Moto: "orbul trece prin toamnă/ ca şi cum ar vedea piaţa plină cu crizanteme// apoi se loveşte de marginea oraşului/ şi se întoarce zâmbind:/ asta este umbra mea,/ asta este umbra cuvintelor mele" (Iolanda Cremene) să vii şi să stai câteodată/ la umbra cuvintelor mele aici în această absenţă/ de loc şi de timp şi de mod să stai cum atuncea acolo/ aproape cu ochii la stele din care se-nfruptă neantul/ din care secundele rod şi când ai s-auzi fremătare/ şi foşnet aşa l� ...

Da... în urmă cu un an şi jumate, venind de la muncă, tata a văzut/găsit în fundul râpii de pe Valea Zimbrului o droaie de căţei abia fătaţi, zvârliţi la întâmplare, la "îndemâna" primejdiilor şi la pofta/lăcomia sigură a morţii. Şi l-a luat acasă pe unul negru şi frumos ca un mire. Şi tare ne-am bucurat cu toţii! Schelălăia şi tremura ca varga!... Da, îmi aduc aminte ce sfârşit de iarnă era! I-am dat lapte şi mămăligă! Mânca... de mama focului din sobă! A ...

ENORM încins, indiferent şi rece, bolnav de SINE şi imun la TOATE, plin-ochi cu TOT şi cu NIMIC... păzeşte ROTUNDURI unse cu ETERNITATE !!! nici nu te-aştepţi când vine şi deschide PORŢI după care se donează sânge şi după care-n scutece ENORMUL caută lapte, gângureşte, plânge !!! creşte romantic, cere în AORTĂ albastru-nobil, verde-iov... subscrie perfect şi cinic, leagănă flegmatic şi zvârle-n VIU şi-n MORT cu insomnie !!! umblă plin-ochi cu PARALELE strâmbe, re/f ...

Până una, până alta... e Duminică, Soarele stă să răsară, iar Mama deja se vede urcând costişa spre ogor, la praşila a doua de păpuşoi. Geamurile-s toate, la locul lor, ca şi cum n-au fost sfărâmate şi împrăştiate-n mii şi mii de cioburi, pe prispă şi pe lângă prispă, prin jurul adormitului Eu. Mă spăl pe ochi, pe supra/faţă, cum se spune, ies în drum, "trag" poarta, adică n-o încui. Nici n-am cum s-o încui. Nu pot să încui o leasă de nuiele împletite de ta ...

timp azvârlit în spaţiu de când - LUMINĂ CALDĂ să păcălească lumea aceasta şi cealaltă - clipa dintâi se vede, s-aude şi acum, sfărmându-se în sine, trasoare şi dum-dum spaţiu - nimic în sine, bigbang - să-ncapă totul, apoi - din clipa-ntâia în clipa-ntâia - rodul scâncind fără de lege, spre lege şi-n delir, hrănindu-se din însuşi, fiindu-şi cimitir ce viaţă?... şi ce moarte?... ce fleacuri în mişcare, vecie-n dorul lelei, sublim din întâmplare, frumos şi ...

Sigur că da!... Dacă n-ar munci şi-n ziua de hodină, n-ar mai veni doamna Duminică. Or, ar veni, însă ar arăta ca fiind dusă pe apa Sâmbetei, ar fi o zi urâtă. De asta are mama ce să ne pună pe masa de duminică. De asta nu ducem lipsă de nimic. Bineînţeles, fără farafastâcuri culinare. Nici vorbă de mofturi vestimentare. Fiecare băiat şi fiecare fată din casa, din ograda şi din grădina părinţilor mei ştie ce are de zis şi de făcut în orice zi, chiar şi în sfân ...

un câmp de luptă cu garoafe negre opreşte şi pietrifică soldaţii - războiul ăsta nu e pentru ei, acest război e pace pentru alţii ei duc în buzunarul de la piept garoafe roşii, care or să vină cu-n glonte mai deştept şi nimerit exact în locul care dă lumină ei au fotografii în buzunare, lângă adresa mamei de acasă - vine un glonte, perforează blând şi rătăcit iubita lor frumoasă sunt un soldat cu arme până-n dinţi, cu poze şi statui în buzunare - eu spun despre ...

Da, sigur că da... Luna stă la răsfoit, stă la citit, stă la privit, stă la aducere-n minte, stă la cheremul celui Veşnic Efemer. Dar stă-n Mişcare, nu stă-n Lene. Nu stă-n dorul leliţei, ca mine. Şi chiar mă fascinează această Stare a Lunii. Chiar bună Stare, pot zice. Pot zice şi pot da filă cu filă, înapoi şi înainte, sus şi jos... mai ales că în haosul/neantul acesta nu există înapoi şi înainte, sus şi jos, dreapta şi stânga, încolo şi încoace... după cu ...

cămaşa ta-i ţesută din cămaşa pe care mi-a urzit-o mama când cocea iubiri şi turte pe o plită, la marginea războiului, plângând că nu mai are nici măcar o clipă pe care să o toarcă din fuior, s-o facă ghem şi s-o alcătuiască - aşa, ca pe o pâine în cuptor ş-apoi - rupând-o simplu, într-o mie şi una de bucăţi, s-o dea la toţi - şi să mâncăm şi s-ascultăm războiul şi glasul ei: „nu ştii, dacă nu poţi, nu poţi, dacă nu ştii - dă-ţi şi cămaşa, şi ...

Da...se face seară. Se face sâmbătă seară. Văd seara. Vine dinspre răsărit. Da, dinspre răsărit vine, nu dinspre apus, cum am crezut până mi-a spus mama. Iat-o, ce frumoasă şi elegantă vine pe cărarea care, şi ea, vine tot dinspre răsărit, dinspre via bunicii Maria, dinspre imaşul Mesâlea, ca o palmă închisă mai mult de jumătate, aproape ca un pumn de uriaş blând, molcom, ademenitor, chemător la ţurcă, la poarcă, la "de-a scăparea", la fugă, la somn, la sfârleaz ...