33

 

Îngeraşii de la Seminarul Teologic ne-au dăruit cântecul lor – 84

 

Școlarii de clasa a II-a de la Școala 17 au adus vestea Nașterii Mântuitorului – 1.312

 

Ansamblul „Flori Dunărene”, colinde la "Viața liberă" – 4

Citit 301 ori Ultima modificare Duminică, 18 Ianuarie 2026 16:57

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro