Muştarul de Tecuci e pe gustul întregii Europe. Succes în afaceri, bob cu bob

Muştarul de Tecuci e pe gustul întregii Europe. Succes în afaceri, bob cu bob
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

O afacere construită ca la carte, care s-a ridicat în 12 ani * Muştar de la SC Agricultorul SRL mănâncă nu doar tecucenii, gălăţenii şi românii de prin alte colţuri ale ţării, ci şi italienii, spaniolii şi ungurii * Seriozitatea, experienţa şi respectul faţă de muncă sunt cheile succesului


Primele borcane de muştar marca Agricultorul au ieşit pe poarta fabricii din Tecuci în luna iunie a anul 2000. Patronul Gheorghe Bostan avea pe atunci 50 de ani şi, după o lungă experienţă de angajat al fabricii tecucene de conserve Contec, a considerat că venise timpul să îşi deschidă propria fabrică. Fără să împrumute bani de la bănci, folosindu-se doar de resursele proprii, a deschis atunci fabrica pe care, ulterior, a crescut-o şi a modernizat-o continuu în ultimii 12 ani. Spune că munceşte cu plăcere, în fiecare zi, dar că n-ar mai lua-o de la capăt şi n-ar mai construi acum o fabrică performantă din nimic. Borcanele şi flacoanele cu muştar, dar şi conservele de tomate de la Agricultorul ajung în toate colţurile ţării, dar şi în alte state europene, pentru că şi ungurii, italienii şi spaniolii au prins gustul produselor de Tecuci.

Ce produce Agricultorul şi unde vinde

Gheorghe Bostan spune că fabrica sa produce, în acest moment, atât cât cere piaţa. Nu rămân comenzi neonorate şi nici nu se fac stocuri excesive. Dacă, însă, consumatorii ar avea nevoie de mai mult muştar sau mai multe conserve de tomate, fabrica ar putea să producă oricând cantităţi mai mari. Preţurile produselor, la poarta fabricii sunt, evident, mai mici decât cele la care cumpărăm noi, de pe rafturile magazinelor. Kilogramul de muştar «Teco» vrac se dă la 1,5 lei fără TVA, iar borcanul de 280 de grame costă 85 de bani. Pasta de tomate «Roşu Împărat» la borcan de 210 grame costă 1,2 lei fără TVA, iar bulionul la borcan de un kilogram costă 3,8 lei.
SC Agricultorul SRL nu lucrează în acest moment nici cu spupermarketuri şi nici direct, cu alte magazine, ci doar cu distribuitori mari, cum ar fi Ginavidor, pe zona Galaţiului. «Consumatorii produselor făcute de noi sunt cei care apreciază preparatele tradiţionale şi care au învăţat, în ani, să le caute la raft. Materie primă cu care să ne aprovizionăm nu găsim în Galaţi, aşa că aducem din Iaşi, Constanţa sau importăm. Cele mai bune soiuri de boabe de muştar vin din Germania şi Rusia. Şi indienii cultivă muştar, spre exemplu, dar nu unul de bună calitate», apreciază Gheorghe Bostan. Reţetele preduselor finale sunt secrete, dar am reuşit să identificăm destul de uşor două dintre ingredientele esenţiale care fac muştarul «Teco» şi pasta «Roşu Împărat» să fie căutate pe piaţă: muca grea a celor care le prepară şi pasiunea acestora pentru un proces de producţie care merge ca uns.
În ultimii ani, muştarul prelucrat şi ambalat de SC Agricultorul SRL, dar şi pasta de tomate şi bulionul iau şi calea exportului. Cu distribuitori din Spania, Italia şi Ungaria a încheiat firma tecuceană cele mai multe contracte de livrare, până acum.

«Calitatea şi seriozitate te fac să rezişti!»

