Ce toamnă, zic: frumoasă, criminală,
se/duce, umple sufletul cu spini…!…
aşa s-alege pulberea şi scrumul
din lampa mea cu zece aladini!
Aşa se surpă visul din castelul
plin cu ilene, zmei şi făt-frumoşi,
aşa cad caii verzi şi tac pe vale,
pe deal, mâncaţi de lupi majestuoşi!
Văd…a rămas o pasăre pe sârmă…
şi-aud simfonic, sec: da! da! da! da!…
şi tace lângă lampa sfărâmată,
cu aladini din răsărirea mea!
Îţi cer iertare, toamnă, majestate,
ia-mă cu tine, merg pe sus, pe jos,
merg înapoi, merg înainte, doamnă…!…
A fost frumos, a fost foarte frumos!
