Demult (cam pe vremea şi cam pe timpul când Şcoala era Şcoală, Părinţii erau Părinţi, Munca era Muncă, Respectul era Respect, Candoarea era Candoare, Aurul era Aur şi Tinicheaua era Tinichea... şi când nu se făcea nici o abatere de la toate acestea... şi când funcţiona ruşinea şi stâlpul mârşăviei... şi când nimeni nu călca pe zăbranicul omului sărac, dar nici în bătătura omului înstărit) în celebra şi în mica haltă Docăneasa (astăzi, o ruină a devenirii c ...

Şi mă tot uit prin geamul dinspre schit, poate se vede, poate se aude - ce mult şi des mi-i dor de ochii săi CA DOUĂ CATEDRALE NE/VĂZUTE, din care mi s-a dat - fără să cer - lumină-n veac de veac vindecătoare a răului din ce în ce mai rău, stăpân necruţător pe fiecare !!! Ce mult şi des mi-i dor de vorba sa cu-atâtea vechi şi noi ne/cunoscute din care-am învăţat să nu-mi dau timp în cârdăşie la cuvinte crude, să nu fiu chezăşie la murdar, la învrăjbire să nu da ...

Doamna ieşeancă Maria Măcăleandru locuieşte în Galaţi, pe strada lui Mihai Eminescu. Are vro douăzeci de ani de când s-a mutat definitiv în partea de Sud a Moldovei de Nord. S-a mutat singură... fiindcă n-are pe nimeni! Soţul său a murit de inimă rea când a văzut cu câtă cruzime şi îngâmfare „patriotică” a fost asasinat cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu, iar copiii, Ioana şi Ion, au plecat în ţări mai străine decât România, să scape de batjocura aşa-zişilor ...

doamnă, mâine-dimineaţă/ te aştept la mine-n gară, poate vii măcar o dată,/ poate vii întâia oară ca să-mi spui ce fel de viaţă,/ ca să-mi spui ce fel de moarte ai râvnit întotdeauna/ şi-ai găsit în altă parte, iar eu am rămas aicea,/ în secunda ceasta mare, să-mi fac o nemaivăzută/ fabrică de lăcrămioare că nu mai pot nici a plânge/ într-astă deşertăciune - gata, mă grăbesc spre gară/ - un tăciune şi-un cărbune... doamne, dă să fie-aievea/ visul, înt� ...

Da... nu există scăpare dintr-această fiertură de plante stupefiante, parcă toate plantele adunate de pe stradela cu acelaşi nume şi a/mestecate în Ritual! Magia pusă la cale şi declanşată de Bizara Clementina începe să clarifice, să lumineze, să dumirească! La fel de misterioase efecte sonore şi vizuale se amplifică şi se multiplică într-un ritm halucinant! Şi, peste toate ceste realităţi fantastice, vocea parcă de ventriloc a frumoasei sirene, gazda mea năucitoare, � ...

Dacă nici nu eram, ce PĂCAT am făcut, de m-ai dat la OSÂNDĂ? Nu ai minte, nici suflet, eşti crud, nu di/stingi crucea mea fumegândă, mă opreşti şi din cânt şi din zbor şi din râs şi din plâns... şi din toate mă zvârli în afară şi-(mi) încui CERUL cu O MIE de LĂCATE !!! Eu te rog foarte frumos să-mi spui cu ce am greşit, nene DEMIURG? oare nu auzi clopotele? oare nu mai auzi cum mi se scurg secundele dincolo de tot ce-am crezut că-i ALFA şi OMEGA? spune, înaltule DOM ...

La urma urmei şi la coada cozii şi la capătul capătului, oare ce caută Bizara mea Clementina la uşa odăii mele de chiriaş, acum, în toiul nopţii? Ce, e ceva atât de urgent încât nu poate să aştepte până dimineaţă? Şi nici nu articulează măcar o silabă! Nu-mi porunceşte măcar să-i fac loc să intre! Ori să mă strecor pe lângă ea şi să fug oriunde, numai aici să nu mai stau, pe stradela asta misterioasă, din spatele Maternităţii! Stă şi zâmbeşte! Nu mişcă ...

Nu mă mai joc, splendido... plec dincolo de Tot... dincolo nu mă doare decât (cel mult) în cot... dincolo-i treacă-meargă, nu-i Rai şi nu-i nici Iad, s-aud din ceruri sfinţii şi stelele cum cad! Plec mâine, dimineaţă... cu trenul de Bârlad... (mi-am tras costum de mire şi mi-am făcut curat în suflet şi în minte... doar n-am să plec aşa, să spună controlorul că sunt un tralala!) Şi-am să cobor în gara aceea... ăăăhăhăăăăăăăăă... acolo... este Gata! acolo... ...

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pare că aud dangăt de clopot la biserica de pe strada Revoluţiei. Să deschid? Să nu deschid? La urma urmei, de ce să nu deschid? Doar nu poate fi altcineva decât gazda mea, distinsa/ destinsa Clementina Bizara, enigmatica şi halucinogena femeie care, cum bănuieşte suflarea vecină, a sublimat unsprezece bărbaţi, ca o văduvă Neagră... deşi-i Albă. Da, sigur că da, îmi iau i ...

Din când în când, stau faţă-n faţă/ cu domnul (marele) Nimic în care se-nvârteşte Totul,/ bine şi rău şi cald şi frig... şi parcă vrea să-ntrebe Cine-s/ şi Cine-i, să întreb şi eu, însă avem un fel de spaimă/ în centrul sfântului Mereu, şi-un fel de silă ne cuprinde,/ un fel de lene şi regret că nu mai poate să mă creadă/ şi nu mai pot nici eu să-l cred! Din ce în ce mai des, nu-ncepe,/ nu se sfârşeşte... n-are Cum, n-are Aici, n-are Acolo,/ n-are Atunci, n ...