Deseară - [când noaptea se gândeşte să înceapă să se pregătească să-i determine pe toţi muritorii şi nemuritorii serioşi să se înfăşoare/desfăşoare sub acoperirea întunericului... când Luna nouă sau veche sau plină sau goală sau dreaptă sau în/frântă sau galbenă sau movă sau singură sau de miere sau de fiere sau cu pământeni deştepţi în cârcă e gata-gata să-şi părăsească orbita şi să-şi caute alta mai sigură, în apropierea altui fel de rotund... c ...

S-APROPIE LUMINA DE-NTUNERIC, mersul de stat şi funia de par - eonul fuge-nfricoşat de sine, nimic de tot şi n-am de am habar nici nu visez că am trecut odată prin fermecarea sufletului tău - cerul se face una cu pământul, susurul tace-n frunză şi-n pârău cenuşa se aşterne ca uitarea pe orice loc şi timp şi orice mod - dar ce purificare-i într-această dulce-spăimoasă ardere de tot parcă n-am fost odată dimpreună, într-un vârtej năucitor şi sfânt - atât a mai rămas d ...

După discursul răscolitor de la comemorarea distinsei sale răposate Maria, nea Costică Prăpăd n-a mai putut să se abţină şi ne-a „dat” câte două lacrimi pentru fiecare, aşa, să se „vadă” că omu-i chiar „legat” de „jumătatea” lui! Şi, mai ales, să se priceapă că nu există „dezlegare” decât la nivel imaginar, decât în mintea celor „instruiţi” prin „metode/principii” de „netezire” în balamuc, adică în tot ce se-ntâmplă zilnic, pe lumin� ...

„o, mamă, dulce mamă, din negură de vremi/ pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;/ deasupra criptei negre a sfântului mormânt/ se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,/ se bat încet din ramuri, îngână glasul tău.../ mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu”                                                                                 (MIHAI EMINESCU - O, Mamă...!!!)     AŞ VREA SĂ ...

Sunt surori gemene! Seamănă leit! Greu le poţi deosebi! Când te uiţi la una sau pui mâna pe ea, niciodată n-ai destul curaj să spui: asta este, sigur nu-i cealaltă! Există concomitent, chiar dacă nu „se văd”, chiar dacă nu pot fi „văzute/prinse” împreună! Tot timpul şi tot spaţiul îşi fac numai „rău” uneia alteia, zic unii! ori îşi fac numai „bine”, zic alţii! Nu ştiu ce cred unii şi alţii că mai înseamnă „rău” sau „bine”, însă, după ulti ...

Întreb un strâmb şi spune că sunt drept pe dinăuntru şi pe dinafară - mi-aud coliva cum se zbate-n piept, mi-aud trecutul pentru-ntâia oară - întreb un drept şi spune că sunt strâmb, că steaua mea nu-i perpendiculară! Cred că se poate, însă eu nu ştiu să număr până când nu mă mai doare - n-am când să mai învăţ, sunt pământiu, mi-alunecă ţărâna sub picioare! Întreb un prost şi spune că sunt breaz mai mult decât e voie-n ceastă mare necunoscută, unde am r� ...

Nu, bătrâne prieten al meu! Nu! Femeie mai frumoasă de atâta (şi decât ea) nu cred că se poate! Şi doar am fost şi am căutat peste tot... şi în această lume şi în lumea cealaltă! Şi nici că mi-a dat Raiul sau Iadul vro nădejde-ntr-acest sens şi într-acest vis şi într-această aşteptare/râvnire fără de capăt! E limpede ca apa şi ca descântecul păsărilor din fântâna cu gura în jos: această Superb(ol)ă-i unică, vindecătoare, salvatoare pentru mine şi pentru t ...

Cred că se poate, însă eu nu ştiu nici când începe, nici când se sfârşeşte, chiar dacă iau devreme din târziu şi tot din ce nu-nseamnă pământeşte! Întreb un om, întreb şi-un animal, şi-o pasăre, şi-o plantă, şi-o visare - n-aud răspuns, mă uit universal, îmi pare că-s nedrept, că nu-s îmi pare, că stau într-o bucoavnă cu nimic: un fel de-ascuns... ne-tot şi în mişcare! Cred că se poate, însă eu nu ştiu să dau în mugur, şi să dau şi-n floare, să dau ...

Unii oameni - [aşa li se spune în mod convenţional, însă cine ştie ce-or fi fiind în realitatea încă nedefinită (sau definită, tot convenţional)] - exact nouăzeci şi nouă dintr-o sută, cred că există fericire! Cum se vede sigur, numai un om - [tot la fel i se spune şi lui, dar el nu crede nici dacă-l pici cu ceară, nici dacă-l pici cu leuca, nici dacă-l rogi frumos ori contondent, nici dacă încerci să-l convingi cu argumente materialiste sau idealiste, nici dacă-(i) ad ...

Pământ udat cu lacrimi româneşti, miroşi a ne/răbdare şi a sânge, dar mai aştepţi să vină Mama ta, să simţi cum te îmbraţă şi te strânge la piept, şi te sărută, şi te ia - îi dă afară pe străini, adică, pe cei care-au muşcat din carnea ta şi-au vrut să-ţi împle sufletul cu frică, dar se pălesc şi se sfărâmă când străbunul tău din Dacia te strigă!!! Din vlaga ta s-au plămădit poeţi, s-au pus jurări şi lauri pe morminte, s-au răstignit părinţi, fi ...