Adaptarea vitezei pe segmentele de drum periculos pare să fie o chestiune la care mulţi şoferi sunt restanţieri, considerând-o facultativă. Cauza a stat însă la baza producerii a nu mai puţin de trei accidente rutiere, toate soldate cu rănirea gravă a patru persoane, care au ajuns la spital după ce maşinile au zburat de pe carosabil.
În decurs de câteva ore, în aceeaşi zi, trei conducători auto din judeţul Galaţi au dat dovadă că nu şi-au însuşit o reguă importantă a şoferiei: adaptarea vitezei în curbe, în scopul de a vira în siguranţă şi a rămâne pe şosea.
Una dintre şoferiţele care a făcut cunoştinţă cu un şanţ are 27 de ani şi a căzut cu maşina de pe şosea, în timp ce conducea pe DN 251, dinspre Vale Mărului către Matca. Într-o curbă la dreapta, şoferiţa nu redus viteza, pierzând controlul volanului. Autoturismul a ajuns într-un şanţ, după care a fost din nou proiectat pe carosabil. Impacturile repetate au făcut ca două pasagere din maşină, o femeie de 51 de ani şi o adolescentă de 16 ani, să fie rănite. Ambele victime au fost duse la spitalul din Tecuci, pentru investigaţii şi îngrijiri medicale, iar şoferiţa a fost preluată de poliţişti, care i-au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
În spital, în stare gravă, a ajuns şi un gălăţean de 68 de ani, care a ratat o curbă la ieşirea din oraş. Omul conducea maşina pe Calea Smârdan, iar în zona Seromgal a pierdut controlul direcţiei într-o curbă la stânga, lovindu-se violent de un copac de pe marginea străzii. În urma impactului, şoferul a fost grav rănit, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă pentru investigaţii şi îngrijiri. Poliţiştii aşteaptă rezultalele probelor bioogice pentru a stabili dacă acesta consumase alcool.
Ultimul eveniment cu aceeaşi cauză, neadaptarea vitezei, a avut loc pe DJ 241, la Gohor, unde un tânăr de 22 de ani, care se deplasa spre Brăhăşeşti, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-un cap de pod. Ciocnirea cu obstacolul i-a provocat mai multe leziuni, printre care şi o fractură de claviculă. A fost dus de urgenţă la spital, fiind internat pentru îngrijiri medicale. În toate cazurile, poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-au produs accidentele.