Doi șoferi gălățeni s-au ales cu dosare penale chiar în ziua de Sfânta Maria, după ce au fost prinși la volan cu o alcoolemie peste limita legală. Polițiștii Biroului Rutier Galați au oprit în trafic, pe strada Alexandru Măcelaru, din municipiul Galați, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 51 de ani, din localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat alcoolscop, rezultând valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Într-un caz similar s-a aflat și un alt șofer aflat sub influența alcoolului la volan, fiind depistat de polițiștii Secției 3 Poliție Galați, în noaptea de 15 spre 16 august. Bărbatul, care conducea autoturismul pe strada Brăilei, a prezentat la testarea alcoolscop valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii șoferi au fost conduși la spital pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea alcoolemiei, însă al doilea șofer a refuzat prelevarea. În consecință, au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Șoferi beți la volan în ziua de Sfânta Maria Scris de Beatrice Dumitriu

Mai multe din această categorie: