Cât îi trebuie Primăriei Galaţi să modernizeze, cu bani europeni, trei locuri de joacă. Lucrări mai scumpe şi prelungite (FOTO)

Cât îi trebuie Primăriei Galaţi să modernizeze, cu bani europeni, trei locuri de joacă. Lucrări mai scumpe şi prelungite (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Copiii şi părinţii din cartierele gălăţene Micro 38, 39A şi 39C au primit cu bucurie vestea că trei locuri de joacă degradate şi învechite, situate între blocuri, vor fi modernizate cu bani europeni. Contractul de finanţare europeană a fost semnat de Primăria municipiului Galaţi în aprilie 2021, iar contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor, în iulie 2021. Conform autorităţilor, erau prevăzute două luni pentru proiectare și patru luni pentru execuție. În august anul acesta, potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, contractul de lucrări a fost prelungit şi majorat. Suntem în septembrie 2022, iar pe două dintre amplasamente, infrastructura viitoarelor părculeţe este realizată în proporţie de 45, respectiv, 10 la sută, echipamentele de joacă urmând a fi instalate. Între timp, copiii experimentează joaca pe şantiere neasigurate, riscând să se accidenteze. Li se promite, însă, că pe 30 noiembrie 2022, locurile de joacă la standarde europene vor fi gata!

"Prevăzute cu leagăne, balansoare, tobogane, bănci, gropi cu nisip, locurile de joacă nu mai corespund cerinţei fundamentale, şi anume siguranţa copiilor", acesta era "verdictul" Primăriei Galaţi pentru trei dintre locurile de joacă situate în cartierele Micro 38, 39A şi 39C, pentru care a solicitat fonduri europene cu care să le modernizeze.

Conform datelor oficiale, pe 21 aprilie 2021, Primăria Galaţi a semnat contractul de finanțare pentru proiectul "Modernizare 3 locuri de joacă, Micro 38 - blocurile B3-B4, Micro 39C - blocurile G-A9, Micro 39A - blocurile W2-W3 în municipiul Galați", în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 9 - "Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban".

"Obiectivul general al proiectului constă în realizarea unui concept unitar pentru trei locuri de joacă din oraș, prin stabilirea unor soluții de modernizare adaptate la standardele tehnice actuale în conformitate cu normele estetice și funcționale", se preciza în comunicatul oficial al investiţiei.

Valoarea totală a contractului de finanțare se ridica la 2.468.377 de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată reprezintă 1.900.600 de lei, iar contribuţia de la bugetul local înseamnă 567.774 de lei.

Implementarea proiectului trebuia să se încheie la 31 decembrie 2021.

Contract de şase luni

Pe 21 iulie 2021, Primăria Galaţi a anunţat că a încheiat un contract în valoare de 1.502.463 de lei fără TVA, cu asocierea Moviland Met SRL - Fraicom SRL, pentru modernizarea celor trei locuri de joacă.

"Principalele categorii de lucrări sunt: dotare cu echipamente de joacă; delimitare spațiu de joacă; amenajare circuit alei pietonale; montare stâlpi de iluminat ornamentali; amenajare spațiu verde cu rulouri de gazon și sistem de irigații automat; amenajare covor antitraumă; montare mobilier urban (bănci lemn-metal, coșuri de gunoi metalice, cișmele, pergole din lemn pentru umbrire, foișor, mese de șah/table, mese ping-pong din fibră de sticlă); dotare cu echipamente de fitness. Sunt prevăzute două luni pentru proiectare și patru luni pentru execuția lucrărilor", transmitea Biroul de Presă al Primăriei.

Hei-rup! Hei-rup!

Pe 18 mai 2022, într-o postare pe pagina sa publică de Facebook, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, anunţa începerea lucrărilor: "Copiii trebuie să se bucure de locuri de joacă moderne și sigure, iar în zona cartierului Micro 39 vom amenaja trei asemenea spații. Am început deja lucrările la locul de joacă din apropierea blocurilor B3-B4 (zona Supeco) și urmează cele de la blocurile G-A9 și blocurile W2-W3". Imaginile publicate arătau cum vechile echipamente de joacă erau demontate şi îndepărtate pentru a face loc celor moderne.

"Frumos! Cam când va fi gata?", întreba, într-un comentariu, un cetăţean al cărui cont de Facebook a devenit, între timp, inactiv. Edilul-şef răspundea prompt: "Sunt prevăzute 4 luni".

Contract prelungit şi majorat

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, pe 3 august 2022 a fost publicat un anunţ de modificare a contractului încheiat de Primărie cu asocierea Moviland Met SRL - Fraicom SRL. Prin acte adiţionale, a fost prelungit termenul de execuţie şi suplimentată valoarea contractului de la 1.502.463 de lei fără TVA la 1.607.820 de lei fără TVA. Contractul a fost atribuit pe criteriul "cel mai bun raport calitate - preţ".

La solicitarea noastră, Primăria Galaţi ne-a comunicat: "Contractul de finanțare este în continuare valabil, în derulare, cu termen la acest moment - 31 decembrie 2022. Contractul de lucrări este, de asemenea, valabil, în derulare, cu termen la acest moment - 30 noiembrie 2022".

Iată şi stadiul lucrărilor, pe care municipalitatea ni l-a comunicat: "Zona blocurilor B3-B4 - infrastructura 85 la sută, echipamente 70 la sută; zona blocurilor G-A9 - infrastructura 45 la sută, echipamentele urmând să fie instalate; zona blocurilor W2-W3 - infrastructura 10 la sută, echipamentele urmând să fie instalate. În context, precizăm că avem proiecte, aflate în diverse stadii, ce vizează 29 de locuri de joacă din diferite cartiere ale orașului". Acestea din urmă nu beneficiază însă de fonduri europene.

Joaca pe şantier

Într-adevăr, dintre toate cele trei locuri de joacă, cel mai avansat la capitolul modernizare este părculeţul din zona blocurilor B3-B4. Ne-am putut convinge luni, 12 septembrie, după-amiază, când l-am vizitat. Înconjurat de buruieni, gunoaie, nisip şi resturi de materiale de construcţie, locul de joacă are un gard mai înalt decât un stat de om. Era, însă, plin de copii care se bucurau de cele câteva echipamente de joacă, deşi unele nu sunt complet montate şi, probabil, nici suficient de bine asigurate. Iar acest fapt nu părea să-i îngrijoreze pe cei câţiva adulţi care îi aduseseră acolo.

Ne-am învârtit degeaba căutând panoul de şantier sau măcar pe cel european până când ne-a lămurit un locatar al zonei: "Panoul l-au luat muncitorii! Dacă vă duceţi la Grădiniţa «Arlechino» (zona blocurilor blocurilor G-A9 - n.r.), găsiţi panoul acolo. Şi pe el scrie că o să fie gata în 30 noiembrie 2022".

Acolo l-am găsit! Şi se vedea că data de finalizare fusese modificată. Am mai descoperit că, deşi poarta era închisă cu lacăt, gardul rupt şi cu elemente lipsă permitea accesul copiilor în şantierul de lucrări. Sub supravegherea prietenului, un puşti se cocoţase pe stiva de borduri, lângă un utilaj, iar o fetiţă îşi căuta de treabă la dalele viitoarelor alei, riscând amândoi să se rănească.

"Au lucrat vreo două zile, cât au pus dalele. Doi bărbaţi lucrează aici. Au râs de copii toată vara: le-au stricat parcul degeaba, că n-au lucrat. Să fi lăsat parcul aşa, şi când aveau tot ce le trebuie, inclusiv forţă de muncă, se apucau! În ritmul ăsta, îl termină la primăvară!", ne-a spus, supărat, domnul care o însoţea pe micuţă în… şantier.

Pe cel de-a treilea amplasament, bine îngrădit, am găsit doar două pisici. Nici aici nu exista panou de şantier sau panou european, dar lămuriri am primit de la o gălăţeancă: "La B3-B4 e mai avansat pentru că au început de prin iulie. Aici abia au început! În noiembrie are termen, cel puţin aşa ştiu eu…".

Rămâne de văzut dacă data de 30 noiembrie 2022 va fi respectată. Şi dacă vremea va fi suficient de prietenoasă pentru a le permite copiilor să se bucure de locurile de joacă modernizate la standarde europene.

Foto: Anca Melinte şi Primăria municipiului Galaţi

Citit 7802 ori Ultima modificare Vineri, 16 Septembrie 2022 22:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.