
Gabriel Kolbay
Retrospectiva anului 2012 în imagini
Duminică, 30 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Ianuarie
Împotriva preşedintelui, prin ger năprasnic
Pe la mijlocul lunii ianuarie, a intrat şi Galaţiul în hora protestelor organizate împotriva preşedintelui Traiam Băsescu, alături de alte oraşe ca Bucureşti, Cluj sau Braşov. Pe geruri de crăpau pietrele, protestatarii au organizat marşuri şi s-au adunat zile în şir pe platoul de vizavi de Prefectură, ca să îşi strige nemulţumirile. „Jos Băsescu”, „Jos dictatorul”, „Ultima soluţie/ Încă o revoluţie”, ...
Africanii, indienii şi pakistanezii vor să fie gălăţeni
Vineri, 28 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Disperarea i-a făcut să străbată, într-o vară, jumătate de lume * Vin din zone măcinate de războaie şi asasinate * Cum au călătorit, numai ei ştiu * Nu-şi pot susţine cu acte poveştile, dar vor să trăiască în Galaţi, măcar o vreme
Adevărate sau nu, poveştile pe care la spun despre propriile vieţi imigranţii ajunşi la Galaţi din toate colţurile lumii sunt fascinante! Indiferent că au luat calea României din Pakistan, Afganistan, India sau Africa, tinerii ca ...
Bani pentru refacerea sistemului de irigaţii
Sâmbătă, 29 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în SATUL
În cursul anului viitor, la nivel naţional, se vor cheltui 130 de milioane de euro pentru realizarea unor studii de fezabilitate, necesare dezvoltării reţelei de irigaţii, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Nu s-au dat publicităţii, momentan, date referitoare la zonele agricole care vor fi vizate pentru dezvoltarea infrastructurii de irigaţii. Totuşi, Galaţiul în care se udă pe maxim 15.000 de hectare şi care are zone ca Scâteieşti, Nămoloasa sau Oancea ...
Merele din livezile gălăţene nu au clienţi
Joi, 27 Decembrie 2012 13:00 | Publicat în SATUL
Mărul gălăţean nu prea are căutare în acest an. Patronul Helianthus Oil de la Priponeşti, inginerul Nicolae Mănăilă, şi-a construit în anii din urmă şi două depozite de frig, dotate după standarde moderne. „Am depozitate în aceste spaţii mere produse în livezile gălăţene, în acest an. Fructele sunt de bună calitate, iar condiţiile de stocare, asemenea. Îi putem oferi cumpărătorului fişa condiţiilor de stocare, cu toate datele de care are nevoie. Doar că… nu vin ...
Cresc pensiile mici ale agricultorilor?
Miercuri, 26 Decembrie 2012 19:00 | Publicat în SATUL
Ministerul Muncii pregăteşte o nouă lege a pensiilor, care le-ar putea veni în ajutor şi vârstnicilor din satele gălăţene care au lucrat la CAP-uri şi primesc, acum, te-miri-ce şi mai nimic. Modelul ar urma să fie cel franţuzesc, dar legea, dacă se va elabora, ar urma să se aplice abia de la începutul anului 2016. ...
Cresc accizele la motorină, de la 1 ianuarie
Vineri, 28 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în SATUL
Din prima zi a anului, accizele pentru motorină se vor majora cu 17 euro pe tonă, de la 374 de euro, cât sunt în prezent, până la 391 de euro. Scumpirea a fost deja avizată de Guvern, prin Ordonanţă de Urgenţă. Dacă facem un raport între preţul combustibilului şi puterea de cumpărare, vom ajunge la concluzia că ţara noastră are printre cei mai scumpi combustibili din Europa. ...
Fermierii gălăţeni au probleme cu asigurarea culturilor
Joi, 27 Decembrie 2012 12:00 | Publicat în SATUL
Fermierii s-au bucurat de ploile care au căzut în această toamnă, dar nu răsuflă, încă, uşuraţi. Dacă dă vreun ger prea aspru sau dacă la vară va fi din nou pârjol, asigurătorii nu îi vor despăgubi. „În acest moment, mulţi dintre fermieri aproape că au renunţat să-şi mai asigure recoltele. Motivul? Am avut o lege bună, 381/2010, care presupunea că se asigurau şi îngheţul de iarnă sau seceta de vară, iar fermierul primea despăgubiri, dacă zona în care cultivase ...
Personal insuficient pentru analiza proiectelor europene din agricultură
Joi, 27 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în SATUL
Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) are prea puţin personal, apreciază directorul-adjunct al instituţiei, Nicu Chebac. „Lipsa personalului este cea mai mare problemă cu care ne confruntăm, în acest moment. Numărul dosarelor pe care potenţialii beneficiari de fonduri europene le depun la noi este foarte mare, în fiecare an, iar noi trebuie să le evaluăm cu doar 16 angajaţi, în condiţiile în care necesarul de personal ar fi de circa 24 de pe ...
Importurile îi chinuiesc pe producătorii gălăţeni de ulei
Joi, 27 Decembrie 2012 06:00 | Publicat în SATUL
Uleiul importat e mai ieftin şi, deci, mai căutat la raft decât cel rafinat la Galaţi * Nu avem bani, aşa că preferăm mult şi ieftin decât puţin şi bun
Uleiul autohton nu se mai vinde în această iarnă, din cauza importurilor masive care au invadat piaţa, ne informează patronul fabricii „Helianthus” din Priponeşti, inginerul Nicolae Mănăilă. „În acest moment, tot procesul de producţie din fabrica Helianthus Oil este oprit. Nu mai aveam unde să vindem. S-a importa ...
Muştarul de Tecuci e pe gustul întregii Europe. Succes în afaceri, bob cu bob
Joi, 27 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în SATUL
O afacere construită ca la carte, care s-a ridicat în 12 ani * Muştar de la SC Agricultorul SRL mănâncă nu doar tecucenii, gălăţenii şi românii de prin alte colţuri ale ţării, ci şi italienii, spaniolii şi ungurii * Seriozitatea, experienţa şi respectul faţă de muncă sunt cheile succesului
Primele borcane de muştar marca Agricultorul au ieşit pe poarta fabricii din Tecuci în luna iunie a anul 2000. Patronul Gheorghe Bostan avea pe atunci 50 de ani şi, după o lungă e ...