Lansare la IVAS. Skoda Kodiaq a sosit şi în Galaţi | FOTO
Foto: ”Viața liberă”, Marius Negri

Lansare la IVAS. Skoda Kodiaq a sosit şi în Galaţi | FOTO
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Industria auto dă semne că, încet-încet, se dezmorţeşte şi la Galaţi, iar primul semn al "vremurilor de altădată", adică de dinainte de criză, când în fiecare lună se lansa cel puţin câte un nou model, a fost dat de IVAS, dealerul Skoda, cu modelul Skoda Kodiaq, primul SUV compact cu şapte locuri al casei din Cehia, ajuns în Galaţi la şase luni după premiera mondială de la Berlin.

Puternic ca ursul cu acelaşi nume care trăieşte pe o insulă în apropiere de Alaska şi cu un design ca al unui cristal de Bohemia, aşa a caracterizat directorul general Ion Ivaşcu noul-venit în familia Skoda de la IVAS, Kodiaq, „a şaptea floare în buchetul acestei familii”. „O maşină bună este caracterizată prin sistemele de siguranţă, prin sistemele de asistenţă frontală şi laterală, de parcare independentă fără prea multă contribuţie a conducătorului, prin fiabilitate, design şi multe, multe altele. Skoda Kodiaq le are pe toate şi de aceea este o maşină bună”, a continuat directorul general al IVAS Galaţi, încheind astfel: „De 20 de ani suntem în piaţă ca reprezentanţi Skoda. În sângele nostru, culoarea roşie a cam dispărut şi a apărut verdele de pe logoul Skoda”.

Cu un design expresiv şi cu un grad ridicat de funcţionalitate, SUV-ul de 4,70 metri lungime de la Skoda oferă cea mai mare capacitate a portbagajului din clasa sa, de 735 de litri, cu un maxim de 2.005 litri generat prin rabatarea completă a scaunelor posterioare. Kodiaq poate oferi, pe lângă configuraţia cu cinci locuri pe două rânduri, şi una cu şapte locuri, distribuite pe trei rânduri de scaune.

Kodiaq este echipat cu o mulţime de sisteme de siguranţă activă, precum frânare de urgenţă în oraş, protecţia pietonilor, pilot automat adaptiv, asistare la părăsirea benzii de rulare şi detectarea maşinilor din unghiul mort.

Gama de motoare este formată din două propulsoare TDI şi trei TSI, toate cu Euro 6. Propulsorul de 2 litri TDI este oferit în două variante de putere: 150 şi 190 CP. Motoarele pe benzină au capacităţi de 1,4 litri (125 CP) şi 2,0 litri (180 CP). Cele două vârfuri de gamă sunt cuplate exclusiv la transmisia DSG cu 7 trepte, în timp ce restul pot fi combinate cu transmisia manuală în 6 trepte.

Citit 14529 ori Ultima modificare Joi, 18 Mai 2017 22:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.