Un accident rutier soldat cu moartea unui gălăţean de 74 de ani a avut loc vineri dimineaţă, pe Drumul Viilor. Din câte se pare, cauza principală a tragediei a fost o traversare neregulamentară, septuagenarul angajându-se în trecerea străzii printr-un loc nemarcat şi fără să se asigure suficient. O şoferiţă în vârstă de 21 de ani, aflată la volanul unui Audi, nu l-a observat la timp şi l-a lovit în plin. Bărbatul, rănit grav, a fost preluat de un echipaj al ambulanţei şi resuscitat. Medicii l-au transportat la Spitalul de Urgenţă, dar în ciuda eforturilor pietonul şi-a pierdut viaţa. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au făcut primele cercetări, din verificarea cu etilotestul reieşind, conform unor surse neoficiale, că şoferiţa avea o alcoolemie de o valoare, ce-i drept, destul de mică. Cu toate acestea, ea a fost dusă la spital pentru recoltarea de probe biologice care vor stabili dacă şi cât alcool a consumat. În cauză se fac cercetări pentru ucidere din culpă. Până la sosirea echipajelor de intervenţie şi pe durata cercetărilor, traficul rutier pe segmentul cuprins între Talcioc şi intersecţia cu bulevardul George Coşbuc s-a desfăşurat cu dificultate, şoferii stând zeci de minute în coloană.
Accident mortal pe Centură. Un pieton a fost spulberat de un Audi Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Tribunalul îl ”fierbe” pe preotul arestat pentru abuz sexual Război total între două familii de la marginea Galațiului. Intervenție în forță, răniți și urmăriți Unde acționează astăzi Poliția Locală Unde sunt amplasate astăzi radarele Din arest, procurorul Cuzi a ajuns la Înalta Curte. Cum și-a susținut cererea de eliberare
Mai multe din această categorie: