Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Fonduri UE pentru protejarea economiilor statelor membre

Joi, 23 Septembrie 2021 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană a publicat joi cel de-al doilea raport al său privind impactul SURE, instrumentul de 100 miliarde de euro conceput pentru a proteja locurile de muncă şi veniturile afectate de pandemia de COVID-19, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Conform constatărilor raportului, SURE a atenuat cu succes efectele socio-economice grave ale pandemiei de COVID-19. Se estimează că măsurile naţionale privind piaţa muncii, sprijinite de SURE, au redus numărul şomer ...

În opinia Franţei, Europa "nu mai poate conta" pe SUA

Joi, 23 Septembrie 2021 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Criza submarinelor arată că Uniunea Europeană "nu mai poate conta" pe SUA pentru a-i garanta protecţia, a declarat joi ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, invitându-i pe europeni "să deschidă ochii", relatează AFP. "Prima lecţie care trebuie trasă din acest episod este că Uniunea Europeană trebuie să-şi construiască independenţa strategică. Episodul afgan, episodul submarinelor arată că nu mai putem conta pe SUA pentru a ne garanta protecţia strategică", a declar ...

Scafandrii de luptă români, misiuni în Marea Mediterană

Joi, 23 Septembrie 2021 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Puitorul de mine și plase "Viceamiral Constantin Bălescu" (PM-274), din cadrul Forțelor Navale Române, cu un detașament de scafandri de luptă prin incursiune ambarcat, va participa, în perioada 1 octombrie - 31 decembrie, la Operațiunea EUNAVFOR MED "Irini", în Marea Mediterană. "Misiunea marinarilor militari români, executată sub un mandat al Uniunii Europene, constă în asigurarea respectării embargoului ONU asupra armelor impus Libiei și în combaterea traficului ilicit de pro ...

Președintele ceh Milos Zeman, internat în spital

Miercuri, 22 Septembrie 2021 17:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele ceh Milos Zeman a ieşit miercuri dintr-un spital din Praga, unde liderul în vârstă de 76 de ani şi care suferă de neuropatie diabetică a fost internat opt zile, timp în care a fost supus unor examene medicale, relatează AFP. Preşedintele Zeman, care va împlini 77 de ani săptămâna viitoare, fusese internat pe 14 septembrie pentru ''o uşoară epuizare şi deshidratare''. Milos Zeman, fumător înrăit şi mare băutor, suferă de neuropatie diabetică şi de probleme ...

Premierul danez, de partea lui Biden

Miercuri, 22 Septembrie 2021 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Danemarca, unul dintre aliaţii cei mai apropiaţi ai Statelor Unite în Europa, "nu înţelege câtuşi de puţin" criticile franceze şi europene la adresa Washingtonului în criza submarinelor, a afirmat miercuri prim-ministrul Mette Frederiksen, apărându-l pe "foarte loialul" preşedinte american Joe Biden, informează AFP. Aliat fidel al Statelor Unite, alături de care s-a implicat militar în Irak şi în Afganistan, Danemarca a evocat cu regularitate prioritatea pe care o acordă mai ...

Franța nu renunță la locul său în Consiliul de Securitate al ONU

Miercuri, 22 Septembrie 2021 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Franţa a dezminţit "oficial" miercuri informaţiile apărute anterior în cotidianul britanic "The Telegraph" potrivit cărora ar intenţiona să ofere Uniunii Europene locul său de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, relatează France Presse. "Dezminţim oficial. Locul nostru este al nostru şi aşa va rămâne", a afirmat Palatul Elysee, reacţionând la un editorial apărut în ziarul britanic, în care se afirmă că preşedintele Emmanuel Macron "ar putea oferi locul (Fr ...

Mașină oficială ciuruită de gloanțe. Tentativă de asasinat împotriva consilierului președintelui Ucrainei

Miercuri, 22 Septembrie 2021 17:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis miercuri ''un răspuns puternic'' după tentativa de asasinat care l-a vizat pe unul dintre consilierii săi, un atac pe care el îl consideră îndreptat asupra eforturilor sale de reformare a Ucrainei, relatează AFP, Unian, Reuters şi Interfax-Ukraina. Serghei Şefir, principalul consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a fost vizat miercuri de o tentativă de asasinat, persoane necunoscute deschizând focul asupra maşini ...

Evoluția pandemiei, la zi, bilanț național: Peste 7.000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus

Miercuri, 22 Septembrie 2021 20:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.045 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 130 de pacienți au murit. Numărul bolnavilor internați la ATI (Terapie Intensivă) a depășit 1.000. 18 dintre aceștia sunt copii. Până miercuri, 22 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.165.886 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 252 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima ...

Țara lui Cîțu, pentru un țap ispășitor!

Joi, 23 Septembrie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Trădările și cuțitele înfipte în spatele foștilor aliați, aroganța și mania grandorii, josnicia și minciuna nu sunt noutăți în politica dâmbovițeană. Circul alegerilor interne din PNL, USR-PLUS, dar și gălețile de lături pe care acum și le toarnă în cap foștii aliați de guvernare sunt doar cele mai recente exemple... Dar jocurile politice devin pe cât de dezgustătoare, pe atât de criminale când la mijloc sunt chestiuni de care atârnă viața oamenilor, precum gesti ...

Pregătirea Consiliului UE-SUA, lăsată "în aer"

Marți, 21 Septembrie 2021 17:50 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
ProtestAmbasadorii la Uniunea Europeană ai statelor membre au amânat discuţiile pregătitoare ale unui nou consiliu UE-SUA cu privire la comerţ şi tehnologie, programat pe 29 septembrie, în semn de protest faţă de acordul de livrare de submarine încheiat de Washington cu Australia în detrimentul Franţei, au afirmat doi diplomaţi europeni, potrivit Reuters. Un document de agendă arată că discuţiile între trimişii Celor 27 au fost contramandate, fără însă a indica un motiv. D ...
Pagina 414 din 926