În urmă cu câţiva ani, în Tecuci erau 12 producători de muştar. Criza i-a îngenunchiat pe cei mai mulţi dintre ei, aşa că acum îşi împart piaţa cei care ştiu cum să producă şi care n-au investit necugetat. «Noi n-am împrumutat niciodată bani. Am reinvestit profitul şi am reuşit să ne aducem utilaje din Italia. În acest fel, am redus mult din cheltuielile de producţie. Liniile sunt aproape integral automatizate şi lucrăm cu doar 16 angajaţi. Trebuie să fii tenace ca să rezişti pe piaţă şi să ştii cum să cheltuieşti banii pe care îi obţii. Nu lucrăm decât cu clienţi serioşi şi, odată ce am bătut palma, nu mai apar probleme. Fără seriozitate, nu poţi face nimic”, ne spune Gheorghe Bostan.
Cifrele Finanţelor Publice confirmă pe deplin spusele investitorului tecucean. SC Agricultorul SRL nu a înregistrat niciodată datorii semnificative. Cifra de afaceri a crescut, de la deschiderea din 2000, ajungând la peste 3.000.000 de lei în cursul anului 2011. Dar cum o fabrică necesită în permanenţă noi şi noi investiţii pentru a putea produce la standarde ridicate, şi investiţiile au fost pe măsură. Porivit celui mai recent bilanţ, profitul SC Agricultorul SRL a depăşit cu puţin 650.000 de lei, în 2011.

Afacerea rămâne în familie

Vreme de 12 ani, Gheorghe Bostan nu s-a asociat cu nimeni şi a preferat să ducă singur greul afacerii. Îşi doreşte ca totul să rămână în familie. «Avem şi planuri de extindere, dar momentan nu prea e spaţiu pentru aşa ceva. S-ar găsi, dar nu mă gândesc la această strategie acum. Eu ţin în mişcare ceea ce am construit. Vreau ca nepotul meu să ducă totul mai departe, atunci când va veni vremea. După ce va împlini el 18 ani, va putea să vină aici să lucrăm împreună. Să umple el toată curtea astea de fabrici care produc!», conchide Gheorghe Bostan.

Citit 13015 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Ianuarie 2013 14:52

7 comentarii

  • postat de Atentie
    Sâmbătă, 02 Februarie 2013 20:08
    DEX , da de unde stii tu ? Mai gandeste-te ca nu tu muncesti acolo sau macar sa vezi cu ochii tai procesul de productie al mustarului . Toti sunteti buni la dat din gura , de baut bere si mancat mici , dar nici unu nu aprecieaza ceva care chiar in vremurile astea se dezvolta .
    0
    0
    Raportează
  • postat de agentu
    Joi, 27 Decembrie 2012 23:30
    Acest mustar delicios e nelipsit din farfurie atunci cand opresc la hanu pentru a manca mici. :)
    0
    0
    Raportează
  • postat de eu
    Joi, 27 Decembrie 2012 18:26
    indiferent despre cine este scris intr-un ziar,ca are o afacere,de productie,adica chiar face plus valoare,este criticat,de neica nimeni.Voi nu sunteti in stare de nimic,dar la criticat,mancat seminte si baut bere cu bidonul de 2 litri nu va intrece nimeni.Acesti producatori trebuiesc felicitati sii laudati ca doar ei mai aduc bani in Galatiul asta amarat,nu supermarketurile care ne fura banii,umfland conturile multinationalelor,si dand de munca celor din alte tari,saracind de tot aceasta Romanie amarata.Galatianul nu este patriot,nationalist,cum sunt alte popoare !Carcotasi si critici,nimic constructiv !
    0
    0
    Raportează
  • postat de guru
    Joi, 27 Decembrie 2012 16:03
    e cel mai bun mustar -are acelasi gustul din copilarie, bunica nu e bun deloc ...
    0
    0
    Raportează
  • postat de bogdan
    Joi, 27 Decembrie 2012 15:06
    nu mai fiti carcotasi - chiar e mustar de calitate -il apreciez foarte mult - daca sunteti asa destepti - luati-va o linie de ambalare,cumparati vrac mustarul de aici si vindeti la acelasi pret cu cel mai scump mustar de pe piata . succes
    0
    0
    Raportează
  • postat de DEX
    Joi, 27 Decembrie 2012 09:42
    LA Tecuci era renumita fabrica aia de mustar ATFAB(bafta pe invers). Acu eu am gasit la mii de km un mustar facut la o fabrica din Vanatori, nu m-a impresionat sa-i tin minte numele.tot Bunica e la putere(vb de mustar romanesc).
    Sfat lu Nea Agricultorul: lasa prtzurile de plastic galben ca da nota de cheap si clientul nu vede culoarea si aspctul mustarului(nici nu cred ca e ermetic)
    0
    0
    Raportează
  • postat de Mancaciosul
    Joi, 27 Decembrie 2012 00:22
    Unde linie aproape automatizata daca tantica lipeste eticheta cu mana?
    Oricum, felicitari pentru realizari.
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.